10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriŞmecherii pământului, anchetaţi de Anticorupţie

Şmecherii pământului, anchetaţi de Anticorupţie

Ministerul Administraţiei şi Internelor dă dreptate GdS, care a deconspirat tunul imobiliar pus la cale de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Şimnic. Un raport întocmit de Direcţia Generală de Control a MAI arată că membrii Comisiei Judeţene şi cei ai Comisiilor Locale din Gherceşti şi Şimnicu de Sus au săvârşit fapte penale.

Controlul Comisiei trimise de MAI la Craiova a pornit de la articolul publicat de GdS pe 16 mai 2009 „Să vină DNA-ul la prefectură“, în care arătam cum fostul prefect Silviu Dumitru împreună cu şeful juriştilor din Prefectura Dolj, Eugen Marinescu, au jefuit staţiunea Şimnic de peste o mie de hectare de teren, retrocedate apoi în mod dubios. După două luni de anchetă, în care a studiat saci de documente, Comisia din cadrul Direcţiei Generale de Control şi Audit Intern din MAI a concluzionat: la Şimnic şi Gherceşti nu s-a respectat legea, iar „băieţii deştepţi“ din comisiile care au împărţit pământul, în frunte cu cei de la Prefectura Dolj, au fost daţi pe mâna Direcţiei Generale Anticorupţie.

De la GdS vorbire

Sub numele „Raport privind rezultatul verificării aspectelor sesizate în (…) cotidianul Gazeta de Sud Craiova“, controlul MAI demontează piesă cu piesă labirintul de hotărâri în care a fost învăluită hăcuirea Staţiunii Şimnic pentru ca terenurile de acolo să încapă pe mâna samsarilor imobiliari. Vinovată de dezastrul imobiliar din averea publică este şi Agenţia Domeniilor Statului, care s-a ţinut departe de „afacere“, băgând capul în pământ ca struţul.
Dar să le luăm pe rând. „În cursul anilor 2006-2007, Instituţia Prefectului Dolj, şi nu Comisia Judeţeană, s-a adresat mai multor instituţii şi autorităţi publice din judeţ şi din judeţele învecinate, solicitând comunicarea posibilităţii acestora de a disponibiliza unele suprafeţe de teren din rezerva lor sau domeniul privat al statului, deşi (…) judeţul Dolj avea o rezervă de teren de 11.354 de hectare. În acest sens, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj a precizat că o situaţie a suprafeţelor de teren pentru care s-au emis titluri de proprietate nu i-a fost solicitată de comisiile locale de fond funciar care au înregistrat deficit de teren“, se arată în concluziile Comisiei ministeriale.
Nici ADS nu a fost uşă de biserică, potrivit raportului. „Deşi, pe 15.08.2007, ADS deţinea în administrare pe raza judeţului Dolj suprafaţa totală de 16.474 de hectare domeniu public şi privat al statului, aceasta nu a răspuns solicitării Instituţiei Prefectului, fiind încălcate prevederile art. 10, alin. 5 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005. Comisia locală Şimnicu de Sus a propus Comisiei Judeţene validarea anexei 29 cuprinzând 172 de persoane şi suprafaţa de 868 de hectare, însă acestor persoane le-a fost reconstituit dreptul de proprietate anterior prin înscrierea în anexa 23 pentru acordare de despăgubiri, iar suprafaţa solicitată de Comisia locală de la Staţiunea Şimnic este mai mare decât cea deţinută în administrare de staţiune pe raza comunei, respectiv 836,8 hectare“, mai spune raportul comisiei.
Neregulile nu se opresc aici. Anexa 29 propusă pentru validare Comisiei Judeţene nu respectă formatul prevăzut de lege, adică nu a fost semnată nici de ADS filiala Dolj, nici de OCPI. Şi Comisia Judeţeană a încălcat legea: „Prin Hotărârea nr. 805/2008, Comisia Judeţeană a validat anexa 29, cuprinzând 172 de persoane şi suprafaţa de 868 de hectare propusă de Comisia Locală Şimnicu de Sus fără respectarea art. 6, lit. c din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005“.

Fulga a sfeclit-o

Şirul de nelegalităţi nu se opreşte aici. Comisia Locală a solicitat Comisiei Judeţene să revalideze anexa 29 în care, de această dată, figurau mai multe persoane şi o suprafaţă mult mai mare, de 1.198,5 hectare. La şedinţă au participat doar cinci din cei 12 membri stabiliţi prin Ordinul prefectului nr. 306/2006, iar procesul-verbal al şedinţei a fost semnat de primarul comunei, Jana Fulga, în calitate de preşedinte al comisiei, cu toate că nu avea voie, fiind simplu membru la acea dată. Comisia Judeţeană a aprobat cu voioşie cererea celor din Şimnic, precizând, totodată, că pentru jumătate din suprafaţă se face dovada amplasamentului în perimetrul administrat de staţiune, deşi, potrivit Comisiei ministeriale, nu erau îndeplinite prevederile legale. În plus, spun anchetatorii, Comisia Locală Şimnicu de Sus nici nu putea solicita teren de la staţiune atâta timp cât ADS Dolj deţinea în administrare teren agricol în suprafaţă de 15.408,39 hectare. Dar, deh, nu era la şosea, aşa cum cereau „prietenii“.
Cea mai gravă încălcare a legii au comis-o membrii Comisiei Judeţene. Acestora, în frunte cu fostul prefect Silviu Dumitru, nu le-a păsat că Staţiunea Şimnic contestase la Judecătorie hotărârea de transfer al terenului, ceea ce i-ar fi obligat să suspende procedura de punere în posesie cu teren. „Deşi, pe 18.09.2008, SCDA Şimnic a formulat plângere la Judecătoria Craiova (…), Comisia Judeţeană a emis Hotărârea nr. 1351/23.09.2008 şi titluri de proprietate pentru suprafeţele de terenuri din perimetrul SCDA Şimnic, fără respectarea prevederilor art. 57 din Legea nr. 18/1991, care arată că plângerea formulată suspendă executarea“.

La DGA cu ei!

Nereguli majore au fost descoperite şi la Comisia Locală Gherceşti, cealaltă beneficiară a jafului de la Staţiunea Şimnic. Ea a înaintat spre validare Comisiei Judeţene anexa 29, cuprinzând 38 de poziţii şi suprafaţa totală de 390,49 hectare, însă aceasta este semnată doar de preşedintele şi secretarul comisiei. Nici în cazul Gherceşti, Comisia Judeţeană nu a respectat legea, validând solicitarea celor de acolo, deşi ADS avea teren agricol berechet, numai bun de retrocedat. Şi aici pământul avea o singură meteahnă. Nu era la şosea, deci nu avea valoare imobiliară.
Probleme majore au găsit anchetatorii şi la transferul de terenuri de la câteva zeci de kilometri distanţă la marginea Craiovei. Unul dintre exemple este al comunei Vela şi al fostului selecţioner Victor Piţurcă. Prin Hotărârea nr. 552 din 7 martie 2008, Comisia Judeţeană a admis cererea Comisiei Locale Gherceşti, care dorea să preia o suprafaţă de zece hectare de teren de la Şimnic pentru a-l pune în posesie pe Piţurcă, validat, de fapt, pe raza comunei Vela cu o suprafaţă de 50 de hectare. „Facem precizarea că, în conformitate cu art. 10, alin. 2 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005, comisiile locale vor pune la dispoziţie terenurile rămase disponibile, or, în acest caz, suprafaţa de zece hectare a fost trecută din domeniul public al statului în cel privat al localităţii Vela pe raza administrativă a Gherceştiului şi nu din rezerva de teren a comunei Gherceşti“, se mai arată în raportul Comisiei ministeriale.
Pentru toate aceste nereguli, anchetatorii au trimis raportul către Direcţia Generală Anticorupţie „în vederea continuării cercetărilor privind faptele de natură penală comise de membrii Comisiei Judeţene, ai Comisiilor Locale Şimnicu de Sus şi Gherceşti. Raportul este semnat de directorul general al Direcţiei Generale de Control şi Audit al MAI, comisarul-şef de poliţie Constantin Rotaru, şi aprobat de secretarul de stat Mihai Fifor, fostul director al Muzeului Olteniei.

Lumină de la minister
Actualul prefect al Doljului, Florin Stancu, a declarat pentru GdS că nu comentează concluziile raportului, dar că va pune la dispoziţia Ministerului toate documentele care i se vor cere. Stancu a precizat că aşteaptă îndrumări pentru anularea titlurilor de proprietate emise. Şeful juriştilor din prefectură, Eugen Marinescu, este în concediu medical de două luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

28 COMENTARII