17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriArmata română, la pământ

Armata română, la pământ

Ministrul apărării, Mihai Stănişoară, a declarat ieri, la bilanţul pe 2008, că resursele bugetare ale MApN alocate anul trecut au afectat instituţia, iar nivelul capacităţii operaţionale a scăzut, astfel că entităţi din Statul Major al Forţelor Aeriene nu mai corespund standardelor. „În anul 2008, au fost evaluate de comandamentele NATO şi de structurile MApN, în vederea afirmării, câte o structură din forţele terestre, cele aeriene, cele navele şi comandamentul logistic întrunit, toate fiind declarate admise la niveluri diferite, de la afirmat cu limitări până la gata de luptă“, a declarat ministrul. Stănişoară a vorbit apoi despre problemele MApN de anul trecut, cauzate de resursele financiare puţine alocate. „Principalele cauze care au determinat afirmarea cu limitări au fost resursele financiare sub nivelul solicitat, restanţele în dotarea cu echipamente şi nefinalizarea la termen a contractelor de achiziţii şi modernizare planificate a se realiza în 2008“, a declarat el.
Mihai  Stănişoară a afirmat că bugetul pe anul trecut a fost mic, iar alte 800 de milioane de lei au fost pierdute în urma rectificărilor bugetare. „Din bugetul iniţial aprobat, reprezentând 85,3% din necesarul stabilit, MApN a fost nevoit să achite obligaţii financiare de plată restante din anul 2007, fapt care a determinat ca bugetul rămas de utilizat să fie de numai 81% din necesar. Rectificările bugetare succesive, efectuate în 2008, au determinat, în final, diminuarea bugetului Ministerului Apărării cu aproximativ 800 de milioane de lei“, a precizat el. Din acest motiv, a declarat Stănişoară, finanţarea programelor de înzestrare aflate în derulare a fost afectată la forţele terestre cu 40%, la cele aeriene – cu 50%, iar la forţele navale – cu 30%.
Ministrul apărării s-a plâns, în acelaşi context, de scăderea nivelului capacităţii operaţionale. „În Statul Major al Forţelor Aeriene, nivelul capacităţii operaţionale s-a diminuat. Practic, trei entităţi nu mai corespund standardelor şi nu pot fi angajate în perioada următoare în operaţii NATO. În unele situaţii, capacitatea operaţională a fost diminuată până la niveluri critice, semnificativ în acest sens fiind numărul de ore de zbor alocate anual piloţilor pe avioane de bombardament, unde s-a realizat un număr de ore mult mai mic decât cele 120 planificate“, a declarat Stănişoară.
Ministrul a spus că, anul trecut, România a pus la dispoziţia NATO 10.853 de militari, urmând ca în 2018 numărul acestora să ajungă la 22.538.

NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

25 COMENTARII