14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCursuri de formare profesională a managerilor în China

Cursuri de formare profesională a managerilor în China

Comisia Europeană şi guvernul chinez au decis prelungirea Programului de schimb şi de formare profesională pentru manageri dintre UE şi China printr-o nouă rundă, a cincea, care va începe în mai 2010. Etapa de aplicare a demarat pe 21 septembrie 2009 şi se va încheia pe 7 ianuarie 2010.
Programul (cunoscut sub denumirea de METP) a fost lansat în iulie 2006, sub forma unui program interguvernamental desfăşurat pe o perioadă de patru ani, incluzând patru runde. În cadrul acestui proiect, aproximativ 400 de manageri din China şi Uniunea Europeană au beneficiat de instruire şi oportunităţi privind stagii de pregătire.
„Numărul de cereri din întreaga Uniune Europeană şi din China a crescut constant de la demararea proiectului METP. Acesta este un semnal clar că managerii de nivel mediu sunt fascinaţi de potenţialul economic pe care piaţa chineză îl oferă afacerilor europene. Succesul programului şi interesul în creştere al managerilor europeni în dezvoltarea unor relaţii de afaceri durabile cu China constituie motive suficiente pentru extinderea programului METP prin intermediul unei viitoare runde ce va începe în 2010“, a spus Stefan Hell, şeful echipei METP din Beijing.
China a devenit una dintre pieţele cele mai dinamice şi cu cea mai constantă creştere din lume. Însă, în special întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) le lipsesc deseori resursele necesare pentru stabilirea unor relaţii de afaceri cu China. Din acest motiv, Comisia Europeană sprijină IMM-urile, organizaţiile neguvernamentale (ONG-urile) şi persoanele fizice autorizate prin oferirea programului METP – un program de instruire în management de zece luni în China. Programul cu finanţare integrală oferă companiilor din cadrul UE posibilitatea de a-şi instrui angajaţii pentru ca aceştia să devină experţi calificaţi pentru a opera pe piaţa chineză. De dorit este ca aceşti experţi să îşi folosească noile competenţe dobândite, precum şi contactele stabilite, necesare pentru desfăşurarea de activităţi comerciale cu China. Pe durata de derulare a METP, managerii europeni selectaţi vor beneficia, timp de şapte luni, de programe de instruire lingvistică în domeniul comercial chinez şi de instruire interculturală, de seminarii practice şi de vizite la sediile companiilor, în oraşele şi la unităţile administrative chineze. Suplimentar, participanţii beneficiază de un stagiu de pregătire de trei luni într-o companie chineză. Obiectivul pe termen lung al METP este să întărească şi să asigure o îmbunătăţire de durată a relaţiilor dintre UE şi China prin schimburi şi cooperare economice. Pe lângă organizarea vizitei, UE va acoperi întregul cost al instruirii şi va pune la dispoziţia participanţilor o alocaţie de întreţinere lunară (1.000 de euro). Toţi absolvenţii vor obţine o diplomă oficială, semnată de ambasadorul UE în China. Pentru mai multe informaţii privind modalităţile de depunere a cererilor, descărcaţi instrucţiunile pentru dosarul de cerere, iar pentru informaţiile generale despre programul METP, vizitaţi www.metp.net.cn.
Sursa: Comisia Europeană

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII