12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMuncitorii s-au întors la Universitate

Muncitorii s-au întors la Universitate

După o pauză de mai bine de o lună şi jumătate, muncitorii care realizează lucrări în Universitatea din Craiova s-au prezentat ieri la serviciu.

Supărat de stadiul lucrărilor din Universitatea din Craiova şi sătul să aştepte ca firma câştigătoare a licitaţiei pentru realizarea reparaţiilor să-şi trimită oamenii la lucru, Ion Vladimirescu, rectorul centrului universitar, a ameninţat că va trece la penalizări. A oferit chiar şi un ultim termen firmei Atlas, pentru a-şi trimite muncitorii pe şantier, 15 februarie. Şi cum ameninţările dau aproape întotdeauna roade, ieri-dimineaţă muncitorii angajaţi de Atlas s-au prezentat la muncă în frunte cu şeful de şantier şi cu maistrul. Reprezentantul firmei Atlas susţine însă că şi-ar fi trimis oamenii la muncă, deoarece aceştia şi-au terminat concediile de odihnă chiar pe 15 februarie. „Am avut oamenii în concedii de odihnă. Lucrările din Universitatea din Craiova presupun ani de muncă. Am realizat destul până acum: am susţinut acoperişul, am turnat planşe de beton de 14, 16 metri, am refăcut toate ornamentele din interior conform Legii Monumentelor. Un lucru este cert: lucrările din Universitatea din Craiova sunt cele mai grele cu care m-am confruntat până în prezent“, a spus Cristea Stan, directorul firmei Atlas. În plus, reprezentanţii Atlas au mărturisit că unul dintre motivele serioase care i-au determinat să îşi ţină oamenii în concedii este bugetul încă incert pe care îl va primi Universitatea din Craiova pentru investiţiile din acest an.
Şi cum prima zi de lucru după concediu este cea mai grea, unde mai pui că a fost şi luni, pe la 12.30, picior de muncitor nu mai era de găsit în Universitatea din Craiova. După o oră şi jumătate însă, unul câte unul, muncitorii au început să apară, dezmorţiţi, după o meritată pauză, însoţiţi de maistrul de şantier, care a asigurat că, alături de „şefu’“, se află la muncă alţi 23 de oameni…

Lucrări de durată

La rândul lor, reprezentanţii Universităţii din Craiova au mărturisit că au răsuflat uşuraţi ieri-dimineaţă, când de la primele ore ale dimineţii au zărit muncitorii la lucru. În ceea ce priveşte banii, mai-marii centrului universitar craiovean stau liniştiţi, convinşi că îşi vor putea onora datoriile la termen. „Chiar mâine (astăzi – n.r.) voi merge la Ministerul Educaţiei tocmai pentru a obţine fila de plan pentru investiţiile pe care le mai avem de făcut în Universitate. Sfatul meu pentru firma câştigătoare a licitaţiei este să lucreze la capacitate maximă, că de bani ne ocupăm noi. La Universitate este mult de lucru, fundaţia este la pământ, dar şi patru din tronsoanele clădirii“, a adăugat Ion Vladimirescu. Rectorul Universităţii îşi doreşte ca nucleul central al clădirii să fie gata până la iarnă, dar în realitate acest lucru nu va fi posibil, lucrările întinzându-se pe „alţi trei sau patru ani“…

Alte lucrări contractate de Atlas
Firma Atlas realizează lucrări de reparaţie şi la Căminele de la Mecanică, la Remiza de la Banu Mărăcine, la Grădina Botanică etc. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS