Salarii mai mari, promovări în funcţii de conducere şi mai multe posturi ocupate în parlament şi guvern sunt doar câteva dintre punctele prinse în noul proiect de strategie pentru reducerea discriminării femeilor.
Femeile sunt defavorizate în faţa bărbaţilor pe piaţa muncii, în viaţa socială, precum şi la nivel politic şi cultural, se arată într-o analiză care face parte din proiectul strategiei naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, pentru perioada 2010-2012. Potrivit analizei, femeile sunt foarte slab reprezentante în procesul de luare a deciziilor şi au salarii mai mici faţă de partenerii lor de muncă. Implementarea unor proiecte de eliminare a acestor discrepanţe ar putea costa peste 533.000 de lei. Datele statistice arată că în 2008 nici o femeie nu deţinea funcţia de ministru, iar în acest an, 19% (adică patru) din numărul total de posturi de ministru au fost încredinţate femeilor. Se constată astfel o reprezentare slabă şi la următoarele niveluri de decizie. În 2007, doar 27,8% dintre posturile de secretar de stat sau secretar general erau ocupate de femei, iar in 2009, procentul acestora a ajuns la 25%.
În UE – 24% dintre femei sunt parlamentari
În România doar 9,7% dintre parlamentari sunt femei, în UE media fiind 24%. Aceeaşi situaţie există şi în parlament. În urma alegerilor din 2008, dintr-un număr total de 471 de locuri de parlamentari, 46 au fost ocupate de femei, ceea ce înseamnă un procent de 9,76%. Diferenţa nu este foarte mare faţă de alegerile din 2004, când, dintr-un total de 496 de locuri, femeile au ocupat 50, adică 10,66%. În celelalte state europene, procentul femeilor parlamentari este mult mai mare, media fiind de 24%, iar procentul din Parlamentul European, în legislatura 2004-2009, a ajuns la 31%. „Procentul funcţiilor ocupate de femei creşte odată cu scăderea nivelului de decizie“, potrivit proiectului de strategie.
Bărbaţii conduc şi în domeniile considerate feminizate
Şi în domeniile puternic feminizate, posturile de conducere sunt ocupate tot de bărbaţi. Pe piaţa muncii, se observă diferenţe clare între salarii, existând situaţii când femeile sunt plătite mai puţin decât bărbaţii, în ciuda faptului că fac acelaşi tip de muncă. Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi era în 2007 de 12,7%, în scădere faţă de 2004, când procentul era de 14%. De asemenea, se observă o diferenţă între rata de ocupare. În 2007, rata de ocupare a femeilor între 15 şi 64 de ani a fost de 51,7%, iar cea a bărbaţilor, de 64,1%. Există şi domenii dominate de femei, cum ar fi sănătatea, educaţia şi administraţia publică. În învăţământ, deşi femeile reprezintă 72,6% din totalul personalului didactic, procentul celor cu funcţii de conducere este cu 20% mai redus. Domeniile feminizate sunt mai prost plătite decât domeniile preponderent masculine. Aceste disproporţii pe piaţa muncii există în ciuda faptului că femeile sunt mai preocupate de şcoală decât bărbaţii. În învăţământul liceal, ponderea femeilor este cu 7% mai ridicată decât cea a bărbaţilor, iar în învăţământul superior, diferenţa este de 16%.
140.000 de lei pentru studii şi barometre despre profilul politicienilor
Având în vedere aceste rezultate, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse (ANES) intenţionează să implementeze o serie de proiecte în valoare de peste 533.000 de lei. Banii vor fi obţinuţi din fondurile alocate de la bugetul de stat, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, donaţii şi sponsorizări. Pentru încurajarea participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la procesul de luare a deciziilor sunt necesare fonduri de 140.000 de lei. O parte din această sumă va fi folosită pentru realizarea unui studiu pentru identificarea principalelor caracteristici ale profilului oamenilor politici (femei şi bărbaţi). De asemenea, realizarea unui barometru de opinie privind tendinţele de vot ale populaţiei, luând în considerare criteriul sex, va costa 30.000 de lei. Evaluarea şi monitorizarea evoluţiei pers-pectivei de gen în politicile şi programele naţionale vor costa 42.000 de lei. Elaborarea unui ghid, campanii de informare în şcoli, introducerea educaţiei de gen în curricula şcolară de la nivel gimnazial şi realizarea unor programe de formare pe egalitate de gen cu educatorii copiilor preşcolari vor necesita fonduri de peste 160.000 de lei.
Istoria mişcării feministe
Carta Naţiunilor Unite, adoptată în 1945, a fost primul acord internaţional care a afirmat principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. De atunci, Naţiunile Unite au sprijinit crearea unei moşteniri de standarde, programe şi scopuri agreate la nivel internaţional în vederea îmbunătăţirii statutului femeii de pretutindeni. De-a lungul anilor, Naţiunile Unite şi agenţiile sale au promovat participarea femeilor ca parteneri egali ai bărbaţilor în atingerea obiectivelor precum dezvoltarea durabilă, pacea, securitatea şi respectul deplin pentru drepturile omului. Sprijinul acordat femeilor continuă să fie una dintre provocările lansate de Naţiunile Unite în sfera socială, economică şi în politica internaţională.
De abia spre sfârşitul secolului XVIII, în societatea burgheză s-au făcut auzite primele voci care revendicau drepturi egale pentru femei. Acest lucru a avut mai multe cauze. În primul rând, Declaraţia Drepturilor Omului, elaborată pe baza dreptului natural în Franţa şi Statele Unite, a făcut ca şi femeile să emită pretenţia unor drepturi egale. Prin dezvoltarea activităţii capitaliste de producţie, locul de muncă şi cel de domiciliu au devenit entităţi din ce în ce mai diferite. Iar acest lucru a condus la o redefinire a diviziunii muncii între sexe. Femeia se definea în mod primar ca soţie şi mamă, a cărei muncă în cadrul familiei făcea posibile şi consolida succesele extradomestice ale bărbatului. „Familia“ a devenit astfel un spaţiu de comunicare socială şi de reproducere aflat în afara sferei profesionale, rezervată exclusiv soţilor şi copiilor acestora. Femeile au fost „scutite“ de munci, sarcina lor fiind, în schimb, să transforme familia într-un loc de refugiu privat şi intim, care să completeze în mod armonios lumea exterioară a activităţii lucrative, concurenţiale şi centrate în jurul puterii şi a banilor. Societatea burgheză nu permitea femeilor să devină concurente directe în cadrul procesului de producţie. Ele erau excluse de la multe decizii de ordin economic, politic şi chiar privat. Femeile aveau posibilităţi limitate de educaţie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna contracte şi nici nu aveau voie să lucreze fără consimţământul soţului. În divorţuri şi în hotărârile judecătoreşti cu privire la custodia copiilor, femeile erau dezavantajate în mod clar. În acelaşi timp, femeile care munceau primeau cele mai mici salarii şi erau exploatate la maxim. Această situaţie generală a constituit sursa din care s-au născut primele revendicări publice pentru dobândirea de drepturi şi posibilităţi egale pentru femei.
