24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCodemasters, pregătit să intre pe Bursă

Codemasters, pregătit să intre pe Bursă

Producătorul celebrei serii de jocuri „Colin McRae“ a anunţat că la începutul lui 2010 cel târziu va fi pe Bursă, dacă nu reuşeşte în vara lui 2009.

Codemasters, cel mai mare producător de jocuri din Marea Britanie şi deţinătorul francizei „Colin McRae“, unul dintre cele mai bune simulatoare ale curselor din Campionatul Mondial de raliuri, speră ca la jumătatea anului viitor să se listeze la Bursa din Londra, relatează Financial Times, în ediţia sa on line. Compania britanică a tot încercat în ultimii ani să se listeze, fără succes, iar contextul economic internaţional din acest an a determinat o amânare, însă a anunţat că intrarea pe Bursă nu va întârzia mai mult de începutul lui 2010. „Compania se află, în prezent, în postura unei companii pregătite să intre pe Bursă. Până acum am dat doar peste uşi închise“, a declarat Rod Cousens, CEO Codemasters, referindu-se la momentele nepotrivite de până acum, dar a adăugat că „bursele îşi vor reveni în perioada următoare. Chiar şi aşa, în orice condiţii, dacă nu la jumătatea anului viitor, cel târziu la începutul lui 2010, ne vom lista“.

 

Compania rezistă în faţa principalului concurent

 

Deşi principalul său concurent de pe piaţa britanică, Eidos, deţinătorul francizei „Tomb Rider“, se bucură de o popularitate mai mare, tocmai datorită acestui joc (care a câştigat foarte mulţi adepţi), Codemasters a înregistrat rezultate mult mai bune în ultima perioadă. Vânzările companiei au crescut în ultimele şase luni cu 40%, la 104,9 milioane de lire sterline, determinând un profit operaţional de aproape opt milioane de lire sterline. Vânzările Eidos sunt cu puţin mai mari, dar rezultatele finale sunt tot în favoarea Codemasters. Cea din urmă companie are în prezent 680 de angajaţi, 75% din aceştia fiind axaţi pe producţie. În ciuda numărului relativ mare de salariaţi pe care îl are, Codemasters afirmă că nu cheltuieşte mai mult decât concurenţa. Divizia care produce jocul „Race Driver: GRID“ necesită cheltuieli de 6,7 milioane de lire sterline.

 

Venituri mai mari cu 40% faţă de 2007

 

Cu toate acestea, ambele companii rămân relativ mici pe piaţa internaţională, în condiţiile în care grupul de analiză Screen Digest a prognozat o piaţă britanică a jocurilor video de 2,5 miliarde de lire sterline şi o piaţă internaţională situată în jurul valorii de 19,64 miliarde de lire sterline.

Codemasters înregistrează totuşi un avans mai rapid pe piaţa jocurilor video, directorul executiv al companiei, Rod Cousens, anticipând venituri cu 40% mai mari anul acesta faţă de 2007, iar pentru anul viitor speră la şi mai mult, în condiţiile în care jocul „Operation Flashpoint“ recâştigă din cota de piaţă.

 

Codemasters şi-a revenit după eşecul cu jocul „Dragon Empires“

 

Compania nu a avut un record impecabil în încercările de a diversifica portofoliul de la punctele sale de bază în curse şi sport, unde nu a fost chiar întru totul de succes, a afirmat Cousens. Acesta a mai spus despre Codemasters că tocmai s-a salvat de la cea mai recentă dezamăgire, „Dragon Empires“, un „joc on line multiplayer masiv“, categorie unde nu a putut trece peste cel mai popular joc, „World of Warcraft“.

Acesta este cel mai de succes produs, care s-ar putea dovedi mai profitabil decât jocurile ambalate spre vânzarea cu amănuntul, datorită plăţilor de abonament.

Codemasters a urmat exemplul Activision-Blizzard cu jocul „World of Warcraft“, a luat infrastructura de reţea, construită iniţial pentru „Dragon Empires“, şi a folosit-o pentru „Stăpânul Inelelor Online“, care are 100.000 de abonaţi şi care plătesc în plus pentru a descărca „episoade“ de joc.

Rod Cousens este de părere că viitorul jocurilor şi al distribuţiei lor va fi strâns legat de sistemele on line. El anticipează că, în viitor, jocurile vor avea un conţinut episodic şi îşi vor avea ca surse de inspiraţie filmele. Exemplele din prezent sunt „Heroes“, care de ani buni se prezintă ca un joc ce vine în episoade, şi jocul „Lost“, inspirat din filmul cu acelaşi nume.

Ţinând cont că giganţii din media au arătat din ce în ce mai mult interes faţă de industria jocurilor video, ipoteza pare realizabilă. Vivendi a preluat Activision-Blizzard, producătorul „Warcraft“, în luna iulie a acestui an, Disney a cumpărat Club Penguin, o lume virtuală dedicată copiilor, încă din 2007, iar Time Warner deţine deja o participaţie de 19,9% din Eidos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS