24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSocietăţile comerciale nu şi-au depus bilanţurile la Registrul Comerţului

Societăţile comerciale nu şi-au depus bilanţurile la Registrul Comerţului

Cu toate că mai au la dispoziţie doar aproximativ o lună pentru a depune situaţiile financiare pentru anul 2009, numai 15% din firmele din Dolj s-au achitat până acum de această obligaţie.

Deşi au trecut aproape patru luni în care puteau depune situaţiile financiare aferente anului trecut, doar o mică parte din firmele doljene s-au prezentat la Registrul Comerţului în acest sens. „Începând cu 1 ianuarie 2010, contabilii nu mai depun bilanţurile la Direcţia Finanţelor Publice, ci la Registrul Comerţului. Până acum, s-au prezentat doar 3.000 de firme“, a declarat Oana Dincă, directorul coordonator al Oficiului Registrului Comerţului (ORC) Dolj. Aceasta a explicat că restul de 17.000 mai au la dispoziţie puţin peste o lună, termenul-limită fiind 31 mai. Astfel, dacă nu se vor grăbi, firmele riscă să stea la cozi interminabile, mai ales că, dacă vor începe să depună actele necesare constant, aproximativ 800 de persoane ar trebui să se prezinte zilnic la ORC Dolj. „Din experienţa anilor trecuţi, cele mai multe firme vor depune bilanţurile în ultimele patru zile“, a declarat Eugen Călinoiu, directorul coordonator al DGFP, care a precizat că organizaţiile nonprofit depun în continuare bilanţurile la DGFP, data-limită fiind 30 aprilie.

Ce riscă patronii care nu depun actele la timp

Firmele doljene nu sunt singurele care obişnuiesc să-şi depună bilanţurile pe ultima sută de metri. La nivel naţional, doar o cincime din totalul firmelor s-a achitat de această obligaţie. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), din totalul de 795.775 de firme înregistrate la nivelul întregii ţări care au obligaţia să depună situaţia financiară la Registrul Comerţului, şi-au îndeplinit această obligaţie numai 160.180 (reprezentând 20,13%). Pentru nedepunerea bilanţurilor anuale, patronii riscă amenzi contravenţionale cuprinse între 400 şi 5.000 de lei, putându-se ajunge chiar la acţiuni de dizolvare a firmelor. „După 31 mai, când vom primi situaţia de la Registrul Comerţului, vom putea aplica sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare (Legea nr. 82/1991 republicată)“, a precizat Eugen Călinoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU