Acasă Bani & Afaceri Paradox în economia Doljului

Paradox în economia Doljului

În primele luni ale anului, la Registrul Comerţului Dolj s-au înregistrat 744 de prestatori de servicii şi comercianţi noi, cu 27% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2008. De fapt, numărul cel mai mare de entităţi economice nou-înfiinţate sunt Persoane Fizice Autorizate.

În plină criză, apetitul doljenilor pentru afaceri pare să fi prins aripi. La prima vedere, cifrele oficiale furnizate de Oficiul Registrului Comerţului (ORC) de pe lângă Tribunalul Dolj arată că, în primele două luni din 2009, au fost înregistrate 744 de entităţi economice noi, faţă de numai 580 de firme noi înregistrate în aceeaşi perioadă din 2008. Dacă până acum comerţul era activitatea predominantă în judeţ, în sensul că majoritatea firmelor aveau ca obiect principal de activitate comerţul, în 2009, serviciile au luat un avans considerabil. „Activităţile predominante ale firmelor înregistrate în perioada ianuarie-februarie 2009 sunt servicii şi comerţ“, a precizat directorul ORC Dolj, Gheorghe Celea.

Nu a crescut economia. S-au înmulţit PFA-urile

De fapt, Doljul nu a cunoscut o dezvoltare economică fără precedent, ci anumite persoane au fost obligate de patroni să se transforme în persoane juridice. De aceea s-au înmulţit prestatorii de servicii, prin numărul de Persoane Fizice Autorizate (PFA) înfiinţate de la începutul acestui an. Peste jumătate din entităţile economice noi din Dolj reprezintă PFA-uri. „Din totalul de 744 de agenţi economici înregistraţi în primele două luni din acest an, 402 sunt PFA, Întreprinderi Individuale şi Întreprinderi Familiale, iar 342 sunt societăţi comerciale“, au spus reprezentanţii ORC Dolj. Situaţia este diferită faţă de aceeaşi perioadă din 2008, când, din numărul total de agenţi economici înregistraţi ca noi, doar 160 erau PFA-uri şi 420 erau societăţi comerciale.

În realitate, mai puţine societăţi

Comparând numărul de societăţi comerciale, se observă că în 2009 au fost înregistrate mai puţine companii noi decât în perioada similară din 2008. Dacă acum s-au creat 342 de societăţi comerciale pe primele două luni din 2009, în aceeaşi perioadă din 2008 au luat fiinţă 420 de societăţi comerciale. Cu alte cuvinte, dacă la Registrul Comerţului s-au înregistrat mai multe firme, acest lucru nu înseamnă că activitatea economică a judeţului a fost impulsionată. PFA-urile au fost create pentru ca persoanele fizice prestatoare de servicii să-şi primească salariile pe firmă, astfel ca angajatorul să nu mai plătească statului contribuţiile majorate de curând. Practic, numărul firmelor care ar putea desfăşura activităţi economice aducătoare de profit, deci şi de impozite la stat, s-a diminuat faţă de perioada analizată din anul anterior.

Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”
Exit mobile version