15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAjutor pentru START în afaceri

Ajutor pentru START în afaceri

Întreprinzătorii care vor să se lanseze într-o afacere şi cei care au cel mult doi ani de activitate mai au la dispoziţie mai puţin de o zi pentru a solicita sprijin de la stat. Aceştia pot primi până la 60.000 de lei.

Tinerii întreprinzători care se gândesc să se lanseze într-o afacere sau să facă investiţii noi în perioada aceasta destul de dificilă pot primi un sprijin financiar nerambursabil de 49% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului de investiţie, în limita a 60.000 de lei. Banii pot fi accesaţi prin Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START. „Contribuţia proprie trebuie să fie în cuantum de minimum 10%, diferenţa de până la 51% putând fi obţinută prin credit bancar“, a declarat Leontin Radu Braşoveanu, consilier grad II în cadrul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (OTIMMC) Craiova, instituţia prin care se derulează programul START. El a explicat că, în cazul în care se optează pentru credit bancar, pentru acesta se poate solicita în proporţie de 80% garantarea de către Fondul naţional de garantare a creditelor pentru IMM-uri.

Criteriile de eligibilitate

Cheltuielile eligibile prin program constau în echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru – inclusiv software-ul aferent), aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, precum şi mijloace de transport auto pentru mărfuri. La acestea se adaugă cheltuielile cu licenţe, brevete, mărci, francize, etichetare ecologică. Aplicanţii persoane fizice pot beneficia chiar şi de taxele pentru înfiinţarea societăţii comerciale la Registrul Comerţului.
Persoanele interesate de acest sprijin trebuie să se grăbească, întrucât se mai pot înscrie doar până astăzi, la ora 20.00. La această etapă pot participa atât persoanele fizice (cu cetăţenie română, vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani neîmpliniţi şi cel puţin studii medii definitivate), cât şi cele juridice (microîntreprinderi care au cel mult doi ani de activitate la data înregistrării on line, nu au datorii la bugetul statului, asociatul sau acţionarul solicitant are cetăţenie română, vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani neîmpliniţi şi cel puţin studii medii definitivate). „Participarea la prima etapă a programului (cursurile de educaţie antreprenorială EMPRETEC pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare) nu este obligatorie pentru înscrierea la această a doua fază. Cei care au participat însă la ea vor avea 25 de puncte în plus“, a explicat Leontin Radu Braşoveanu.

Zece zile pentru depunerea documentaţiei necesare

Până ieri la prânz, în program se înscriseseră 317 persoane. Dintre acestea, 35, adică aproximativ 11%, sunt din Oltenia (14 din Dolj, 9 din Gorj, 8 din Vâlcea, 2 din Olt şi 2 din Mehedinţi). „În termen de 48 de ore de la data expirării perioadei de înscriere în această etapă, pe site-ul www.animmc.ro va fi publicată lista cu solicitanţii eligibili, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut şi în limita bugetului alocat prin program pentru această etapă“, a spus Leontin Radu Braşoveanu.
De la data publicării listei, beneficiarii eligibili trebuie, în termen de zece zile lucrătoare, să transmită la OTIMMC de care aparţine judeţul în care este înregistrată firma solicitantă / în care are domiciliul stabil solicitantul cererea de finanţare însoţită de documentele justificative.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU