13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriGazoductul Nabucco, certificat în Dolj

Gazoductul Nabucco, certificat în Dolj

Proiectul gazoductului Nabucco este cu un pas mai aproape de realizare. Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a anunţat ieri că a primit documentaţia privind certificatul de urbanism al conductei, alături de traseul probabil pe care aceasta îl va urma traversând judeţul. „Despre traseul conductei nu vă pot spune foarte multe, doar că traversează Dunărea, de la vecinii din Bulgaria, şi ajunge undeva în zona localităţii doljene Ostroveni, merge spre Gighera, Gângiova, Valea Stanciului, Drănic, Segarcea, Calopăr, Vârvor, Terpeziţa şi iese din Dolj prin dreptul localităţii Botoşeşti-Paia“, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

O conductă pentru Băileşti şi Calafat

Tot ieri, CJ Dolj a anunţat că va emite certificatul de urbanism pentru proiectul celei de-a doua mari conducte de gaz din judeţ, respectiv Craiova – Segarcea – Băileşti – Calafat, un proiect care va rezolva problema calafetenilor ce au suferit de frig iarna trecută. „În prezent, ne pregătim să emitem certificatul de urbanism pentru studiul cerut de Transgaz Mediaş, cei care urmează să realizeze această conductă de gaze. Ne-am întâlnit ieri (marţi – n. r.) cu cei de la Transgaz şi am stabilit traseul, respectiv să plece din Craiova, să treacă prin Podari, Calopăr, Segarcea, să coboare până la Cerăt, Urzicuţa, Afumaţi, Băileşti, Rast, Ghidici, Ciuperceni, Piscu Vechi, Poiana Mare şi să ajungă la Calafat“, a precizat Ion Prioteasa. „Este şi dorinţa Ministerului Economiei şi a celor de la Transgaz de a obţine fonduri europene, combinate cu fonduri ale guvernului român. Împreună cu arhitecţii CJ şi primarii localităţilor prin care va trece conducta, am început să dăm o mână de ajutor pentru ca această problemă să se rezolve cât mai repede“, a adăugat Prioteasa.
Finanţarea acestui proiect estimat la 15,8 milioane de euro este asigurată atât din fonduri europene, cât şi guvernamentale, iar execuţia urmează să se facă în perioada 2010-2013.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII