24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAeroportul Craiova atrage noi investiţii

Aeroportul Craiova atrage noi investiţii

Nici nu s-au finalizat bine lucrările la Aeroportul Internaţional Craiova, că există deja o serie de discuţii cu privire la dezvoltarea unei baze de elicoptere pentru situaţii de urgenţă şi SMURD, dar şi apariţia unor noi investitori în zonă.

Într-o perioadă extrem de dificilă pentru România, Doljul se poate lăuda cu cea mai bună perioadă de investiţii din istoria judeţului. „Dacă în trecut aveam una-două investiţii, acum avem în toate localităţile din judeţ. În acest moment de criză, în judeţul Dolj, la sfârşitul acestui an, vom putea să arătăm lucruri deosebit de importante pentru locuitorii judeţului şi ai regiunii“, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj. Unul dintre acestea este Aeroportul Internaţional Craiova, care va fi dat în folosinţă cu o imagine nouă, după o investiţie substanţială din partea CJ. „În cursul acestui an, vom da în folosinţă această nouă abordare a Aeroportului din Craiova. Am trecut şi de cealaltă licitaţie prin care Remiza de Pompieri va fi amplasată undeva în imediata apropiere şi veţi vedea o faţă nouă a Aeroportului din Craiova“, a adăugat Ion Prioteasa, care a explicat că CJ doreşte să facă acest obiectiv de interes regional să fie viabil şi să atragă investitori într-un timp cât mai scurt, către obiectivele pe care le avem, mai ales că s-a finalizat şi masterplanul acestei zone.

Doljul are teren pentru investiţii străine

În această perioadă, pentru a atrage atenţia asupra Doljului, reprezentanţii CJ au contactat toate firmele mari care au investiţii pe teritoriul României sau care au dat de înţeles că intenţionează să investească în România şi le-au comunicat că există teren pentru potenţiale investiţii, care ar duce la crearea de noi locuri de muncă. „Credem că zona cea mai atractivă e cea de la Borcanul Miliţianului, spre primul service auto (aproximativ 24 ha) care în masterplan este prevăzută ca zonă comercială, dar şi zonă logistică“, a adăugat Ion Prioteasa, care a explicat că zilele acestea reprezentanţii CJ Dolj au avut deja întâlniri cu opt firme din Spania, care au văzut această locaţie.
În plus, săptămâna viitoare sunt aşteptaţi reprezentanţi ai Ambasadei SUA şi Ford. „În ceea ce priveşte partea de masterplan, am avut o discuţie cu Serviciul Comercial al Ambasadei SUA. Au fost şi ei rugaţi de firma Ford să sprijine această dezvoltare şi, mai ales, punerea în aplicare a acestui masterplan de aeroport. Probabil că săptămâna viitoare ataşatul comercial al ambasadei SUA împreună cu reprezentanţii de la Diloy şi noul CEO şi directorul comercial al Ford vor face o vizită şi vor analiza acest masterplan şi direcţiile pe care se vor angaja“, a declarat Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Craiova.

O bază de elicoptere pentru situaţii de urgenţă şi pentru SMURD

În următoarea perioadă vor mai fi şi alte abordări în legătură cu aeroportul, în sensul că, în prezent, se desfăşoară o serie de tratative cu reprezentaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), pentru a dezvolta o bază de elicoptere pe acest aeroport atât pentru situaţii de urgenţă, cât şi pentru SMURD. „Am convenit cu ei să le oferim unul din hangare, împreună cu platforma şi bretele care duc la pista aeroportului, şi în felul acesta să avem pentru întreaga regiune tot timpul un elicopter special pentru situaţii de urgenţă atât în ceea ce priveşte incendii, calamităţi, cât şi pentru ceea ce înseamnă cazuri de sănătate, rătăciri în munţi sau alte situaţii de acest gen“, a spus Ion Prioteasa. Există discuţii ca în schimbul acestor proprietăţi ale CJ, MAI să ofere cele opt hectare de teren care au aparţinut Jandarmeriei, de la limita parcului industrial, ceea ce ar atrage o extindere a parcului industrial şi, implicit, o serie de investitori noi. „În această situaţie în care foarte multe ţări din UE au ajuns la linia de plutire şi şi-au asigurat dezvoltarea în perioada următoare, sunt cu ochii pe România, care este foarte mare, astfel că şi noi trebuie să facem ceva să-i aducem în această zonă. Iar Doljul are ce nu au alte localităţi – respectiv lecţiile foarte bine făcute din punct de vedere tehnic – acest masterplan pe care l-am prezentat europenilor şi delegaţiilor care au plecat către China“, a adăugat preşedintele CJ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII