11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCotele de lapte, la raport

Cotele de lapte, la raport

Fermierii doljeni care deţin cotă de lapte trebuie să înceapă să-şi depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările, realizate în anul de cotă 2009/2010. În caz contrar, aceştia riscă penalităţi în bani sau chiar pierderea cotei de lapte.

Toţi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe, precum şi cumpărătorii trebuie să depună aceste declaraţii anuale privind vânzările, respectiv livrările, realizate în anul de cotă 2009/2010. Data la care a demarat campania de depunere a acestora a fost 1 aprilie. „Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cumpărătorii care achiziţioneză lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că, începând cu 1 aprilie 2010, trebuie să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările, realizate în anul de cotă 2009/2010“, se arată într-un comunicat emis de APIA. Cumpărătorii şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe mai au la dispoziţie mai puţin de o lună şi jumătate pentru a depune declaraţiile anuale, data-limită fiind 14 mai 2010, inclusiv.

Pierderea cotei are impact negativ asupra domeniului de creştere a animalelor

Pentru fiecare zi calendaristică de întârziere după termenul-limită, producătorii şi cumpărătorii riscă penalizări de 0,01%, calculate din cantitatea alocată pentru vânzări directe, respectiv pentru livrări. „De asemenea, producătorul care nu respectă termenele şi obligaţiile privind declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a comercializa lapte, prin retragerea cotei la rezerva naţională. În egală măsură, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la deţinătorii de cotă, prin retragerea aprobării“, avertizează reprezentanţii APIA. Acest lucru îi va afecta în special pe fermierii care vor să fie autorizaţi de DSVSA Dolj pentru comercializarea pe piaţă a laptelui şi a produselor din lapte de vacă, ei având nevoie de cotă deoarece la autorizare li se cer documentele în acest sens.

Numărul deţinătorilor de cotă din regiune a scăzut semnificativ

În anul de cotă 2007-2008, numărul deţinătorilor de cotă din regiune a scăzut cu aproximativ 20%. Dacă la alocare erau 91.884 de producători cu cotă de vânzări directe, în anul de cotă 2008-2009 au rămas aproximativ 72.000 de producători. Şi în anul de cotă 2008-2009, situaţia a fost similară, la sfârşitul anului rămânând în sistem doar aproximativ 41.000 de deţinători, adică 44,8% din câţi au fost iniţial. În sistem rămân doar producătorii care comercializează lapte şi produse din lapte şi care au mai mult de o vacă. „Se observă apariţia fenomenului de retragere a cotei de către micul fermier“, a declarat Georgeta Ionică, şefa Serviciului regional cotă de lapte Craiova, din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj.

Declaraţie anuală

Producătorii deţinători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală pe baza datelor din Caietul fermierului, pe care pot să-l ridice de la primării. În funcţie de cantitatea de cotă de vânzări directe deţinută, Caietul fermierului este de două tipuri: tip A (pentru producătorii care deţin cotă mai mare de 5.000 de kilograme) şi tip B (pentru o cantitate mai mică de 5.000 de kilograme). Este important de menţionat că producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă.

Cota de lapte în 2009

Dolj – au rămas 11.523, adică 54,4% din cifra iniţială
Gorj – au rămas 3.123, adică 27,9% din cifra iniţială
Mehedinţi – au rămas 9.820, adică 70% din cifra iniţială
Vâlcea – au rămas 8.200, adică 37,15% din cifra iniţială
Olt – 5.400, adică 36,5% din cifra iniţială

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS