12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriInspectorii guvernamentali, navetişti de meserie

Inspectorii guvernamentali, navetişti de meserie

Schimbaţi din funcţii pentru a li se face loc oamenilor actualelor partide aflate la guvernare, foştii prefecţi şi subprefecţi de Gorj nu renunţă la posturile de inspectori guvernamentali, chiar dacă s-au transformat în navetişti de meserie.

Inspectorii guvernamentali din Gorj s-au transformat în navetişti de cursă lungă pentru a-şi păstra salariile babane pe care le primesc de la stat. Foştii prefecţi şi subprefecţi au ales să accepte ofertele primite, chiar dacă acum trăiesc la distanţă de familii, prieteni şi judeţele de baştină. Salariul sigur de la stat şi venituri de peste 6.000 de lei lunar i-au determinat să nu renunţe la slujbele de inspector guvernamental, chiar dacă unii au ajuns să facă naveta săptămânal la Brăila sau în judeţul Bacău. Cu toate că se spera că vor renunţa şi îşi vor căuta alte locuri de muncă, actualii angajaţi ai statului nu par să dea înapoi şi îşi îndeplinesc atribuţiile, chiar dacă unele dintre acestea ridică, în anumite cazuri, semne serioase de întrebare în ceea ce priveşte eficienţa şi utilitatea unor salariaţi ce compun aparatul administrativ.

Liberalii „în exil“, pedeliştii acasă…

Fostul prefect de Gorj, Victor Banţa (ex-PNL), declară că se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi are atribuţii specifice domeniului. Banţa a fost trimis la Braşov, unde are ca principală sarcină analiza stării şoselelor din localitate şi a condiţiilor în care se desfăşoară traficul în zonă: „Am obligaţia să verific dacă există puncte negre. Aceste puncte negre pe drumurile naţionale sunt zonele în care se petrec multe accidente. Ne mai ocupăm de perdelele forestiere. Aici este un program de perdele forestiere de-a lungul drumurilor naţionale“, a spus Victor Banţa, fost prefect de Gorj. Acesta a declarat că nu va renunţa la postul de inspector guvernamental, cu toate că se află în situaţia de a face naveta săptămânal între Braşov şi Târgu Jiu, pentru a se împărţi între număratul gropilor de pe drumurile din Braşov şi familia din Gorj.

Dumitrescu e mulţumit

Alţi doi foşti subprefecţi de Gorj susţinuţi de liberali, Sorin Marian Arjoca şi Constantin Dumitrescu, au locuri de muncă departe de Gorj. Spre deosebire de Victor Banţa, venit în administraţie din politică, Arjoca şi Dumitrescu s-au adaptat mai uşor la navetă şi la noile atribuţii. Ambii se află în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Sorin Marian Arjoca a ajuns la Brăila şi este mulţumit că măcar are parte de Dunăre, dacă nu şi de familie. Constantin Dumitrescu are la activ 20 de ani de administraţie în cadrul Prefecturii Gorj şi a menţionat că va lucra oriunde îl va trimite statul. Acesta îşi desfăşoară în prezent activitatea în judeţul Bacău şi a spus că se înţelege foarte bine cu autorităţile locale şi judeţene. Dacă foştii şefi ai Prefecturii Gorj, instalaţi în funcţii pe vremea guvernării liberale, au devenit peste noapte navetişti pentru a-şi păstra privilegiile, alţi doi inspectori guvernamentali din Gorj au rămas lângă familii. Este vorba de Cristinel Rujan, fost secretar general adjunct la Ministerul Educaţiei, respectiv Ştefan Marian Popescu-Bejat, fost prefect de Gorj, amândoi susţinuţi însă de PD-L. Cristinel Rujan şi Ştefan Bejat activează în Gorj şi răspund de patru judeţe din Oltenia: Mehedinţi, Vâlcea, Dolj şi Gorj, unul pe domeniul educaţiei şi celălalt pe probleme de administraţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS