16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriJudecată cu încetinitorul

Judecată cu încetinitorul

Nici după zece termene de judecată, Curtea de Apel Craiova nu a reuşit să pronunţe o hotărâre în dosarul de corupţie întocmit pe numele unui fost consilier local şi a doi angajaţi ai Primăriei din Bănie.

În curând se va împlini un an de când se află pe rolul Curţii de Apel Craiova dosarul de corupţie în care sunt judecaţi fostul consilier local Aurel Bojenoiu împreună cu Gheorghe Daici şi Ionel Păpălă, funcţionari din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii de la Primăria Craiova. Dintre acuzaţiile aduse celor trei nu lipsesc abuzul în serviciu, falsul intelectual, uzul de fals ori conflictul de interese, toate privind un şir de ilegalităţi cu terenuri ale municipalităţii. Nici după zece termene, judecătorii nu au reuşit să pronunţe o hotărâre în acest caz din cauza tertipurilor practicate de inculpaţi sau de avocaţii acestora.

Construcţii-fantomă

Faptele menţionate în rechizitoriul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Craiova datează din toamna anului 2006 şi surprind modalitatea prin care Aurel Bojenoiu, consilier local la acea vreme, în prezent liderul sindicaliştilor din Electroputere Craiova, a reuşit să facă rost fără licitaţie de un teren al municipalităţii, pentru firma SC TICSIM SRL, ai cărei asociaţi sunt fiica şi ginerele lui – soţii Elena Cristina şi Ştefan Răzvan Tică. Amintita societate tânjea după un teren de 110 mp, situat pe strada Dâmboviţa, în zona blocurilor B 20 – B 21, dar nu l-a putut obţine legal, fără licitaţie. Atunci a preluat problema Bojenoiu, care i-a cerut ajutorul primarului Antonie Solomon. Edilul a luat legătura cu şeful Serviciului Disciplina în Construcţii, Gheorghe Daici, căruia i-a trasat sarcina să rezolve problema lui Bojenoiu. La rândul său, Daici i-a pasat-o subalternului său Ionel Păpălă, care, câteva zile mai târziu, s-a dus personal – însoţit chiar de consilierul Bojenoiu – să vadă suprafaţa de teren cu pricina. Deşi a observat că terenul vizat de SC TICSIM SRL era liber de orice construcţie, a întocmit pe 11 octombrie 2006 raportul nr. 75209/2006, în care „a menţionat în fals că pe terenul solicitat de această firmă exista o construcţie provizorie“, după cum se menţionează în rechizitoriul procurorilor.
Anchetatorii au mai reţinut şi că Păpălă l-a informat despre cele constatate în teren pe şeful său, Gheorghe Daici, care însă a avizat raportul respectiv, consfinţind astfel minciuna. Aşa se face că raportul falsificat a ajuns să devină hotărâre a consiliului local pe 31 octombrie 2006. Hotărârea viza perfectarea sau prelungirea contractelor de închiriere pentru terenurile municipalităţii pe care existau construcţii provizorii. Condiţie pe care Daici şi Păpălă au făcut s-o îndeplinească – din pix – şi firma protejată de Bojenoiu.
Consilierul Bojenoiu şi-a mai sprijinit o dată fiica şi ginerele. În şedinţa Consiliului Local al municipiului Craiova din 31 octombrie 2006, el a ţinut să voteze chiar Hotărârea nr. 417/2006, în care i se dădea ilegal teren firmei fiicei sale, deşi, potrivit Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, era obligat să se abţină. N-a făcut-o, săvârşind astfel – susţin procurorii DNA – infracţiunea de conflict de interese. Ulterior, Bojenoiu a susţinut în faţa anchetatorilor că nu ştia ce votează.

Mărturie mincinoasă

Ieri a fost la Curtea de Apel Craiova al zecelea termen în dosarul celor trei inculpaţi – Bojenoiu, Daici şi Păpălă – puşi sub acuzare de DNA. Nici de această dată nu s-a putut trece la judecarea dosarului. Până acum, amânările erau justificate de probleme de procedură sau de lipsa avocaţilor. La termenul de ieri, însă, reprezentantul DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către Răzvan Tică, ginerele lui Bojenoiu, care a încercat să ia asupra lui o parte din acuzaţiile aduse de procurori socrului său, în contradicţie cu declaraţiile date de alţi martori. Instanţa a dat un nou termen pe 15 decembrie, adică exact în ziua în care se împlineşte un an de când acest dosar se află la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII