10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDemisia, momentul schimbării

Demisia, momentul schimbării

Indiferent că demisionaţi pentru că vă doriţi o schimbare sau pentru că v-aţi găsit ceva mai bun, trebuie să plecaţi cu toate actele în regulă de la vechiul loc de muncă. Atunci când hotărâţi să vă daţi demisia, trebuie însă să aveţi în vedere anumite aspecte.

Potrivit Codului Muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.

Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile. Cei care deţin funcţii de execuţie nu pot avea un termen de preaviz mai mare de 15 zile calendaristice, iar cei care ocupă funcţii de conducere, nu mai mare de 30 de zile. „Aflaţi care este perioada de preaviz cerută pentru nivelul dumneavoastră de responsabilitate în cadrul firmei“, vă atenţionează specialiştii de la www.myjob, care amintesc că, în unele cazuri, vi se va cere să găsiţi un înlocuitor sau să îl pregătiţi pe cel care va fi angajat în locul dumneavoastră.

Foarte important este faptul că, în perioada preavizului, contractul individual de muncă va continua să îşi producă toate efectele. Este indicat ca demisionarul să nu lipsească fără o motivaţie credibilă de la serviciu, deoarece angajatorul poate lua măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă. „Puteţi aranja, de asemenea, ca sfârşitul perioadei de preaviz să coincidă cu câteva zile de concediu, pentru a începe cu forţe proaspete noul job“, notează myjob.ro. Acest lucru se poate însă realiza doar dacă sunteţi într-o relaţie foarte bună cu foştii şefi.

 

Demisia fără preaviz este posibilă

 

Există şi cazuri în care un angajat poate pleca dintr-o organizaţie fără preaviz, „cu acordul părţilor“, caz în care trebuie să fie în relaţii foarte bune cu viitorii foşti şefi. Acesta nu este însă singurul caz în care salariatul poate pleca fără preaviz. „Demisia fără preaviz se aplică în momentul în care angajatorul nu îşi îndeplineşte toate obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă“, precizează specialiştii în resurse umane de la avocatnet.ro.

 

Preavizul şi ultima zi de lucru

 

Totuşi, perioada preavizului vă permite să vă puneţi în ordine proiectele, să vă luaţi rămas-bun de la colegi şi să lăsaţi o impresie bună celor cu care aţi lucrat. „Lăsând o impresie bună la plecare, vă veţi păstra mereu o portiţă pentru a vă întoarce cu mai multă experienţă pe un post mai bun sau pentru a mai colabora cu foştii colegi“, vă sfătuiesc specialiştii www.121.ro.

În ultima zi de lucru asiguraţi-vă că aţi predat toate bunurile companiei şi că au fost luate în primire în stare bună de persoana avizată.

În plus, interesaţi-vă la departamentul resurse umane când trebuie să reveniţi pentru a vă primi cartea de muncă. De asemenea, specialiştii vă sfătuiesc să vă anunţaţi colaboratorii că nu veţi mai putea fi găsit în cadrul companiei respective.

 

Nu este necesar să specificaţi motivul pentru care demisionaţi

 

Înainte de a vă da demisia trebuie să fiţi sigur că asta vă doriţi cu adevărat şi că este cea mai bună soluţie pentru dumneavoastră. Potrivit specialiştilor, nu este neapărat necesar să specificaţi motivul pentru care demisionaţi. Manifestarea de voinţă trebuie să fie însă cât mai clară, specificându-se expres dorinţa de încetare a relaţiilor de muncă şi data de la care se doreşte acest lucru, ţinându-se cont şi de termenul de preaviz.

În cazul în care nu precizaţi motivul care v-a determinat să luaţi o astfel de decizie, vă puteţi aştepta să fiţi chemat la un „exit-interviu“, în care reprezentanţii companiei vor dori să afle nemulţumirile care au cauzat plecarea dumneavoastră, pentru a îmbunătăţi politica internă a companiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII