12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriInvestitorii renunţă la milioane de euro

Investitorii renunţă la milioane de euro

Din pricina lipsei de bani necesari cofinanţării, 57 de investitori din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia (din care 11 din Dolj) au fost nevoiţi să rezilieze contractele semnate pe SAPARD şi FEADR şi să renunţe la fonduri nerambursabile de peste 6,677 milioane de euro.

Situaţia economică din ultimul an nu a fost deloc în sprijinul potenţialilor întreprinzători sau al autorităţilor locale din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia. Zeci de investitori, care au sperat că vor scăpa de sărăcie şi îşi vor dezvolta o mică afacere sau chiar o anumită zonă rurală cu fonduri de la Uniunea Europeană, au fost nevoiţi să-şi rezilieze contractele de finanţare. „90% dintre cei care au decis să rezilieze contractele au luat această decizie din cauza lipsei de fonduri proprii“, a declarat Daniel Popescu, directorul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) 4 Sud-Vest Craiova. Situaţia este cauzată în principal de faptul că aprecierea euro îi obligă să contribuie cu mai mulţi bani decât era planificat, sume pe care nu le mai au. Asta, deoarece mulţi nu au avut în vedere fluctuaţiile monedei euro în raport cu moneda naţională la semnarea contractelor de finanţare. În plus, în timp, costurile reale au ajuns să le depăşească pe cele prevăzute în proiect. Mai mult decât atât, potrivit informaţiilor primite de la CRPDRP Craiova, mulţi întreprinzători s-au plâns că nu pot să ia bani cu împrumut de la bănci din cauza dobânzilor mari, dar şi pentru că li se cer garanţii foarte mari, de tipul „cash colateral de 110%“ şi, dacă ar fi avut sumele respective, nu ar mai încercat să se împrumute.

48 de contracte pe SAPARD, reziliate

Potrivit informaţiilor primite de la CRPDRP Craiova, până în prezent, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, cele mai multe contracte (48) au fost reziliate pe SAPARD. Valoarea nerambursabilă a lor a depăşit deja 6,677 milioane de euro (19,594 milioane de lei). Cele mai multe proiecte (35, adică aproape 73%) au fost pe Măsura 3.4. (Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative), iar valoarea nerambursabilă a lor se ridică la 2,884 milioane de euro. Acestea vizau investiţii în sericultură, apicultură, cultivarea şi procesarea ciupercilor, fructelor de pădure şi arbuşti fructiferi, plante medicinale şi plante aromatice, melci, broaşte, turism rural, turism montan, turism pentru pescuit. Restul contractelor reziliate au vizat investiţii pe Măsurile 1.1. (Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole), 1.2. (Îmbunătăţirea structurilor în vederea realizării controlului de calitate, veterinar şi fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare şi pentru protecţia consumatorilor), 2.1. (Dezvoltarea infrastructurii rurale) şi 3.1. (Investiţii în exploataţii agricole) şi vizau investiţii în sectoarele vin, lapte şi produse lactate, alimentare cu apă, ferme pentru creşterea animalelor şi păsărilor, precum şi ferme de producţie vegetală.

Nouă contracte reziliate pe FEADR

Şi o parte dintre investitorii care au proiectele pentru FEADR (Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală) au renunţat la investiţii. „La nivel de regiune, la FEADR au fost reziliate nouă contracte (câte două din Dolj, Gorj şi Olt şi trei din Mehedinţi), cu o valoare de 39,848 milioane de lei“, a precizat Daniel Popescu. Acestea vizau investiţii pe Măsura 112 (Instalarea tinerilor fermieri), Măsura 121 (Modernizarea exploataţiilor agricole), Măsura 123 (Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere) şi Măsura 313 (Încurajarea activităţilor turistice).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII