Vlădescu speră ca prin strângerea şurubului să repornească motorul economiei

Autori


Veniturile bugetare de pe primele două luni s-au păstrat uşor sub nivelul programat, a declarat ieri ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, apreciind că, din această lună, încasările vor atinge pragul propus. „Pe primele două luni suntem foarte aproape de program. Începând din martie, mai ales cu măsurile din zona evaziunii fiscale, vom reveni cu veniturile la nivelul programat“, a spus Vlădescu.

MFP vrea să implementeze o serie de măsuri pentru limitarea evaziunii fiscale, prin modificarea Legii antrepozitului fiscal, precum şi prin reglementarea TVA intracomunitar, a jocurilor de noroc şi cesionarea de firme, a spus ministrul de resort. „Avem măsuri pe partea de eliminare a evaziunii fiscale, dar nu vă pot da detalii“, a spus Vlădescu. Ulterior, el a precizat că acţiunile avute în vedere privesc zona TVA intracomunitar, evaziunea prin cesionarea de firme şi evaziunea pe diferite produse, unde ministerul intenţionează modificarea Legii antrepozitelor fiscale. El a arătat că, în privinţa cesionării firmelor, măsurile sunt foarte greu de implementat, pentru că „e vorba de libertatea oamenilor de a constitui o întreprindere“. Vlădescu a explicat că, probabil, vor exista registre speciale. Şi în ceea ce priveşte jocurile de noroc este nevoie de noi măsuri de întărire a controlului, deşi legea a fost modificată de scurtă vreme, a mai explicat Vlădescu.

FMI ne cere să majorăm veniturile bugetare

Îmbunătăţirea administrării fiscale şi a colectării veniturilor bugetare este una dintre cerinţele FMI, specificate în acordul cu România. Potrivit ministrului finanţelor, în scrisoarea de intenţie suplimentară, autorităţile au mai agreat criterii structurale şi cantitative, precum şi crearea unui tampon pentru a evita presiunile financiare sezoniere, utilizarea veniturilor provenite din coplată în sistemul sanitar, accelerarea rambursării arieratelor, condiţionarea garanţiilor şi transferurilor suplimentare către autorităţile locale de progresele înregistrate în reducerea arieratelor.

La 31 ianuarie, bugetul general consolidat înregistra un excedent extrem de redus, de 0,003% din PIB, sau 15,3 milioane de lei, la venituri de 14,034 miliarde de lei şi cheltuieli de 14,019 miliarde de lei. Veniturile obţinute în prima lună a anului reprezintă 2,6% din PIB. Ţinta pentru deficitul bugetului general consolidat convenită de guvern cu FMI pentru acest an este de 31,9 miliarde de lei. Pentru primul trimestru, ţinta a fost stabilită la 8,25 miliarde de lei. Bugetul pentru 2010 prevede o ţintă de deficit bugetar de 5,9% din PIB.

Creşterea economică de 1,3% poate fi atinsă

PIB-ul României poate înregistra în acest an un avans de 1,3%, prognozat de autorităţi, dacă nu există turbulenţe pe pieţele internaţionale, revenirea economiei româneşti fiind legată în principal de evoluţiile din Europa şi partenerii tradiţionali, a spus ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu. „Orice analiză în jur de 1% poate fi luată în considerare. Creşterea economică de 1,3% poate fi atinsă de România, dacă pieţele internaţionale nu se tulbură“, a spus Vlădescu. El s-a arătat de acord cu opiniile că economia României nu poate creşte autonom şi că este legată de evoluţiile globale, în principal din Europa, şi ale partenerilor comerciali tradiţionali. „Trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru. România va putea să crească solid abia când partenerii noştri comerciali, în special Europa, vor ieşi din criză. Sunt doar semne. (…) Dar până la capătul drumului mai este mult“, a mai spus Vlădescu.

Industria şi exporturile dau semne de revenire

Pe de altă parte, el susţine că există semne că România a început să funcţioneze mai bine decât anul trecut, în special în industrie şi exporturi, ceea ce reprezintă o dovadă că politicile promovate de guvern şi Banca Naţională au început să îşi arate efectele. În aceste condiţii, ministrul finanţelor speră că fluxurile de capital, „absolut vitale“ pentru revenirea economiei vor reîncepe să crească. „În afară de plata datoriilor pe anul trecut, eliberarea de resurse pentru investiţii în infrastructură, educaţie şi sănătate va permite ca din acest an şi mult mai substanţial în anii următorii, când vom avea un plus de fonduri structurale atrase, România să îşi accelereze creşterea economică“, a mai spus Vlădescu. Guvernul şi FMI mizează pe o creştere economică de 1,3% în acest an.


Boc: Veniturile bugetare sunt mici pentru că nu se combate evaziunea

Premierul Emil Boc le-a spus procurorilor, la prezentarea bilanţului Ministerului Public pe anul trecut, că veniturile bugetare sunt scăzute pentru că Legea privind evaziunea fiscală nu este aplicată corect. Boc a declarat că ponderea scăzută a veniturilor în PIB poate fi cauzată fie de slaba colectare a impozitelor şi taxelor, fie de aplicarea incorectă a legii. „După datele pe care le avem la nivel general, cred că avem o problemă în aplicarea legii. De aceea, este importantă colaborarea dumneavoastră cu ANAF, cu MFP şi cel de Interne“, s-a adresat primul ministru procurorilor, informează NewsIn. „Mă uit în bugetul de stat şi fac o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în alte ţări din UE, unde nivelul veniturilor în PIB este de 38-39%. În România este de 31%. De ce? Unul dintre răspunsuri de află şi în evaziunea fiscală, în faptul că foarte mulţi bani, care ar trebui să fie la buget, rămân în buzunarele unor evazionişti“, a spus primul ministru.

Boc a mai declarat că toţi cei de la ANAF spun că au trimis la Parchete rezultatele actelor de control, dar dosarele fie nu au fost finalizate, fie evazioniştii au fost achitaţi. El a sugerat că ar trebui verificat de ce sesizări ale ANAF nu se află în lucru la Parchete şi de ce instanţa achită evazioniştii, iar CSM, Ministerul Public, ANAF şi MAI ar trebui să elaboreze o practică unitară.

România vrea să iasă din nou în pieţele externe pentru finanţare

România este pregătită să fie din nou prezentă în pieţele externe cu o nouă emisiune de obligaţiuni chiar din acest an, în funcţie de condiţiile de piaţă, a declarat ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu. „Dacă vor fi favorabile condiţiile de piaţă, vom stabili dacă este momentul să ieşim din nou pe pieţe cu o emisiune de obligaţiuni, dar nu avem o dată exactă pentru acest lucru“, a spus Vlădescu.

România a plasat joi obligaţiuni în euro de 1 miliard, la un cupon de 5% şi un randament de 5,17%, în condiţiile unei rate de credit default swap (CDS) de 268 de puncte de bază. Cererea totală a fost însă de aproape 5 miliarde de euro.



Comenteaza acum

14 Comentarii

  1. Dan Rotariu said:

    Numai comunstii stiu cum sa ridice o tara din cenusa. Au facut-o cand au ridicat-o din cenusa infrangerii, din cenusa razboilului pierdut, o vor mai face … cu poporul pentru popor!

  2. GARDA DE FIER said:

    Vladescu asta eu am impresia ca este drogat , la fel ca cei pe care i-a angajat la el la finante .

  3. pt DDR said:

    toarashe, pe mata nu te doare in cerul gurii cand lovesti cu limba asta de lemn p-acolo? ok, am inteles ca esti om politic, deci, implicit, niciodata nu ai nimic concret de spus, dar nici chiar asa…ne mai tii mult in suspans cu raspunsurile cerute si , may i remind you, promise? exista oare un (asa-zis) om politic in romania aia care sa aiba vreun program concret de redresare a situatiei sau acolo e pe principiul ” gargara cea mai rasunatoare castiga” ?

  4. Dan Rotariu said:

    Concret vad ca mori de grija mea, si atat. Invata sa-ti iei soarta in maini … nu e suficient sa dai bir cu fugitii din tara … ci sa-ti iei soarta cu adevarat in maini, Te ce astepti ca altii sa faca pentru tine! Slaba speranta pentru ca si Isus daca ar veni printre voi tot l-ati injura. N-ar fi prima data … se pare! La voi Berlusconi cu ce v-a atras? Lasa gargara cu programele ca oricum la limba ta de lemn nici nu te intereseaza!

  5. M.I. said:

    Economia socialista spune clar: de la fiecare dupa puteri, fiecaruia dupa nevoi. Am iesi din criza cu o asemenea masura! Asa-i, Dane?

  6. pt toarashul rotariu said:

    concret sa iti spun, nu ma interesezi nici cat o ceapa degerata deja…si mai concret, acum am vazut si eu ca esti la fel ca ceilalti politicieni post-decembristi: fad, pompos in exprimari si gaunos in continut…ai discursul prafuit, specific celui ce nu ajunge la ciolan si stie doar sa arate cu degetul spre ceea ce face rau ala care e in fruntea bucatelor, doar-doar o sa i se arunce vreun os sa ii astupe gura…daca, pe deasupra, mai esti si insarcinat cu propaganda la partidul tau, o sa stati mult si bine sa deplangeti soarta tarii, tu nu ai fi in stare sa-l convingi nici pe Castro sa voteze cu voi…in loc sa trageti concluziile adecvate dupa dezastrul de la alegeri, voi continuati cu aceleasi discursuri de rahat…daca intr-o tara in care 80% din populatie e sub limita saraciei, partidele de stanga veritabile abia se mentin la suprafata, ceva nu e in regula cu ele….nu cu votantii, cu voi, ca sunteti niste incompetenti si nu stiti sa faceti propaganda…oamenii nu au habar ce aveti voi de oferit….pt ca va ascundeti in spatele unor texte parca acum scoase de pe la Stefan Gheorghiu si nu stiti sa castigati electorat, spunandu-le, concret, ce si, mai ales, CUM veti face daca printr-o minune ati astiga alegerile…PS.1. soarta mi-am luat-o de mult in maini, tot ceea ce am realizat am facut prin munca si sunt extrem de multumit si pe plan familial si profesional…multum esc pt sfat totusi..2. ciudat exemplul cu Isus si injuraturile, venind din partea unui comunist convins…parca propavaduiati ateismul… 3. nu am nici cea mai vaga idee de ce a fost votat Berlusconi, sunt doar la casa mea de vacanta in Italia…eu sunt mai preocupat de mr. Brown, din Downing Street, ca lui si la Her Majesty platesc taxe si impozite de ma ustura…si asta cu toate ca cica maroniul asta ar fi tot proletar :p

  7. Dan Rotariu said:

    Nu! Fiecaruia dupa nevoi se va “intampla” in comunism, cand din cauza dezvoltarii constiintelor nu vom mai fi lacomi . Insa nu putem ajunge in comunism direct … ci va urma o perioada in care economia socialista va reveni. În perioada de socialism poporul, prin intermediul statului, va crea locuri de munca in industria de stat si mecanizare de stat in agricultura. Produsele obtinute si locurile de munca productive vor scoate tara din criza. In 5 ani tara ar putea sa ajunga sa produca cat in 1989. In masura in care oamenii inteleg ca sunt mintiti ccum ca ar fi capitalismul o societate buna pentru toti. In esenta e buna pentru 0,5%, e la fel pentru 5% si pt cca. 95% e mult mai rea decat socialismul. Pana si in socialism unii sufera, de ex. bogatii din capitalism cei 0,5% cand vor ajunge in socialism vor suferi din cauza impozitelor foarte mari pentru ei, verificarea sursei licite a averilor. Cand esti bogat si pierzi averea nu poti fi fericit ca ai asistenta medicala gratuita, pentru ca tu oricum o aveai si nu in tara ci in strainatate, nu poti fi fericit ca ai medicamete gratuite ca tu oricum puteai sa-ti iei ce medicamente doreai, Nu te intereseaza invatamantul gratuit sau ca profesorii in socialism au salariu decent pentru ca tu ca bogat in capitalism aveai ce doreai si nu traiai din salariu.

  8. Dan Rotariu said:

    Ok, am stabilit inutilitatea demersului tau! Nu te interesa programul nostru ci sa ma injuri. Acum ma simt linistit, caci de dusmani stiu sa ma feresc si singur! :))

  9. Dan Rotariu said:

    Pentru ca doar crezi ca le stii pe toate! :)) Aprioric! :))

  10. @DDR said:

    hm…nu e chiar asa..de ex, habar nu am cum ai ajuns la concluzia asta..:)) vezi? deci nu le stiu pe toate :P…serios vbind, sunt doar uimit ca nu reprezentati o alternativa viabila (voi=partidele de stanga) nici macar acum cand, teoretic, e un moment prielnic… si raman la parerea mea ca vina e a voastra, la felul cum va adresati oamenilor…apropo de asta, am mai obs ceva, chestie valabila si pt tine..de ce, cand se adreseaza cuiva, unii politicieni romani au tendinta sa se urce pe un piedestal imaginar ? tu, de ex.: ”daca isus ar veni printre voi l-ati injura”…cand vine la noi, nu poate sa treaca si pe la tine prin birou, vine numai la palmasi? :))

  11. M.I. said:

    Dane, a fost o mica gluma. Imi cer scuze . Chiar te respect , dar sunt suparat – astia mi-au taiat 800 de lei din salariul , incepand cu intai ianuarie. Avem o cruce grea de dus!

  12. [email protected] said:

    avem guvern iresponsabil.Crestem trantori si ajutam la inmultirea lor:subventii la partidele politice parlamentare,subvent ii la biserica ortodoxa [ortodox sunt si eu ],platim bani grei pentru intretinerea puscariasilor,bani pentru cainii comunitari,bani pentru copii rezultati din placeri de o noapte dati in plasament,bani la structurile de control ale statului care nu fac nimic pentru stoparea fenomenului infractional…..vet i vedea ca tot in muncitorul care produce vor lovi .platim someri,asistati social…se vrea introducerea pensiei sociale pentru cei care nu au muncit ”legal”nicioda ta dar au varsta de pensionare……DACA AR TRAI CEAUSESCU AR FACE MURI DE INIMA CU ASA PROSTI LA CONDUCEREA TARII

  13. Surubul deja a strangulat motorul ! said:

    Vladescule, Vladescule !

Alte stiri

11 martie 2019

Dieta pentru bila leneșă: 6 alimente cu efect benefic

Principala funcție a vezicii biliare este prelucrarea grăsimilor. Află ce alimente poți consuma pentru a trata cu succes bila leneșă, în timp ce ai o digestie optimă, potrivit eva-rom. În momentul în care vezica biliară nu își îndeplinește rolul ...

Sumarul ediției de marţi, 16 martie 2010

Actualitate

» Infracţiunile economice au produs pagube de 4,5 milioane de euro
» 400 de voluntari rezervişti vor să se reîncadreze în MApN
» Ford poate pleca în orice clipă din Craiova
» Craiova: Şantier deschis
» Deficit al veniturilor încasate la bugetul judeţului Gorj
» Bugetele primăriilor din Olt, blocate
» Gorj: Pesediştii au schimbat eşalonul II înainte de realegerea lui Cârciumaru
» Dolj: Vremea a speriat comisarii Gărzii de Mediu
» Studenţii au suspendat temporar protestele
» Medicamente mai scumpe, de la 1 aprilie
» Fără forme legale, dar cu fişa de protecţie a muncii semnată
» Craiova: Dirigenţie cu deţinuţi
» Mehedinţi: Raze de lumină pentru nevăzători
» Grup de romi, ieşit la scandal în faţa Primăriei Podari
» Mehedinţi: Un iranian acuză poliţia de abuz

Local

» Abonament GdS cu noroc
» Clopote cu GPS pentru o catedrală nefinalizată
» A intrat cu maşina într-un stâlp de iluminat
» Striviţi după impactul cu un copac
» Opoziţia a boicotat revizuirea Constituţiei
» Ataşarea emoţională, benefică sau dăunătoare?
» Jucăria
» Studenţii, nemulţumiţi de reducerea numărului de burse
» Evenimente dedicate Zilei Mondiale a Apei
» Târgurile din Mehedinţi, luate la puricat de inspectorii DSVSA
» Craiova, oraşul bolnavilor

Dolj

» Dascălii doljeni cer boicotarea examenelor naţionale

Gorj

» Vacanţe la preţ redus

Sport

» „Adevărul“ doare la Pandurii
» Ilie Balaci, pe DVD
» Tot la retrogradare suntem
» Mark Wotte: Putem câştiga meciul de la Bistriţa
» Scurte ştiri
» Patru olteni, la All Star Game
» Trei judoka din Bănie, medaliaţi
» Glogogeanu şi Zărnescu, pe val
» Petrică Stancu, demis a doua oară
» Energia a trecut de Steaua
» Oltchim tinde spre perfecţiune

Bani & Afaceri

» Dispută pe ridicarea maşinilor
» SIF Oltenia vrea să dea dividende de 11,3 milioane de euro
» Vlădescu speră ca prin strângerea şurubului să repornească motorul economiei

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere
» Vremea în Oltenia
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Caviarul, gustarea elitelor

Opinii

» La porţile iadului

Top