Italienii „curentează“ calea ferată Craiova-Calafat

Autori


O firmă italiană contractată de Ministerul Transporturilor a propus modernizarea liniei electrice de cale ferată care deserveşte ruta Craiova – Calafat. Problema este că pe respectivul traseu circulă numai locomotive diesel.

Un contract de asistenţă tehnică în valoare de 22 de milioane de euro, dat de Ministerul Transporturilor unui consorţiu condus de firma italiană Italferr SpA, pune pe jar autorităţile din România. Obiectivul principal al contractului este pregătirea pentru finanţarea din fonduri de coeziune a lucrărilor pe secţiunile Braşov –

Sighişoara, Sighişoara – Coşlariu şi Coşlariu – Simeria, informează Ministerul Transporturilor (MT), dar pe lângă acestea mai era prevăzută realizarea unor studii de fezabilitate pentru liniile de cale ferată Craiova – Calafat şi Predeal – Braşov. Despre studiul de fezabilitate pe ruta feroviară Craiova – Calafat, ziarul Gândul a scris ieri că proiectantul Italferr ar fi făcut o greşeală depistată de oficialii Uniunii Europene de la Bruxelles. Firma italiană ar fi propus o soluţie de „înlocuire a liniei de contact care asigură alimentarea cu energie electrică a locomotivelor“, respectiv „înlocuirea liniilor de contact şi reabilitarea substaţiilor de tracţiune“, pentru linia ferată Craiova – Calafat, lungă de 107 kilometri. Numai că respectiva linie… nu este electrificată. Pe viitor, se vrea modernizarea căii ferate Craiova – Calafat, ca parte a coridorului IV paneuropean, care ar face legătura cu podul peste Dunăre, ce va fi ridicat la Calafat – Vidin. Actuala conducere a Ministerului Transporturilor nu precizează cum a fost posibil ca un studiu să prevadă modernizarea liniei electrice dacă aceasta nu există, ci aruncă problema în ograda fostului ministru.

Berceanu dă vina pe predecesorul lui

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat ieri pentru GdS că, „dacă dorim să aflăm cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva, trebuie să-i întrebaţi pe cei care au făcut aceste lucruri. (…) Pe vremea domnului Orban“. Berceanu a lăsat să se înţeleagă faptul că eroarea nu a fost descoperită la Bruxelles, ci tot la ministerul pe care îl conduce. Ministrul transporturilor susţine că în urmă cu două săptămâni a avut o întâlnire de câteva ore la minister cu italienii de la Italferr, la care a participat şi un oficial UE (la care raportează Direcţia Generală pentru Relaţii Financiare Externe din cadrul MT, care s-a ocupat de studiul de fezabilitate eronat, după ce l-a întocmit firma de specialitate).

„În primul rând, Italferr trebuie să refacă nişte lucruri şi o să punem la punct problema“, a declarat Berceanu. El a menţionat că nu va rezilia contractul cu italienii, pe motiv că va dura prea mult în instanţă şi se va bloca proiectul mult timp. Ministrul a explicat şi că Italferr a întârziat foarte mult proiectul pentru care a fost plătit parţial. „Această, să-i zicem, greşeală se va remedia. Până la urmă, respectiva linie va trebui electrificată, numai că în activitatea Italferr au intervenit foarte multe nereguli. În primul rând, a întârziat prea mult proiectul. El trebuia predat de anul trecut“, a declarat Berceanu. Întrebat cum se poate remedia greşeala, Berceanu a precizat sec: „Întrebaţi-l pe Orban“. Fostul ministru al transporturilor, Ludovic Orban, susţine că nu are nici o legătură cu Italferr, ba chiar îl acuză pe actualul ministru că el ar fi semnat contractul cu italienii: „Contractul cu Italferr a fost semnat pe mandatul lui Berceanu, în urmă cu o lună. Să nu mai acuze, că acel contract este semnat de el!“. De fapt, Orban a confundat acest contract cu altul semnat de Berceanu, în calitate de ministru al transporturilor, şi Italferr, încheiat pe 8 ianuarie, prin care italienii se angajau să realizeze consultanţă pentru infrastructura adiacentă podului peste Dunăre de la Calafat – Vidin. Ceea ce arată că firma cu pricina nu îi este străină nici actualului ministru.


Ministerul nu recunoaşte nici o greşeală

Chiar dacă Berceanu spune că Italferr trebuie să-şi remedieze greşeala din studiul de fezabilitate pentru linia ferată Craiova – Calafat, răspunsul oficial trimis de la Biroul de Presă al Ministerului Transporturilor arată că nu ar fi nici o eroare făcută de consultant, dar recunoaşte că trebuie completat: „Studiul este în evaluarea autorităţii contractante şi urmează să fie aprobat de CTE al CNCF CFR SA după completarea lui de către consultant (Italferr – n.r.) în baza comentariilor beneficiarului (Ministerul Transporturilor – n.r.)“. Consorţiul consultant condus de Italferr a primit un avans de 8,8 milioane de euro din partea statului român, informează ministerul, reprezentând 40% din valoarea totală a contractului.

„În legătură cu studiul de fezabilitate pe secţiunea Craiova – Calafat, dorim să precizăm că, recent, consultantul a furnizat prima formă a acestui studiu de fezabilitate, care se află în analiză la CFR SA. Precizăm că analiza este deocamdată nefinalizată. Până la această dată, nu a fost identificată vreo eventuală eroare de abordare a studiului de fezabilitate pentru Craiova – Calafat“, se arată în comunicatul MT. De asemenea, ministerul susţine că nici măcar nu mai există obligaţia ca rapoartele efectuate de consultant să fie transmise către Comunitatea Europeană, o astfel de prevedere fiind abrogată în iulie 2008, iar cele trimise până atunci nu se refereau la studiul Craiova – Calafat.  

Italferr se disculpă

Stefano Caldini, reprezentantul firmei Italferr, susţine că societatea nu a făcut nici o greşeală în realizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul de cale ferată Craiova – Calafat. Caldini a precizat că va trimite un răspuns oficial pe adresa redacţiei, dar acesta nu a venit până la închiderea ediţiei.



Comenteaza acum

3 Comentarii

  1. oryx said:

    …..Doamne……mai Ramona…iti dai seama biata cale ferata ce chin pentru ea!?
    hai ca-l facusi pe titlu…..
    …pentr u cultura ta: stiai ca Thales era din Milet?

  2. judex52 said:

    Eroare sau nu, toata lumea stie ca aceste “lucrari” se acorda contra COMISION,pe care il “BAGA SEMNATARUL CONTRACTULUI IN BUZUNAR” !! Ca o fi fost Orban ,sau Berceanu, “S-AU PRADUIT IAR NISTE AMARATE DE MILIOANE” !! ASTA , CA SA PRICEAPA TOT ROMANUL, DE CE 2 MILIOANE DE TINERI VOR SA SE STABILEASCA DEFINITIV IN ALTE TARI !!! IN VATAMANTUL SE BALACARESTE INTR GHITESCU SI “ARMATE”,INDUSTRIA DA BANI, SI NU PUTINI PT.”MODERNIZARI” CARE NU EXISTA, SI NOI MERGEM “CU DRAG LA VOT” !!!!

  3. eu said:

    Acelasi Berceanu care nu stie cum sa faca sa se aleaga praful de zona olteniei si de craiova care i-a dat cu tifala la alegeri si acum are clabuci la gura. Un milog si un jnapan. Unde sunt drumurile si autostrazile promise pentru zona noastra ………. le-a decolat pd-l cu Berceanu in frunte… rusinica, rusinica berceana mica!

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 22 mai 2009

Actualitate

» Bătaie la Podari
» Procurorul Vlădoianu, exclus din magistratură
» Europa, bolnavă de gripă porcină
» Se mută zebrele

Local

» Craiovenii, iritaţi de europarlamentare
» Solidaritate şi egoism la românii vest-europeni
» 21 de meşteri populari din Oltenia îşi expun creaţiile la Târgu Jiu
» Încă o captură de haşiş în Craiova
» Producător de CD-uri pirat, descoperit de poliţişti
» Nepăsarea autorităţilor, cauza alunecării de pe DN 57

Dolj

» Dor de Ceauşescu
» Ministerul a picat şi teza la istorie
» Băiatul înecat a fost găsit
» Vorba fermecată

Gorj

» Şedinţă festivă a Consiliului Local Târgu Jiu
» Manţog „sună“ schimbarea
» Onomastică înlăcrimată

Sport

» Baschetbaliştii ploieşteni pregătesc şampania
» Gebreselassie a spus pas la CM
» Ştef, la Cupa Europei
» Bute şi Froch tratează
» Scuderia Ferrari nu renunţă uşor
» Huţupan, cel mai bun portar
» Halep şi Begu speră să intre pe tabloul principal
» Steagul României a fluturat pe „Şukru Saracoglu“
» Sergiu Radu pleacă de la FC Köln
» Ciobanu s-a impus la Praga, Moroşanu nu
» Thomas Schaaf este dezamăgit, dar acceptă înfrângerea
» Luiz Adriano şi-a îndeplinit visul
» Wiese recunoaşte că Bremen a greşit
» Vâlcea nu-l vrea pe Ionuţ Popa
» Iordache, înapoi la Pandurii
» Lucescu a intrat în istoria fotbalului cu Şahtior
» Necula Răducanu: Ştiinţa poate bate pe oricine

Bani & Afaceri

» Italienii „curentează“ calea ferată Craiova-Calafat
» Isărescu: Trebuie să importăm încredere

Sanatate

» Tratamentul cardiopatiei ischemice
» Încălzirea globală, cel mai mare duşman al sănătăţii
» O viaţă într-o picătură

Magazin

» Apariţii editoriale
» Agenda evenimentelor
» Program Serviciul Permise
» Fereşte-te de radar!
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!
» Horoscop

Opinii

» Pensionar părăsit, caut urnă electorală
» Vinovatul „fără“ vină

Top