Fiscul „second hand“

Autori


Finanţele valorifică printr-un magazin propriu bunurile confiscate de alte instituţii ale statului. Unele produse sunt la mâna a doua. În ultimul an au fost confiscate două autoturisme şi două bărci, donate apoi de Fisc unor mănăstiri şi unei primării din ţară. Directorul Finanţelor nu ştie sau nu vrea să spună cum au fost repartizate maşinile tocmai în Tulcea şi Mehedinţi.

Produse alimentare, confecţii, încălţăminte, electronice, electrocasnice şi chiar maşini şi bărci au ajuns în „ograda“ Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, în decurs de un an. Acestea sunt produsele pe care Fiscul trebuie să le valorifice prin magazinul propriu sau la licitaţii şi au fost confiscate de organele abilitate în acest sens sau au intrat în proprietatea privată a statului. Oricine are acces la magazin, iar preţurile sunt mult mai mici decât în alte unităţi comerciale, spun finanţiştii. Atenţie, însă, că puteţi da şi peste marfă second hand! Produse cum ar fi confecţii şi încălţăminte, confiscate de Garda Financiară, de Poliţie, de Vamă şi de Jandarmerie, de la 1 ianuarie 2008 şi până în prezent, au fost valorificate prin magazinul propriu al DGFP Dolj, ne răspund oficialii instituţiei. Ei mai spun că bunurile perisabile confiscate „se predau de către deţinător persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate să comercializeze aceste bunuri către populaţie, în baza procesului-verbal de predare-primire“. Fiscul nu spune însă cum au fost selectate acele firme şi persoane fizice care să vândă produsele perisabile. Bunurile foarte mari se valorifică prin organizarea de licitaţii publice de către Finanţe.

Surse din Fisc spun că au ajuns în acel magazin chiar şi produse second hand confiscate de Vamă sau de Poliţie. „Preţurile sunt mai mici decât în alte magazine pentru că pot fi bunuri folosite, confiscate de pe nu ştiu unde“, a spus un reprezentant al DGFP Dolj. De altfel, Fiscul întocmeşte comisii de evaluare care stabilesc preţurile la care vor fi vândute produsele confiscate. Finanţele explică de ce sunt mai mici preţurile în magazinul lor decât la comercianţi, deşi sunt comparate cu preţuri la bunuri similare de pe piaţă: „Preţurile produselor intrate în proprietatea privată a statului se stabilesc (…) în funcţie de următoarele criterii: gradul de uzură fizică şi morală, termenul de valabilitate, caracterul sezonier al bunurilor, cantitatea sau volumul lor“. Magazinul este practic o dugheană amplasată în curtea interioară a clădirii de vizavi de DGFP Dolj, de pe strada Mitropolit Firmilian. Deşi programul afişat este între orele 10.00 şi 14.00, săptămâna trecută magazinul a fost închis. 

Maşini şi bărci donate prin ţară

În interval de un an, DGFP Dolj a donat o maşină primăriei din comuna Valea Teilor, judeţul Tulcea. Alta a ajuns la Parohia Titerleşti, în judeţul Mehedinţi. În acelaşi timp, Mănăstirea Mraconia (tot din Mehedinţi) a primit de la Fiscul doljean două bărci confiscate anterior şi nevândute la licitaţii. Asociaţia Naţională a Surzilor din România – filiala Craiova a fost singura din Dolj care a primit donaţii de la Fisc în ultimul an, constând în geci, blugi, ghiozdane, pulovere, încălţăminte şi altele, după cum se arată în răspunsul DGFP Dolj către GdS. Procedura spune că, dacă bunurile confiscate nu se vând o anumită perioadă prin magazinul propriu al Finanţelor, atunci ele sunt cedate cu titlu gratuit la diverse organizaţii nonguvernamentale, informează finanţiştii. 


Călinoiu se comportă ca un director la stat

Contactat telefonic la ora 15.57, directorul coordonator al DGFP Dolj, Eugen Călinoiu, a arătat că nu ştie cum au fost alese mănăstirile respective şi o primărie tocmai din Tulcea pentru a le fi donate autoturismele şi bărcile. Călinoiu i-a răspuns redactorului GdS în zeflemea, uitând că este plătit din bani publici să informeze corect cetăţenii, chiar şi prin intermediul mass-media. „Sunt alese în mod cu totul întâmplător. Vin de la minister. Nu ştiu cum se selectează mănăstirile şi primăriile. Ăsta e subiect pentru Gazeta de Sud? Ce vă interesează, la ora asta, cum au fost alese mănăstirile şi primăriile? Mă sunaţi pentru astfel de probleme? Sunt în timpul meu liber şi mă deranjaţi!“, a răbufnit directorul Eugen Călinoiu, după care a închis telefonul. 

O Mazda roşie a ajuns la Tulcea

GdS a contactat primăria din localitatea Valea Teilor (judeţul Tulcea). Secretarul primăriei, Cristian Tuzlaru, a confirmat faptul că instituţia a primit în 2008 „o Mazda roşie“. El nu mai ştie exact cum a ajuns maşina din Dolj la Tulcea, dar îşi aduce aminte că primăria adresase anterior o scrisoare către Ministerul Finanţelor, prin care solicita o maşină, „de orice tip“.



Comenteaza acum

14 Comentarii

  1. DX said:

    Fiti oameni destepti ca este o abureala cu magazinul,prada se imparte intre ei si apoi,vreti sa-i vedeti cersitori daca numai pica ceva pt o cafea ori o sticla de ceva aromat si vechi!Erau containerele prin spate si oamenii strazii o perioada acolo aveau aprovizionarea cu diverse produse de lux.Au interzis pt ca…vin sa sparga masinile,motive…Pe str erau luati de politie ca sant furate produsele,unde,altii sant condamnati si azi..A inceput usor sa iese putin la iveala sursele mari de venituri ilicite dar sigure si…daca mai cautati,mai gasiti multe aflate ca legale……Nu se pot spune mai multe……

  2. i like it said:

    “prada se imparte intre ei”. imi place comentariul. cred ca e real.

  3. Johnny said:

    @punker – Magazinul este practic o dugheană amplasată în curtea interioară a clădirii de vizavi de DGFP Dolj, de pe strada Mitropolit Firmilian.

    Si eu sunt curios ce-o fi in “magazinu’ ” ala…
    🙂

  4. rika said:

    spuneti-mi si mie mai clar unde se afla magazinul,un punct de reper ca nu stiu toate strazile din craiova!dupa revolutie era un magazin in craiocita la cinematograf unde se vindea marfa confiscata,dar vanzatoarele tot asa o dadeau la cunostiinte,neamuri ,vecini.poate trec si eu pe la acel magazin.apropo dar tigarile de le confisca unde se duc sau ce fac cu ele?nu sunt fumator,dar ma intrebam si eu!

  5. Ramona Olaru said:

    Magazinul este in imediata vecinatate a Fiscului. Aşa cum am spus şi în articol, în faţa DGFP Dolj de pe strada Mitropolit Firmilian este o clădire pe colţ care aparţine tot Fiscului (fosta Bancă Agricolă). În curtea interioară se află acel magazin. Se intră de pe Strada M. Kogălniceanu, chiar în faţa copy-shop-ului. Încă un reper: de la Casa de Pensii, mergeţi către Minerva şi undeva pe stânga se intră în curtea în care se află magazinul. Este închis de două săptămâni.
    Ţigările care se confiscă se distrug. Sau cel puţin aşa susţin oficialii care se ocupă de asemenea activităţi.

  6. gigicu said:

    “Ţigările care se confiscă se distrug”. Ati gresit rubrica. Aici nu se posteaza bancuri.

  7. ju said:

    bau gigicule, nu a gresit nici o rubrica, scuteste-ne tu de offtopicurile tale

  8. patitu said:

    Pai la fel este si in Mehedinti la Tr,Severin,in blocul imediat urmator se afla un astfel de magazin,dar….gases ti in el tot ce nu cumpara “acolitii” inclusiv cei din finante si garda financiara.Ma intreb unde are acest magazin depozit sau spatiu de prezentare declarat precum si cine se afla in spatele acestei afaceri care “troneaza” de ani de zile bine-mersi.(masinile si alte obiecte mari nu intra pe usa

  9. vand puncte IQ! said:

    cautati si voi suportul legal pentru valorificarea marfurilor intrate in patrimoniul statului ca iar v-a luat gura pe dinainte. exista o ordonanta si o hotarare de guvern care reglementeaza aceasta valorificare si daca le cititi veti observa ca singurul lucru de care puteti sa va agatati e faptul ca magazinul lor nu e deschis la program. desi si acolo au acoperire.
    asta nu e jurnalism din partea voastra iar maimutoii care comenteaza sunt “revoltati” de meserie si ar trebui sa se abtina.

  10. Aloo! #10 said:

    Bai iq oi fi tu dashtept, dar eu n-am inteles nimic din comentariul tau. DE fapt cuvintele le-am inteles, dar nu stiu care este sensul frazei. Mai scolestete si tu.

  11. nu mai vand puncte IQ ca nu am cui said:

    am facut io abandon scolar la gradinita da` se pare ca am facut mai multa scoala decat tine, mister #11, am uitat sa pun o virgula intre “desi” si “si”, dar nu cred ca asta da peste cap intelesul frazei. confirmi statutul de “revoltat” pe care il critic.

  12. si io pe aici... said:

    conform regulilor gramaticii limbii romane inainte de conjunctia ‘si’ nu se pune niciodata virgula! deci…este corect scris! cel de la nr 11 ti-a reprosat ca nu intelege ce vrei sa spui, nu ca n-ai fi scris corect!

  13. Cris said:

    Fiscul! Nici nu stiu ce-i asteapta! Au comis atatea ilegalitati si a venit timpul sa plateasca! Asa ca sa se mai bucure un pic de bucatica de cascaval confiscata ca in puscarie o sa aiba parte doar de o felie de paine cu sare si apa.
    Le doresc mult noroc! Ca o sa aiba nevoie…

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 5 august 2009

Actualitate

» Fotbal: FC Timişoara a eliminat pe Şahtior din preliminariile Ligii Campionilor
» Vijelii şi grindină în România
» Proprietatea ANL s-a blocat la primărie
» Retrocedări cu victime colaterale
» Gorj: A pretins că este poliţist şi a cerut drept mită 7.000 de lei pentru o angajare în MAI
» Cutremurul s-a produs în Marea Neagră
» Preot român, mort la Berlin
» Cutremur de 5.8 grade pe scara Richter în România
» Primul Congres Internaţional al Jurnaliştilor Români începe mâine la Severin

Local

» Brestei – Râului, relaţie de coşmar
» Scurte ştiri
» Multe primării au un număr exagerat de angajaţi
» Oprirea interzisă
» Cerşetori de criză
» CEZ, ţintă în consiliu

Dolj

» Final tragic pentru Celrom

Sport

» Cazul Bornescu, în aer
» Liga a IV-a face pui
» CSM Vâlcea îşi studiază adversarii
» Pandurul Vasilache, ieftin şi bun
» Scurte ştiri
» Preşedintele TAS îşi susţine decizia în cazul Mutu
» Lucescu Jr. este de partea bănăţenilor
» Raţ vrea să evite dezastrul lui Şahtior
» Vulcanul Timişoarei stă să erupă

Bani & Afaceri

» Opel, sub spectrul falimentului
» Reduceţi dobânzile!
» Fiscul „second hand“

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!
» Vită cu sos de stridii şi legume
» Buldogul francez, durul afectuos
» Cum protejăm suprafeţele din lemn
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Christian Dior, un designer revoluţionar

Opinii

» Revenire economică temporară, cu dedicaţie pentru „şalăi“

Top