11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFirmele depun bilanţurile contabile doar la Registrul Comerţului

Firmele depun bilanţurile contabile doar la Registrul Comerţului

Statul a luat o povară de pe umerii oamenilor de afaceri. Din 2010, bilanţurile contabile nu se mai depun şi la Finanţe, şi la Registrul Comerţului, ci numai la acesta din urmă. Totuşi, firmele trebuie să depună la Fisc „raportări contabile“.

Mediul de afaceri are parte de o gură de oxigen începând din acest an. Potrivit unei legi din 2006, al cărui articol III intră în vigoare abia în 2010, situaţiile financiare nu se mai depun la Finanţele publice, ci doar la Oficiul Registrului Comerţului. „Ne-a venit o adresă de la Oficiul Naţional despre o lege din 2006 care se aplică acum şi potrivit căreia bilanţurile contabile se vor depune numai la Registrul Comerţului. Avantajul este pentru mediul de afaceri, pentru că oamenii vor merge într-un singur loc să depună situaţiile financiare anuale. În plus, acestea se vor publica pe internet“, a spus Oana Dincă, director coordonator al Oficiului Registrului Comerţului (ORC) Dolj.
Până acum, situaţiile financiare anuale se depuneau şi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP), şi la ORC Dolj. Chiar dacă nu au primit nimic oficial de la minister, Finanţele doljene jubilează la gândul că au scăpat de atâta hârţogăraie. Directorul coordonator al DGFP Dolj, Eugen Călinoiu, spune că „era o muncă în plus pentru angajaţii noştri şi era nevoie de spaţii de arhivare pentru mii de bilanţuri contabile depuse anual la noi“. Potrivit DGFP Dolj, anual se depun la instituţie 15.000 de bilanţuri contabile de la firmele private şi cele de stat, plus aproximativ 2.000 de firme ce depun declaraţii de lipsă de activitate.
Legea nr. 441/2006 privind modificarea Legii societăţilor comerciale stipulează la articolul III, alineatul 3, următoarele: „De la data de 1 ianuarie 2007, situaţiile financiare anuale şi documentele anexate acestora, prevăzute la art. 185 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, modificate potrivit prezentei legi, vor fi depuse numai la Oficiul Registrului Comerţului“. Din cauză că aplicarea acestui articol s-a amânat de mai multe ori, s-a ajuns la situaţia în care se aplică abia din anul 2010.

Raportări contabile – la Finanţe
Firmele nu scapă definitiv de drumul pe care îl făceau la Finanţe pentru a depune bilanţurile contabile. De acum înainte, în locul acestora, operatorii economici sunt obligaţi să depună o „raportare contabilă“ la Fisc, potrivit directorului coordonator adjunct al DGFP Dolj, Mihai Antonescu. Acesta spune că a fost modificată Legea contabilităţii şi noua prevedere este legată de această raportare contabilă anuală care trebuie depusă la Fisc „în termen de 120 de zile de la expirarea exerciţiului financiar precedent“. „În momentul în care vom primi detalii despre acestă raportare contabilă le vor face publice în mediul de afaceri“, a mai spus Antonescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII