16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOltenia are potenţial turistic

Oltenia are potenţial turistic

Oltenii au participat la Salonul Turistic de la Craiova, cu destinaţii de vacanţă şi produse tradiţionale.

Craiova a fost, pe 30 şi 31 mai, gazda celei de-a doua ediţii a Salonului Regional de Turism, eveniment organizat de Asociaţia de Turism din Oltenia (ATO) şi Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Oltenia, cu sprijinul primăriei.
Salonul Regional de Turism de anul acesta s-a desfăşurat pe Esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ şi a adus în atenţia vizitatorilor destinaţiile turistice din judeţele Olteniei, precum şi produsele specifice fiecărei zone. Consiliul Judeţean Mehedinţi a venit cu un ghid de prezentare, cu ofertă turistică specifică, produse de patiserie, vinuri de la cramele din judeţ (Vânju Mare, Stamina, Oprişor), precum şi cu diverse exponate de la Muzeul Porţile de Fier. În completarea ofertei, la Salon a fost prezentă şi Asociaţia Turism şi Agrement „Cazanele Dunării“, care a prezentat atracţiile turistice din zonă şi posibilităţile de cazare. Craiovenii care au fost la Salon s-au putut familiariza şi cu oferta turistică din Băile Olăneşti şi de la Salina Târgu Ocna (unde, pe lângă o bază de agrement şi de tratament pentru boli ale căilor respiratorii există singura biserică ortodoxă din Europa construită într-o salină).
De la eveniment nu au lipsit nici primăriile. Primăria Craiova le-a pus la dispoziţie celor interesaţi hărţi, ghiduri turistice şi albume, în timp ce Primăria Băileşti şi-a delectat oaspeţii cu bucate tradiţionale (mămăligă, brânză veche) şi zaibăr (pentru care se aşteaptă brevetarea de marcă de la OSIM). „În plus, paşaportul nostru spre cultură este Amza Pellea (în cinstea căruia există o Casă Memorială la Băileşti). Avem obiecte personale ale sale, precum şi o serie de obiecte cu încărcătură istorică (masă şi scaune vechi de 100 de ani)“, a declarat Mihai Negrea, consilierul primarului Municipiului Băileşti. Prezentarea Doljului a fost întregită de standul Primăriei Bechet, care a vrut să aducă în atenţia vizitatorilor Muzeul Oraşului, unelte specifice de pescuit şi unele obiecte de uz popular (scoarţe, covoare, costume populare). 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU