Acasă Bani & Afaceri 300 de salariaţi de la Avioane Craiova ar putea fi disponibilizaţi

300 de salariaţi de la Avioane Craiova ar putea fi disponibilizaţi

Fabrica renunţă la aproape jumătate din personal pentru a deveni mai atractivă în ochii investitorilor. Statul a eşuat în două tentative de a privatiza societatea, cu companii din Cehia şi Italia.

Avioane Craiova ar putea disponibiliza jumătate din angajaţi, după ce statul a eşuat în încercarea de a privatiza societatea. Potrivit unor surse din fabrică, 300 din cei 650 de angajaţi ar putea pleca acasă cu salarii compensatorii. Ionel Pană, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii, a spus că în prezent se lucrează la lista de disponibilizări. „În cadrul şedinţei CA de vineri va fi făcută propunerea de a disponibiliza 300 de salariaţi, pentru a face fabrica mai atractivă investitorilor. Trebuie să existe un raport normal între personalul TESA şi cel productiv“, a spus Pană. Conducerea fabricii se pare că a luat această decizie după ce a văzut că investitorii nu doresc societatea cu tot cu schema încărcată de personal. Anul trecut, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care deţinea pachetul majoritar de 80,9% dintre acţiunile Avioane Craiova SA, a eşuat în negocierile de vânzare a fabricii către cehii de la Aero Vodochody. Aceştia din urmă susţineau că raportul TESA/personal productiv este de 3:1. Ei voiau ca statul să suporte disponibilizarea a circa 180 de persoane. La vremea respectivă, sindicatul s-a opus şi a răsuflat uşurat când negocierile cu cehii au fost întrerupte. Nici „salvatorii“ italieni de la Alenia Aeronautica, aceia care au făcut singura ofertă la ultima încercare de privatizare, nu s-au împăcat cu schema de personal. Potrivit informaţiilor venite pe surse, italienii voiau să disponibilizeze între 170 şi 450 de salariaţi. Şi de această dată, negocierile au fost întrerupte, cauza oficială fiind pretenţiile italienilor, care excedau cadrului legal existent.  
În prezent, societatea olteană trece printr-o situaţie economică dificilă, în condiţiile în care unii parteneri îşi reziliază contractele din cauza crizei economice, iar furnizorii presează cu plăţile pentru materia primă livrată.
După ce staff-ul societăţii va lua o decizie, se vor stabili şi criteriile de selecţie pentru lista cu disponibilizaţi. Potrivit unor surse din fabrică, o parte din salariaţi vor intra pe listă la cerere, restul disponibilizărilor făcându-se proporţional de la fiecare secţie. Ştirea restructurărilor de la Avioane SA vine la doar o săptămână după ce peste 400 de salariaţi de la Electroputere Craiova au fost concediaţi din cauza crizei economice.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version