24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRabla merge la casare cu actele din dotare

Rabla merge la casare cu actele din dotare

Pentru a beneficia de Programul „Rabla“, craiovenii trebuie să parcurgă mai mulţi paşi. Găsiţi mai jos lista tuturor actelor necesare în cadrul programului. Reamintim că voucherele vândute pe piaţa secundară nu sunt valabile fără certificatul de înmatriculare al maşinii, cel de distrugere şi cel de radiere, în copii legalizate.

În ediţia de vineri a GdS, sub titlul „Cum să faci afacere din comerţ cu vouchere“, publicam un articol referitor la piaţa secundară a voucherelor care se distribuie în această perioadă în cadrul Programului „Rabla“. Astfel, rubricile de mică publicitate sunt pline de anunţuri de vânzare-cumpărare a voucherelor, preţul de piaţă fiind în acest moment de 1.600 – 1.700 lei/voucher. Cum la cumpărarea unei maşini noi sunt acceptate la plată cel mult trei vouchere, economia potenţialului cumpărător ar fi de cel puţin 1.500 de euro. Cei care vor să cumpere vouchere de pe piaţă trebuie însă să ştie că aceste tichete valorice nu sunt acceptate de dealeri decât însoţite de alte documente. Astfel, voucherul în original trebuie însoţit de certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat (în copie legalizată), certificatul de distrugere a autovehiculului uzat (în copie legalizată) şi certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat (în copie legalizată). Primul pas care trebuie făcut de proprietarii de maşini uzate este ducerea autoturismelor la centrele de colectare, conform listei publicate pe pagina de internet a Administraţiei Fondului de Mediu (AFM). În Craiova, colectorii autorizaţi sunt Remat SA, Adidrad Com SRL, Oltmetal SA şi Remat Scholz – filiala Oltenia. Aici trebuie prezentate următoarele acte: actul de identitate, certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului. Pentru identificarea exactă a calităţii persoanei care predă maşina spre casare, colectorul poate solicita, după caz, următoarele documente: certificatul de căsătorie sau documentul care atestă schimbarea/modificarea numelui şi/sau prenumelui, eliberat de autoritatea competentă; actul care atestă schimbarea/modificarea adresei de domiciliu sau reşedinţă; certificatul de moştenitor. Atunci când certificatul de moştenitor atestă existenţa mai multor moştenitori, este necesară procura notarială prin care persoana care se prezintă cu maşina este împuternicită să acţioneze şi să încheie acte juridice în numele şi pe seama tuturor comoştenitorilor în cadrul programului. Proprietarul trebuie să prezinte documentele de mai sus în original şi copie legalizată. Colectorul certifică exemplarul în copie „Conform cu originalul“ şi restituie proprietarului exemplarul original. Copiile documentelor rămân spre păstrare şi arhivare la colector. După verificarea tuturor documentelor, colectorul eliberează proprietarului certificatul de distrugere a maşinii uzate, împreună cu voucherul în valoare de 3.800 de lei.

Care sunt dealerii autorizaţi din Dolj

Pasul doi îl reprezintă radierea maşinii uzate. Proprietarul trebuie să se prezinte la Serviciul de Înmatriculări pe raza căruia este înscris în circulaţie autovehiculul cu următoarele documente: certificatul de înmatriculare, certificatul de distrugere a autovehiculului uzat. Aceste documente trebuie prezentate în original şi copie legalizată. De reţinut documentele care trebuie să însoţească un voucher vândut: certificatul de înmatriculare, certificatul de radiere şi certificatul de distrugere, toate în copie legalizată. Pasul al treilea îl constituie înscrierea la producătorul validat. Lista producătorilor validaţi se găseşte pe site-ul AFM (www.afm.ro). În Dolj, dealerii autorizaţi să participe la program sunt Seiton Auto SRL (dealer Suzuki), Plus Auto SRL (dealer Ford), Rucom (dealer Opel şi Chevrolet), precum şi Policolor Exim SRL (dealer Honda). Proprietarul trebuie să prezinte la producătorul validat următoarele acte: actul de identitate al proprietarului (copie şi original), tichetul valoric/tichetele valorice în original, certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizată; certificatul de distrugere a autovehiculului uzat (copie legalizată), certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, în copie legalizată. În cazul în care proprietarul vrea să cumpere un autovehicul în leasing este necesară declaraţia pe proprie răspundere, în formă autentificată de notarul public, prin care proprietarul îşi exprimă în mod explicit opţiunea de a achiziţiona autovehiculul nou la sfârşitul perioadei de leasing. După constatarea îndeplinirii condiţiilor de participare în program şi a concordanţei datelor cuprinse în documentele prezentate, producătorul validat eliberează proprietarului nota de înscriere. În fine, ultimul pas îl reprezintă achiziţionarea autovehiculului nou. În baza notei de înscriere, proprietarul îşi cumpără autovehiculul nou. În cazul finanţării în baza unui contract de leasing financiar, factura va cuprinde şi datele de identificare a societăţii de leasing.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII