Dispută pe ridicarea maşinilor

Autori


Prefectul judeţului Mehedinţi, Ion Mîţu, a atacat la Tribunalul Mehedinţi, Secţia de Contencios Administrativ, hotărârea Consiliului Local Drobeta Turnu Severin care reglementează blocarea şi ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.

„Consider că hotărârea care stabileşte blocarea şi ridicarea maşinilor încalcă legea şi am hotărât să o atac în contencios. Sunt de acord ca şoferii care parchează în zonele interzise să fie amendaţi de Poliţia Rutieră, nu de primărie sau de Poliţia Comunitară. Voi semnala şi o excepţie de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte această hotărâre a Consiliului Local Drobeta Turnu Severin. Dreptul la proprietate este garantat de Legea fundamentală a României. În momentul în care poliţiştii comunitari dispun măsurile de blocare şi ridicare a maşinii, este încălcat acest drept“, a declarat prefectul Ion Mîţu.

Potrivit hotărârii Consiliului Local Drobeta Turnu Severin, „constatarea opririi sau staţionării neregulamentare a autovehiculelor sau remorcilor se efectuează de către primar, agenţii Poliţiei comunitare şi ai Poliţiei Municipiului, care aplică şi sancţiunea, conform prevederilor legale“.


Începând cu 15 martie 2010, aplicarea hotărârii a fost suspendată şi nici o maşină parcată în zonele interzise nu va mai fi ridicată.


Comenteaza acum

9 Comentarii

  1. GARDA DE FIER said:

    Eu zic ca mai intai sa rezolve cu locurile de parcare in zonele de interes din oras , si dupa aceea sa demareze chestia asta cu ridicarea si blocarea masinilor parcate neregulamantar (in Craiova)

  2. arici said:

    daca nici in Craiova nu sunt locuri de parcare.
    Defineste zona de interes pt tine si distanta maxima intre acel loc si parcare.

  3. CINICU said:

    Vorbiti incet ca il treziti pe ADI grasanu si va ridica masina

  4. YOTA TRISTU said:

    FELICITARI PREFECTULUI MATU PENTRU ASA CEVA PRIMARUL GHERGHE FOST MILITIAN ADUNA BANI SA PLATEASCA PE MANELISTA SANDA ARGINT AMANTA LUI LA TOATE CHEFURILE SA SPERAM CA VA AVEA SOARTA LUI SOLOMON MASINILE SUNT RIDICATE SI DIN PARCARI CHIAR DACA AI TOATE TAXELE LA ZI PLATITE I SE PARE CA NU UMBLI CU MASINA SI VINE CU TRUPELE DE COMUNITARI SI O RIDICA , AM VAZUT CUM AU FOST RIDICATE 2 MASINI ALE UNUIA PENTRU ASA CEVA OMUL AVEA PERMISUL SUSPENDAT TREI LUNI SI I-AU ,,FURAT” MASINILE DIN PARCARE SUB INDRUMAREA MILITIANULUI GHERGHE AJUNS PRIMAR

  5. GARDA DE FIER said:

    Pt nr.3 ”arici”… Sa zicem piata centrala din Craiova , sa mai zicem , Mercur , primarie , prefectura , finantele , si ar mai fi multe alte institutii de interes public care nu au parcari adecvate .

  6. GARDA DE FIER said:

    Revin si cu o distanta parcare fata de zona de interes , zic eu 500 metri maxim , fata de aceste institutii , si 0 metri , in cazul institutiilor medicale

  7. Daniel said:

    Astazi mi-au ridicat masina in Bucuresti am platit 833 ron care insemnau economiile mele pentru sarbatorile de paste. As vrea sa stiu daca aceasta sentinta se poate extinde si la nivel de Bucuresti si cum?

  8. pt daniel said:

    ar trebui ca tu si alti cativa patiti sa va duceti sa-l saltati pe cel care a autorizat talharia asta.

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 16 martie 2010

Actualitate

» Infracţiunile economice au produs pagube de 4,5 milioane de euro
» 400 de voluntari rezervişti vor să se reîncadreze în MApN
» Ford poate pleca în orice clipă din Craiova
» Craiova: Şantier deschis
» Deficit al veniturilor încasate la bugetul judeţului Gorj
» Bugetele primăriilor din Olt, blocate
» Gorj: Pesediştii au schimbat eşalonul II înainte de realegerea lui Cârciumaru
» Dolj: Vremea a speriat comisarii Gărzii de Mediu
» Studenţii au suspendat temporar protestele
» Medicamente mai scumpe, de la 1 aprilie
» Fără forme legale, dar cu fişa de protecţie a muncii semnată
» Craiova: Dirigenţie cu deţinuţi
» Mehedinţi: Raze de lumină pentru nevăzători
» Grup de romi, ieşit la scandal în faţa Primăriei Podari
» Mehedinţi: Un iranian acuză poliţia de abuz

Local

» Abonament GdS cu noroc
» Clopote cu GPS pentru o catedrală nefinalizată
» A intrat cu maşina într-un stâlp de iluminat
» Striviţi după impactul cu un copac
» Opoziţia a boicotat revizuirea Constituţiei
» Ataşarea emoţională, benefică sau dăunătoare?
» Jucăria
» Studenţii, nemulţumiţi de reducerea numărului de burse
» Evenimente dedicate Zilei Mondiale a Apei
» Târgurile din Mehedinţi, luate la puricat de inspectorii DSVSA
» Craiova, oraşul bolnavilor

Dolj

» Dascălii doljeni cer boicotarea examenelor naţionale

Gorj

» Vacanţe la preţ redus

Sport

» „Adevărul“ doare la Pandurii
» Ilie Balaci, pe DVD
» Tot la retrogradare suntem
» Mark Wotte: Putem câştiga meciul de la Bistriţa
» Scurte ştiri
» Patru olteni, la All Star Game
» Trei judoka din Bănie, medaliaţi
» Glogogeanu şi Zărnescu, pe val
» Petrică Stancu, demis a doua oară
» Energia a trecut de Steaua
» Oltchim tinde spre perfecţiune

Bani & Afaceri

» Dispută pe ridicarea maşinilor
» SIF Oltenia vrea să dea dividende de 11,3 milioane de euro
» Vlădescu speră ca prin strângerea şurubului să repornească motorul economiei

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere
» Vremea în Oltenia
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Caviarul, gustarea elitelor

Opinii

» La porţile iadului

Top