17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriReţete de cheltuit corect fondurile

Reţete de cheltuit corect fondurile

Cinci universităţi din ţară, printre care şi cea din Craiova, şi Camera Auditorilor Financiari din România derulează un proiect cu bani europeni prin care experţii contabili, auditorii financiari şi responsabilii financiari din proiectele deja câştigate să ştie cum să cheltuiască fondurile atrase, astfel încât să evite fraudele. Cursul a început ieri la Craiova.

Cinci universităţi din marile oraşe ale ţării şi Camera Auditorilor Financiari din România derulează în parteneriat un proiect cu bani europeni care are drept scop să-i înveţe pe cei din mediul privat sau din instituţiile publice care au în derulare proiecte europene (sau care doresc să acceseze bani europeni) cum să le implementeze corect. Ieri au început cursurile la Craiova, unde zeci de experţi contabili, auditori financiari, responsabili financiari în cadrul proiectelor europene, economişti au aflat cum să ducă la bun sfârşit proiectele cu fonduri europene pe care le-au câştigat deja. Din cauza problemelor de natură financiară care au apărut în timpul derulării proiectelor europene, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (care este şi coordonatorul proiectului) a avut ideea de a lansa acest proiect european şi a atras drept parteneri alte centre universitare: Universitatea din Craiova, Universitatea „1 Decembrie“ Alba-Iulia, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea „Constantin Brâncoveanu“ din Piteşti. Proiectul este atras pe programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU), Axa prioritară 3, şi are o valoare de aproximativ 500.000 de euro. Proiectul se desfăşoară aproape în toată ţara, în şase regiuni de dezvoltare regională.

Se evită fraudele cu fonduri europene

„Preocuparea noastră este să-i punem în legătură pe auditorii financiari, pe experţii contabili pentru a creşte calitatea implementării proiectelor europene deja accesate, adică să evite fraudele din proiecte. Ne-a venit această idee ca urmare a problemelor care au apărut în derularea unor proiecte europene. De exemplu, au apărut probleme cu proiectele POS-DRU în 2008, când într-o regiune a ţării erau tratate într-un fel, iar în alta în alt fel“, a spus Cristian Dogaru, expert în cadrul proiectului, din partea Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj. „Lucrurile nu vor rămâne la stadiul acestui curs. În cadrul proiectului se va crea o bază de date pe un site, o comunitate, unde cei interesaţi pot să facă schimb de experienţă. Din speţele care apar în acest proiect putem aduce legiuitorilor propuneri de modificare a legislaţiei“, a spus prof. univ. dr. Sorin Domnişoru, responsabil regional pe Oltenia, din partea Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Craiova. Practic, la curs poate participa orice economist interesat de modul cum se desfăşoară un proiect cu bani europeni, ce cheltuieli se pot deduce, ce greşeli trebuie evitate. Cei interesaţi pot face schimb de informaţii pe site-ul www.practicifse.ro.
Zeci de experţi contabili, auditori şi responsabili de proiecte din mediul privat şi din instituţii publice din Dolj şi Mehedinţi au luat parte la proiect. Cursul a debutat ieri la Universitatea din Craiova, cu chestiuni privind legislaţia şi exemple de nereguli şi fraude în implementarea proiectelor europene în derulare. Pe parcursul a trei zile, finanţiştii mai studiază chestiuni legate de achiziţii, contabilitate şi management financiar, precum şi auditul proiectelor finanţate prin Fondul Social European. „Sunt interesată de curs. Compania la care lucrez are în derulare un proiect european şi am venit pentru a cunoaşte cât mai multe lucruri“, a spus Iuliana Becheanu, economist. Participarea celor interesaţi este gratuită. Organizatorii spun că, la final, cursanţii primesc un certificat de participare, iar Camera Auditorilor Financiari din România recunoaşte pregătirea auditorilor financiari care participă la curs.  

„Fraudele lasă urme!“

Expertul de la Cluj spune că în implementarea diverselor proiecte cu bani europeni au apărut interpretări greşite (diferite) între legislaţia românească şi ghidul solicitantului sau alte norme care nu au corespondent exact în Uniunea Europeană. Concret, firmele încep să facă anumite cheltuieli în derularea proiectelor, iar când ajung cu ele la decontare află că nu sunt cheltuieli eligibile. De exemplu, la contractele de leasing scrie în ghidul solicitantului că sunt eligibile ratele de leasing. Interpretarea ar fi că avansul dat la leasing nu ar fi eligibil şi nici comisioanele la contractul de leasing. Alt exemplu de neconcordanţe: cheltuielile cu masa participanţilor sunt sau nu eligibile? Dar transportul participanţilor cu un mijloc auto închiriat? Cheltuielile nejustificate dintr-un proiect european pot constitui abatere de la norme şi pot fi catalogate drept fraudă, iar „fraudele lasă urme! (indicii)“, se arată în suportul de curs dedicat economiştilor din toată ţara care au sarcina să fie responsabili financiari în proiecte cu bani europeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII