11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSoluţii eficiente pentru combaterea crizei economice

Soluţii eficiente pentru combaterea crizei economice

Prima întâlnire de lucru a Secretariatelor Pactelor Teritoriale din România, având ca scop sprijinirea acestor structuri în vederea creşterii capacităţii lor de a coordona la nivel regional parteneriatele încheiate în domeniile ocupării şi incluziunii sociale, a avut loc luni la Bucureşti.
Regiunea Sud-Vest Oltenia a fost prezentă la această întâlnire prin intermediul reprezentanţilor Universităţii din Craiova, instituţie în cadrul căreia funcţionează Secretariatul Tehnic al Pactului Teritorial Sud-Vest Oltenia.
Operaţionalizarea Pactelor Teritoriale pentru Ocupare şi Incluziune Socială este esenţială atât pentru implementarea Fondului Social European, cât şi pentru dezvoltarea socio-economică a regiunilor din România. În acest scop, la întâlnirea de la Bucureşti au participat Maria Rauch şi Paulo Pedroso, experţi din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a căror misiune este de a acorda asistenţă pentru eficientizarea activităţii pactelor teritoriale. Modelul parteneriatelor regionale a fost implementat cu succes la nivel european, exemple de bună practică în acest sens fiind state ca: Spania, Austria, Irlanda, Portugalia, Germania sau Marea Britanie. În aceste ţări, abordarea integrată a problemelor regionale, în cadrul parteneriatelor create, a condus la accelerarea dezvoltării economice şi diminuarea problemelor sociale.
Universitatea din Craiova derulează proiectul STPSV

Implementarea unor politici eficiente la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia în domeniile ocupării, formării resurselor umane şi incluziunii sociale reprezintă o necesitate în contextul crizei economice. În acest sens este obligatorie coordonarea activităţilor instituţiilor, firmelor şi societăţii civile. Un rol important îi revine Pactului Teritorial pentru Ocupare şi Incluziune Socială Sud-Vest (STPSV) Oltenia, coordonat de către Secretariatul Tehnic, care îşi propune să contribuie la creşterea ocupării forţei de muncă, a adaptabilităţii angajaţilor şi a investiţiilor în capitalul uman prin: crearea unui cadru de cooperare între membrii Pactului, stimularea lucrului în reţea, realizarea de studii şi strategii regionale şi oferirea de sprijin pentru accesarea fondurilor europene. Universitatea din Craiova derulează, în perioada noiembrie 2008 – octombrie 2011, proiectul STPSV „Înfiinţarea şi funcţionarea Secretariatul Tehnic al Pactului Teritorial SV Oltenia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Incluziune Socială din regiunea Sud-Vest Oltenia“, selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European.

ClickNews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII