8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriNoi modalităţi de obţinere a declaraţiilor de venit

Noi modalităţi de obţinere a declaraţiilor de venit

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) renunţă la sistemul de trimitere, cât şi de primire a declaraţiilor de venit prin poştă, contribuabilii urmând să depună declaraţia de venit în mod direct la administraţia financiară de care aparţin. „Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, ANAF propune două modalităţi pentru obţinerea declaraţiilor de venit aferente anului fiscal 2008. Contribuabilii pot descărca de pe site-ul (www.anaf.ro) Formularul 200 – Declaraţie privind veniturile realizate – sau se pot prezenta la sediul Administraţiei Financiare, de unde vor obţine gratuit formularele de declaraţii fiscale“, a precizat Elena Gherghina, director executiv la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt. După completare, formularele pot fi depuse la registratura Administraţiei Financiare, unde contribuabilii au domiciliul, sau pot fi transmise prin poştă, cu confirmare de primire, costul trimiterii fiind suportat de contribuabili. Formularele 200 pot fi depuse până pe 15 mai. ANAF precizează că pe toată perioada depunerii Formularului 200 se vor lua toate măsurile necesare pentru evitarea aglomeraţiei în administraţiile financiare.
Nedepunerea declaraţiei până pe 15 mai 2009 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 lei la 100 de lei, contribuabilul având posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii. Contribuabilii care în anul 2008 au obţinut în exclusivitate venituri din salarii şi asimilate salariilor nu au obligaţia depunerii declaraţiei 200.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS