16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCodul de procedură fiscală, armă cu două tăişuri

Codul de procedură fiscală, armă cu două tăişuri

Guvernul a decis ca agenţii economici să plătească majorări de întârziere de 0,05% pe zi în cazul obligaţiilor fiscale neachitate, precum şi penalităţi pentru întârzierile mai mari de 60 de zile în cuantum de 15% din valoarea principalului, potrivit ministrului de finanţe, Sebastian Vlădescu.

„În linii mari e vorba de simplificarea vieţii agenţilor economici şi de reducerea penalităţilor şi majorărilor de întârziere pe care aceştia le plătesc“, a explicat Vlădescu, care a adăugat că guvernul a aprobat ieri proiectul de modificare a codului de procedură fiscală.
Vor fi desfiinţate comisia privind codul fiscal şi cea privind codul de procedură fiscală de la nivelul Ministerului de Finanţe, în locul lor urmând să existe doar una, astfel încât „să nu mai existe riscul ca din Ministerul de Finanţe să avem soluţii fiscale diferite“.
A fost majorat plafonul creanţelor fiscale contestate până la care agenţii economici se pot adresa la nivel local, în loc de Comisia centrală, de la unu la cinci milioane de lei. Agenţii fiscali vor putea calcula indirect veniturile contribuabililor, în cazul în care aceştia nu le pun la dispoziţie documente sau au date că acestea nu reflectă situaţia fiscală reală.
Guvernul a aprobat reducerea nivelului majorărilor de la 0,1% la 0,05% pe zi. „Majorarea va fi echivalentă cu o dobândă, deoarece este o modalitate prin care contribuabilii se pot finanţa. Dobânda va fi ceva mai mare decât la nivelul pieţei, dar va fi corelată cu nivelul din domenniul bancar“, a spus Vlădescu.
Ministrul a adăugat că în primele 30 de zile contribuabilii nu vor plăti penalităţi, după 30 de zile aceştia vor plăti 5% din valoarea principalului, iar după 60 zile – 15% din valoarea principalului.
„Pentru unii este o creştere, pentru alţii nu. Depinde de numărul de zile de întârziere. N-am făcut un calcul la acest nivel de precizie“, a răspus Vlădescu, întrebat fiind dacă este adevărat că în cazul întârzierilor mai mari de 90 de zile sumele achitate de contribuabili sunt mai mari decât cele calculate conform criteriilor anterioare.

Creanţele fiscale nu vor mai fi cesionate de ANAF

De asemenea, a fost eliminată posibilitatea cesionării creanţelor fiscale de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Această modificare a fost discutată şi constituie şi o propunere a misiunii de asistenţă tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) acordată ANAF în 2009.
Ministerul Finanţelor va analiza posibilitatea majorării bazei de impozitare în funcţie de gradul de suportabilitate al cetăţenilor, în condiţiile în care o asemenea măsură este o necesitate, a declarat ieri ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu.
„Mărirea bazei de impozitare este o necesitate. Vom analiza posibilitatea, în funcţie de suportabilitatea pentru cetăţean“, a afirmat Vlădescu.
Marţi, preşedintele Traian Băsescu a sugerat că ar fi necesară lărgirea bazei de impozitare, inclusiv prin eliminarea excepţiilor de plata impozitelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS