11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCEZ pune mâna pe acţiunile statului

CEZ pune mâna pe acţiunile statului

Cehii de la CEZ au jucat pe degete statul român la privatizarea Electrica SA. Prin contract se prevede că, dacă societatea vrea să cumpere restul de acţiuni, Electrica şi Fondul Proprietatea sunt obligate să vândă. Acum CEZ vrea să deţină 100% în România şi a făcut o ofertă tentantă pentru restul acţionarilor: 315 milioane de euro pentru 49% din acţiuni. Cine pierde, cine câştigă, pe termen lung.

Fondul Proprietatea (FP) şi Electrica SA sunt obligate să vândă cehilor de la CEZ pachetele de acţiuni pe care le deţin la Electrica Oltenia. Acest lucru este prevăzut chiar în contractul de privatizare a Electrica Oltenia, încheiat în 2005 între statul român şi cehi. În acesta există o clauză explicită care spune că, dacă societatea va solicita restul de acţiuni, atunci Electrica SA şi FP sunt obligate să vândă. Astfel, statul român nu va mai deţine nici o participaţiune într-un domeniu de importanţă strategică, şi anume furnizarea energiei electrice. Fondul Proprietatea este cesionar al Electrica, iar contractul cu CEZ se aplică şi în cazul Fondului.

CEZ vrea 100%

În prezent, CEZ deţine 51% din acţiunile Electrica Oltenia, Fondul Proprietatea are 30% din capitalul social, iar Electrica SA are restul de aproape 19%. Odată cu divizarea CEZ în CEZ Vânzare şi CEZ Distribuţie, cota de acţiuni a Fondului şi a companiei Electrica s-a împărţit în mod egal între cele două companii de distribuţie şi vânzare a energiei electrice (adică Fondul are 30% din CEZ Vânzare şi 30% din CEZ Distribuţie). Ulterior, a apărut şi CEZ Servicii. Contractul de privatizare a Electrica Oltenia prevede faptul că, timp de trei ani de la încheierea lui, CEZ nu are dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor de la statul român şi de la Fond. Dar, la sfârşitul lunii trecute, CEZ a trimis atât la FP, cât şi la Electrica o „Notificare de exercitare a opţiunii de cumpărare aşa cum este prevăzută de Clauza 17.2 (c) din contractul privind achiziţia de acţiuni ale Electrica Oltenia“, aceasta fiind dată şi publicităţii de Fond. În oferta respectivă, compania cehă susţine că vrea să intre în posesia acţiunilor deţinute la CEZ Vânzare, CEZ Distribuţie, dar şi la CEZ Servicii. La aceasta din urmă, FP deţine 12%, potrivit comunicatului dat publicităţii de Fond.

Acţionarii, obligaţi să vândă către CEZ, dar la ce preţ?

Potrivit contractului de privatizare, FP şi Electrica trebuie să vândă cehilor, fie că vor, fie că nu vor. „Vânzătorul (Electrica – n.r.) are obligaţia să vândă acţiunile după primirea notificării de exercitare a opţiunii de cumpărare“, se arată în Clauza 17 din contractul de privatizare. Contactaţi de GdS, atât reprezentanţii Electrica SA, cât şi cei ai FP au precizat că nu există altă cale decât să răspundă la solicitarea CEZ şi să vândă participaţiile. Rămâne însă în discuţie preţul pachetelor de acţiuni, pe care acţionarii dau de înţeles că îl vor negocia.

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor la FP decide

Fondul Proprietatea nu face precizări despre preţul pe care îl va cere, ci se rezumă să facă trimiterea la acţionarii proprii. „Având în vedere valoarea tranzacţiei, conform preţului notificat de CEZ şi art. 12 alin. 3 lit. h din Actul constitutiv al Fondului Proprietatea, decizia asupra tranzacţiei se supune aprobării Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA)“, susţin reprezentanţii Fondului Proprietatea, fără alte detalii. AGEA va avea loc pe 27 iulie, iar pe ordinea de zi dată publicităţii se arată că FP poate vinde separat sau la pachet, pe cele trei companii din grupul CEZ (Vânzare, Distribuţie şi Servicii). Nici Electrica nu se opreşte la preţul cerut de cehi, dar unul dintre cei mai importanţi auditori financiari, KPMG, va analiza preţul propus de CEZ. „Potrivit contractului de privatizare, suntem obligaţi să vindem. Să vedem dacă preţul este conform cu cele trei metode din contract“, a spus şeful Serviciului Afaceri Corporatiste din cadrul Electrica, Eugen Brădean.  

Cehii oferă 315 milioane de euro

„CEZ oferă un preţ de 8,99 euro pe acţiune“, se arată în notificarea transmisă Fondului Proprietatea. În total, compania le oferă celor două entităţi economice cărora vrea să le ia acţiunile 314.677.645 de euro, dintre care 192,68 milioane de euro pentru Fondul Proprietatea şi 121,99 milioane de euro pentru cotaţiile deţinute de Electrica SA. În 2005, la privatizarea Electrica Oltenia, CEZ a plătit statului român 166,45 milioane de euro pentru 51%. Strict matematic, pentru restul de 49%, CEZ oferă acum aproape dublu decât la privatizare. CEZ nu vrea să dea detalii despre preţul oferit acţionarilor minoritari, în timp ce Electrica îşi face şi ea calculele şi îi dă cu minus: dacă ar fi fost în continuare acţionar, ar fi încasat din dividende o sumă egală cu aceasta de la CEZ în cinci-şase ani (calculat la valoarea dividendelor pe anul 2007). Potrivit contractului de privatizare a Electrica Oltenia există trei modalităţi de calcul al preţului acţiunilor, explicate detaliat în contract, postat pe site-ul Ministerului Economiei.

Ce câştigă CEZ

Oficialii CEZ spun că îşi exercită un drept legal, acela de a prelua pachetele minoritare de acţiuni de la cele două entităţi economice. Întrebaţi de preţul cotaţiilor, reprezentanţii CEZ au răspuns că, „până la finalizarea discuţiilor oficiale, grupul CEZ nu doreşte să facă alte comentarii“. Surse oficiale spun însă că din vânzarea acţiunilor deţinute de Electrica şi FP câştigă, pe termen scurt, şi unii, şi alţii. Pe termen lung însă, CEZ are avantaje vizibile, deţinând 100% din compania energetică din care cumpărase iniţial doar 51%. CEZ acţionează în şapte judeţe (Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea, Argeş şi Teleorman).
Odată răscumpărate acţiunile de la statul român (prin Electrica) şi de la FP, CEZ va decide singur atât strategia investiţională, cât şi politica de distribuire a profitului. Doar la preţuri şi tarife poate fi controlat CEZ de stat prin Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. Anul trecut a existat un litigiu între CEZ şi Electrica. Aceasta din urmă a acţionat în instanţă CEZ întrucât cehii au decis reinvestirea profitului, în timp ce Electrica solicitase acordarea de dividende. Procesul nu s-a finalizat încă.

Statul nu deţine drept de control la CEZ
Întrebaţi de GdS, oficialii Electrica au precizat că statul român nu şi-a păstrat „acţiunea de aur“ la furnizorul de electricitate CEZ, deci nu are nici un fel de control al acestui domeniu în regiunea de sud a ţării. UE a solicitat scoaterea „acţiunii de aur“ din legislaţia românească. Era o acţiune de control a statului într-o firmă privată de interes strategic, printre care şi energia electrică (articolul 34 din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale). Prin „acţiunea de aur“, statul avea drept de „veto“ în consiliile de administraţie ale firmelor care activau în domenii strategice. Dar UE, la negocierile de preaderare, a considerat acest lucru o discriminare faţă de ceilalţi acţionari. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII