12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriConsiliul Local Deveselu, dizolvat

Consiliul Local Deveselu, dizolvat

Consiliul Local al comunei oltene Deveselu va fi dizolvat, în localitate urmând să fie organizate alegeri anticipate parţiale. Cel mai probabil, localnicii se vor prezenta la urne în luna martie, cauza dizolvării consiliului fiind faptul că timp de două luni consecutiv consilierii nu s-a întrunit în şedinţă şi timp de trei luni nu a fost adoptată nici o hotărâre. Situaţia a fost sesizată prefecturii de către Gheorghe Beciu, primarul localităţii. „Dizolvarea survine ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate pe 10 noiembrie 2009 de Tribunalul Olt, rămasă definitivă şi irevocabilă ca urmare a faptului că în trei luni nu a fost adoptată nici o hotărâre şi, de asemenea, consiliul local nu s-a întrunit două luni consecutiv. Ca urmare a actualei situaţii, Prefectura Olt a înştiinţat Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru a propune guvernului data organizării alegerilor anticipate parţiale. Sesizarea de dizolvare a fost făcută de primarul comunei“, a precizat Virgil Panduru, subprefect de Olt.
Altă localitate în care s-ar putea ivi o situaţie asemănătoare este Priseaca. Aici, primarul a sesizat deja Tribunalul Olt, acţiunea fiind pe rol. În judeţul Olt au mai fost organizate alegeri anticipate parţiale în comuna Coloneşti, unde primarul a obţinut un mandat de parlamentar, şi în Găneasa, unde edilul-şef şi-a schimbat domiciliul din comună în municipiul Slatina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS