Acasă Bani & Afaceri Oltenii trebuie să se concentreze asupra gestionării eficiente a deşeurilor

Oltenii trebuie să se concentreze asupra gestionării eficiente a deşeurilor

În timp ce în restul regiunilor din România este deja implementat un program de colectare selectivă a deşeurilor în aproape toate municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile din apropierea acestora, în Oltenia, doar în două localităţi se poate vorbi de acest tip de colectare.

Operatorii de salubritate din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia mai au multe de învăţat. „În Oltenia există o problemă în modul cum se realizează colectarea deşeurilor. Operatorii nu sunt foarte bine pregătiţi, iar colectare selectivă nu există decât în Slatina şi Râmnicu Vâlcea. În restul regiunilor, în principalele oraşe reşedinţă de judeţ şi în localităţile din jurul acestora se face colectare selectivă sau măcar se încearcă. Aici însă nu se încearcă încă nimic. E adevărat că este o regiune cu o rată mai mare a şomajului şi se ştie că nu se poate face un act de calitate cu un preţ foarte mic“, a declarat Viorel Marcu, directorul Asociaţiei Române de Salubritate (ARS), prezent ieri la Craiova, la întâlnirea de lucru cu tema „Obligaţiile autorităţilor locale în gestionarea deşeurilor generate de populaţie: provocări, bariere, soluţii“. Marcu a explicat că această colectare selectivă nu este singura problemă a regiunii. În Oltenia există un număr foarte mic de operatori particulari de salubritate (care sunt licenţiaţi) şi un număr foarte mare de operatori care aparţin de primării, dar care sunt licenţiaţi într-o foarte mică măsură, ceea ce înseamnă că „actul pe care-l desfăşoară este unul de calitate îndoielnică“.

Românii trebuie să înveţe să colecteze selectiv deşeurile

Modul de colectare a deşeurilor nu este însă singura problemă ridicată în cadrul evenimentului, care a încercat impulsionarea absorbţiei de fonduri europene, crearea unui sistem modern de gestionare a deşeurilor municipale, precum şi creşterea implicării autorităţilor locale, dar şi a celorlalţi actori responsabili de problematica deşeurilor reciclabile (deşeuri de ambalaje, DEEE-uri şi deşeuri rezultate din construcţii). Asta mai ales că România este obligată ca până în anul 2015 să implementeze colectarea selectivă a deşeurilor generate de populaţie pentru cel puţin patru fluxuri (plastic, metal, sticlă şi hârtie/carton) şi să recicleze, până în 2020, cel puţin 50% din cantitatea de deşeuri municipale generată. „Mai mult decât atât, ţinta la DEEE-uri este în acest an pentru România de 4kg/locuitor, iar noi nu am reuşit să strângem doar jumătate din această cantitate“, a atras atenţia Viorel Marcu, care a explicat că întâlniri asemănătoare cu cea din Craiova au avut loc la Cluj-Napoca, Deva, Braşov, Giurgiu şi Iaşi, iar în următoarea perioadă va avea loc una şi la Tulcea.

Judeţele din Oltenia vizează finanţare de 152 de milioane de euro

ARS urmăreşte care este situaţia exactă în regiunile din România cu privire la gestionarea deşeurilor, mai ales că există întârziere în accesarea fondurilor destinate acestui sector de activitate, iar banii mai pot fi luaţi doar până în 2013. „Implicarea politicului în mod accentuat a dus la întârzieri, ca şi lacunele legislative. În plus, există multă incoerenţă între deciziile luate de primării şi preşedinţii CJ pentru că, în timp, s-au schimbat primari sau preşedinţi de CJ şi toate nu fac decât să producă întârzieri. Ar trebui însă ca toţi să avem o singură politică – politica unui mediu curat pentru România“, a explicat Viorel Marcu.
În aşteptarea aplicării acestei politici coerente, portofoliul de proiecte pe POS Mediu, Axa prioritară 2 (Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor), include 38 de proiecte, dintre care doar patru au fost aprobate (Giurgiu, Vrancea, Bistriţa-Năsăud, Arad) şi două (Sibiu, Mureş) au fost transmise Comisiei Europene pentru Evaluare. Restul, inclusiv cele din Oltenia, se află în diferite stadii de pregătire. „La nivelul regiunii se află în pregătire, în diverse stadii, documentaţiile aferente aplicaţiilor de finanţare a cinci proiecte cu o valoare estimativă de 152 de milioane de euro“, a declarat Dan Mitrea, ofiţer de comunicare în cadrul OIR POS Mediu 4 Sud-Vest Oltenia.

Exit mobile version