Creată dintr-o mare minciună comunistă, Fabrica de zahăr de la Calafat îngroaşă rândurile ruinelor industriale de la marginea oraşului. Trecută prin mâna fraţilor Mihăilescu şi ajunsă în proprietatea unui bulgar cu cetăţenie canadiană, fosta fabrică „produce“ fier vechi de câţiva ani. Cât vezi cu ochii, numai beton în paragină.
14 hectare de teren acoperite cu scheleţi uriaşi de beton şi fier. Fosta Fabrică de zahăr din Calafat este în paragină. În partea stângă, un bazin enorm, plin cu 700 de tone de var, iese din peisajul sinistru al fostelor hale care au compus odinioară fabrica de zahăr. Aflăm că varul se folosea pentru albitul sfeclei şi se stingea în containere imense. În partea dreaptă, din clădirile care au adăpostit birourile au rămas acum doar piloni de beton şi sticlă spartă. Mai în faţă, pe lângă fostele depozite, zac aruncate uriaşe cuve metalice desprinse dintre dărăpănături. Se vede în depărtare un sudor care lucrează de zor într-o hală cu totul nouă, care face notă discordantă cu peisajul sinistru din jur. Este nea Marcel Dascălu, care a lucrat în fabrică pe vremea fraţilor Mihăilescu. „Atunci era mult de lucru. Aveam de muncă destul. După aia, nu prea am mai avut. Acum este bine din nou, dar am rămas foarte puţini“, aşa vede el evoluţia fabricii. Doar 21 de oameni mai muncesc acolo, cu tot cu director.
S-a înfiinţat nerentabilă
În anul 1981 a început producţia la Fabrica de zahăr din Calafat. Lucrau 400 de oameni, iar în timpul campaniei agricole se ajungea la 600 de persoane. Fabrica era mult prea mare faţă de capacitatea zonei de a produce sfeclă de zahăr – principala materie primă folosită în acea perioadă. Nu a funcţionat niciodată un an întreg la capacitatea pentru care a fost proiectată. A apărut creată din minciunile comuniste: oamenii raportau la centru producţii record la hectar, care erau doar pe hârtie. La Bucureşti, când s-a văzut ce cantităţi de sfeclă de zahăr se obţin în Dolj şi în judeţele limitrofe s-a decis crearea mastodontului pe platforma industrială a Calafatului. Numai că producţia de sfeclă se împărţea şi cu Fabrica de zahăr de la Podari. „Avea o capacitate prea mare de producţie comparativ cu bazinul agricol din zonă. Capacitatea Fabricii de la Calafat era de 4.000 de tone de zahăr la 24 de ore, dar funcţiona doar trei luni pe an, pentru că nu exista atâta sfeclă pe cât putea să producă fabrica“, povesteşte fostul director al fabricii, Adelică Vasile. Cu umor oltenesc, fostul director recunoaşte că în restul de nouă luni cât nu producea zahăr, fabrica „era fărâmată ca să ai ce să pui la loc restul anului. Se numea remont, în termeni specifici“. Producţia de zahăr s-a oprit la Calafat în intervalul de timp 1996 – 2000, pentru că nu mai exista sfeclă de zahăr în judeţ. Chiar după retrocedarea terenurilor către oameni, aceştia nu cultivau sfeclă. Nu mai era rentabil. Din cauza secetei instalate în sudul ţării, recolta de sfeclă nu mai era deosebită. „Cantităţile mici de sfeclă care se mai obţineau ajungeau la Fabrica de zahăr de la Corabia, în judeţul Olt. La noi nici nu se mai putea porni fabrica, din cauză că aveam o cantitate prea mică de sfeclă“, spune Adelică Vasile. În anul 2000, Zahărul SA Calafat a trecut din proprietatea statului în proprietatea fraţilor Eugen şi Nicu Mihăilescu. Iniţial, doi ani au mai produs zahăr brut şi obţineau melasă, un produs secundar, folosit de fraţii Mihăilescu pentru fabrica lor de alcool. După care doar se rafina şi se albea zahărul din trestie, adus din Cuba şi Brazilia. Apoi, s-a aşternut liniştea.
S-a câştigat din SC Zahărul SA
Noii proprietari au început să beneficieze de pe urma fabricii fără a mai produce ceva, ci numai din fierul vechi existent, după cum spun foştii angajaţi. „Toţi proprietarii au tăiat fier vechi de acolo. După aceea, din cauza datoriilor fraţilor Mihăilescu, fosta fabrică de zahăr a trecut prin mai multe firme şi acum este în proprietatea SC Tradex Industries SRL“, susţine fostul director. Firma care a cumpărat acolo în urmă cu trei ani şi jumătate este deţinută de un cetăţean canadian, Davin Bachar, născut în Bulgaria, la Plovdiv. „Tradex Industries a cumpărat fabrica de zahăr de la BCR. Banca le dăduse credit fraţilor, iar aceştia nu au mai putut să-l restituie, iar banca le-a luat fabrica“, susţine reprezentantul Tradex, Silviu Petru Roman, director al punctului de lucru de la Calafat. Directorul Roman spune în ce constă businessul firmei pe care o reprezintă: „Tăiem fier, profiluri şi tot ce se găseşte de la fabrica de zahăr, le transformăm în confecţii metalice pentru hale şi le trimitem la Bucureşti. De acolo se vând mai departe. Încă mai este de tăiat aici“. Cel puţin, de când a cumpărat Tradex ruinele fostei societăţi producătoare de zahăr s-a mai schimbat câte ceva. Fostul cămin muncitoresc a fost transformat în hotel (în ideea tranzitului creat de viitorul pod peste Dunăre), iar cantina a devenit discotecă. Din păcate, nu prea au valoare economică, din cauză că nu sunt clienţi. Hala modernă construită de noii patroni în mijlocul fabricii „se va folosi pentru a produce acolo polistiren expandat. Patronul mai are în plan să valorifice un siloz de porumb, cu o capacitate de 20.000 de tone“, susţine Roman. Şi el îşi aduce aminte cu nostalgie de vremurile comuniste: „Mâncam sfecla de pe trei judeţe“, se amuză actualul director, adăugând că dintre cei care au lucrat la Zahărul SA, cei mai mulţi fie au ieşit la pensie, fie sunt plecaţi la muncă prin străinătate.
Parc industrial la fosta fabrică de zahăr
Investitorul canadian de la Tradex Industries şi Primăria din Calafat intenţionează să construiască un parc industrial la Calafat. Până acum nu s-au arătat interesate prea multe firme.
Tradex are profit mic
Potrivit informaţiilor publice de pe site-ul Ministerului Finanţelor, compania Tradex Industries cu sediul în Bucureşti a avut în anul 2007 o cifră de afaceri de 1,56 milioane de lei şi un profit net de numai 41.553 de lei.
