15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriReconversia profesională, soluţia de criză

Reconversia profesională, soluţia de criză

În condiţiile în care rata şomajului a crescut considerabil în Dolj, numărul persoanelor care se interesează de cursurile de calificare este tot mai mare. Cele mai solicitate cursuri au fost cele de operator introducere, validare şi prelucrare date.

Rata şomajului în Dolj a crescut considerabil în primele două luni ale acestui an, ajungând la 9.1%, faţă de numai 5.7%, cât era în februarie. Situaţia este generată de faptul că, pe fondul crizei economice, tot mai mulţi agenţi economici îşi restrâng activitatea, astfel că sunt nevoiţi să renunţe la o parte din angajaţi. Şi cum o soluţie recomandată de specialiştii în resurse umane pentru cei care au un loc de muncă atins de criză este orientarea către alt job, odată cu creşterea şomajului s-a mărit şi cererea pentru cursuri de formare profesională în calificări/ocupaţii pentru care se solicită constanţa pe piaţa forţei de muncă sau pentru calificări/ocupaţii unde nu există forţă de muncă pregătită la nivelul cerinţelor angajatorilor. „De la începutul anului şi până în prezent au fost începute 11 cursuri de formare profesională. Cele mai solicitate au fost cursurile de operator introducere, validare şi prelucrare date“, a declarat Alina Ghercioiu, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. Au mai fost solicitate cursurile de asistent de gestiune, administrator imobile, comunicare în limba engleză şi lucrător în creşterea animalelor.
 
Au început doar cursurile care nu necesită analize
 
Comparativ cu 2008, în primele trei luni ale anului se observă o uşoară scădere a numărului de cursuri începute. „Această scădere nu semnifică faptul că s-a diminuat interesul persoanelor pentru cursurile de formare profesională. Dimpotrivă, a crescut numărul persoanelor care se interesează de cursurile de calificare“, a precizat Alina Ghercioiu. Situaţia este generată de faptul că până la această dată au fost începute numai cursurile care nu necesită efectuarea de analize medicale întrucât bugetul pentru anul 2009 nu a fost comunicat încă.
 
Noi cerinţe pe piaţa forţei de muncă
 
Comparativ cu anul trecut, se observă şi o schimbare legată de meseriile către care se orientează doljenii. Potrivit informaţiilor furnizate de AJOFM, în perioada ianuarie – martie 2008, cele mai solicitate cursuri au fost cele de legumicultor (100 de persoane), urmate de cele de lucrător structuri pentru construcţii (48 de persoane), lucrător în comerţ (37 de persoane), operator introducere, validare şi prelucrare date (30 de persoane). Au urmat cele de asistent de gestiune, comunicare în limba engleză, frizer, lucrător cultura plantelor şi zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU