Acasă Bani & Afaceri Relaţia bănci – clienţi, „tranşată“ în Bănie

Relaţia bănci – clienţi, „tranşată“ în Bănie

BCR şi jurnalista Gabriela Vrânceanu-Firea au organizat ieri la Craiova un seminar destinat informării şi educării financiar-bancare. Autorităţile au cerut credite pentru parcuri şi liniile de tramvai, în timp ce banca a răspuns că finanţează doar activităţile care aduc plus valoare.

Programul de educaţie financiară „Realităţile la bani mărunţi – între nevoi şi soluţii“, lansat de BCR în premieră naţională ieri la Craiova, a reunit autorităţi locale, politicieni şi oameni de afaceri. Moderatoarea seminarului, jurnalista Gabriela Vrânceanu-Firea, a început printr-un îndemn către toţi cei prezenţi la eveniment: „Cu toţii am fost într-o epocă a vitezei: şi presa, şi afacerile, şi domeniul bancar. (…) Tsunamiul care loveşte acum economia mondială probabil că ne va lovi şi pe noi peste câţiva ani dacă nu facem acum ceea ce trebuia făcut după revoluţie“. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi-a exprimat neîncrederea în sistemul bancar, pe motiv că „banca îţi dă umbrela când e soare şi ţi-o ia înapoi când plouă“. El a subliniat că băncile au dat credite „la toţi derbedeii Craiovei cu cefe groase, care au pus gaj un teren de un euro, evaluat la zeci de mii de euro“. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a spus că şi-ar dori un sistem bancar care să sprijine real mediul economic, să fie disciplină bancară şi nu o discrepanţă aşa de mare la nivel de salarizare între bănci şi agenţii economici. „Sper ca Erste (acţionarul majoritar al BCR – n.r.) să nu scoată bani din BCR şi să susţină Austria, iar dobânzile sper să se întoarcă la nivelul normal“, a opinat Marinescu, adăugând că la nivelul UE se poartă discuţii pentru adoptarea unor reguli comune în ceea ce priveşte sistemul bancar.

Primăria vrea să împrumute până la 50 de milioane de euro

Antonie Solomon a vrut să plece de la întrunirea organizată de BCR cu o promisiune din partea băncii că va credita municipalitatea cu sume importante de ordinul zecilor de milioane de euro pentru proiecte din Bănie, cunoscut fiind faptul că BCR i-a mai refuzat primăriei un credit de 20 de milioane de euro. Conducerea băncii nu a făcut decât să-i promită primarului că „va analiza situaţia“, împreună cu conducerea de la Bucureşti. Solomon a precizat că vrea să se împrumute în sistemul bancar de sume până la 50 de milioane de euro, pentru că aceasta este suma maximă până la care poate fi angajat bugetul local în împrumuturi. Investiţiile pentru care Primăria Craiova are nevoie de finanţare bancară au fost enumerate de edilul-şef al urbei: „Finanţarea Centrului Expoziţional de la fostul târg, unde avem un proiect împreună cu Ministerul Dezvoltării. Ministerul contribuie cu opt milioane de euro, iar partea noastră este de 12 milioane de euro; proiectul de reabilitare a liniei de tramvai – 38 de milioane de euro şi, dacă vreţi, Parcul din Lunca Jiului vrem să-l finanţăm cu bani din împrumuturi“. Totuşi, după enumerarea primarului, directorul regional de retail al BCR în Regiunea de Sud-Vest, Luiza Feneşan, a lăsat să se înţeleagă faptul că banca nu va finanţa niciodată „achiziţionarea de active de către persoanele juridice dacă activele respective nu aduc plus valoare“. Feneşan a aruncat la rându-i vina pe lăcomia celor care s-au împrumutat: „Cei mai mulţi bani în ultimii patru ani s-au dus pe credite de nevoi personale necunoscute. Oamenii au fost mânaţi de vise. Câte maşini de lux sunt pe stradă? Oare ni le permitem? Câte vile cu multe camere au apărut? Chiar aveam nevoie? Până acum, băncile au fost magazin de bani“.

Relaţia cu banca începe cu un cont curent

Referitor la educaţia bancară, oficialii BCR au bătut monedă pe relaţia clientului cu banca, pe importanţa istoricului clientului în raport cu instituţia financiară. „Majoritatea clienţilor au început relaţia cu noi printr-un credit, ceea ce nu este normal. Trebuie început cu un cont curent, transformat apoi în pachetul de cont curent şi poate într-un cont de economii“, a spus directoarea executivă de retail a BCR Dolj, Cristina Ciovică. La capitolul acordare de credite, banca a ajuns la nivelul maxim de acceptare a opt persoane ca şi coplătitori pentru un singur credit. Bancherii au pus accent pe faptul că populaţia trebuie educată în a economisi, dar şi în a cheltui cu folos. Banca a introdus un concept nou, acela de consiliere pentru clienţi, mai exact pentru banii pe care îi ţii în conturile unităţilor BCR, adică te învaţă cum să-i foloseşti, pentru a produce mai mulţi bani.

Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”
Exit mobile version