17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCum să fiţi mai aproape de modelul angajatului perfect

Cum să fiţi mai aproape de modelul angajatului perfect

Pentru a fi cât mai aproape de modelul angajatului perfect şi a avea şanse să evoluaţi în carieră, trebuie să fiţi muncitor, entuziast, silitor, respectuos, loial şi sincer.

Potrivit specialiştilor în resurse umane, una dintre cele mai apreciate caracteristici ale unui angajat este entuziasmul. „Concentraţi-vă asupra a ceea ce faceţi atunci când sunteţi la muncă. Nu vă lăsaţi distras de orice detaliu. Rămâneţi pe poziţii, fiţi pregătiţi pentru orice confruntare, pentru orice situaţie care vă solicităe la maximum, pentru orice are nevoie şeful dumneavoastră“, notează www.ele.ro, care atrage atenţia asupra faptului că este important să-i lăsaţi pe ceilalţi să ştie că sunteţi o persoană competentă. În acest sens, este nevoie să daţi dovadă de seriozitate în relaţia cu colegii, şefii, colaboratorii şi în tot ceea ce faceţi. Aveţi în vedere faptul că seriozitatea presupune profesionalism.

Multă muncă şi entuziasm

Pentru a vă apropia de modelul angajatului perfect este nevoie şi de foarte multă muncă. „Asumarea de noi responsabilităţi şi atingerea obiectivelor de carieră înseamnă mai multă muncă decât în cazul în care intraţi în rutina unui job din care vreţi să ieşiţi la pensie. Indiferent de cât de rapid sunteţi în rezolvarea sarcinilor, câte «trucuri» faceţi pentru depăşirea dificultăţilor la job, promovarea în carieră înseamnă, în primul rând, dezvoltare personală, tradusă prin implicare şi multă muncă“, precizează www.myjob.ro. În acelaşi timp, este însă nevoie de entuziasm, iar dacă puneţi pasiune în ceea ce faceţi veţi reuşi să vă realizaţi sarcinile mult mai uşor şi veţi fi capabili şi de asumarea de noi responsabilităţi. Mai mult decât atât, şefii vor aprecia dacă daţi dovadă că reuşiţi să vă descurcaţi pe cont propriu.

Fiţi constant şi comunicaţi cât mai mult

Aveţi însă în vedere faptul că şefii apreciază persoanele constante. „Evitaţi aglomerările de program, situaţiile în care v-aţi lăsat totul pe ultima sută de metri. Faceţi-vă treaba la fel de bine atât dimineaţa, cât şi după-amiaza, la începutul săptămânii, dar şi la sfârşitul acesteia. Lucraţi la fel de bine la toate proiectele pe care le aveţi. Nici mai mult, nici mai puţin. Mereu constant“, vă sfătuiesc specialiştii în resurse umane. De asemenea, fiţi mereu respectuoşi, sinceri, corecţi şi comunicaţi cât mai mult. „Tineţi-vă şeful la curent cu toate activităţile dumneavoastră. Comunicarea este cheia tuturor succeselor“, notează www.ele.ro, care menţionează că este important să vă păstraţi calmul atunci când sunteţi în situaţii dificile, fără să fiţi însă ironic sau dezinteresat de ceea ce se petrece. De asemenea, perfecţionaţi-vă încontinuu şi fiţi un specialist în domeniul dumneavoastră pentru ca promovarea în carieră şi la job să vină firesc şi pentru a reuşi să deveniţi indispensabil pentru organizaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII