Acasă Bani & Afaceri Credite cu garanţii reduse pentru fermieri

Credite cu garanţii reduse pentru fermieri

Până când vor primi sprijinul pe suprafaţă, fermierii pot să acceseze credite de la bănci, cu costuri şi garanţii reduse. În acest sens, APIA eliberează deja adeverinţe beneficiarilor subvenţiei europene.

Pentru a beneficia de capital de lucru înainte de efectuarea plăţilor la hectar, fermierii doljeni pot apela la credite bancare. În acest sens, APIA a încheiat Convenţii cu două bănci – CEC Bank SA şi BRD – Groupe Societe Generale SA, urmând să semneze un astfel de document şi cu BCR.

„Este a doua campanie în care apelăm la astfel de instrumente pentru ca agricultorii să beneficieze de finanţări-punte, cu costuri şi garanţii reduse, până la efectuarea plăţii pe hectar“, a declarat Emil Călugăru, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj.

 

Credite de până la 70% din valoarea estimată a subvenţiei

 

Conform Convenţiilor încheiate, fiecare bancă are obligaţia să acorde beneficiarilor eligibili, potrivit reglementărilor sale interne, credite în lei pentru finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente. Cuantumul împrumuturilor este de până la 70% din valoarea estimată a subvenţiei (fonduri europene şi fonduri naţionale) pentru fiecare beneficiar.

„Creditele vor putea fi obţinute în baza unor adeverinţe emise de APIA în vederea certificării suprafeţelor ce fac obiectul subvenţiilor şi a cesiunii de creanţe pe sumele ce vor fi virate de APIA. Creditele pot fi garantate în proporţie de 50% de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA (FGCR)“, se arată într-un comunicat emis de BRD.

 

Cine nu primeşte adeverinţe

 

Potrivit Convenţiilor încheiate, APIA emite pentru fiecare beneficiar o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2008 şi că s-au efectuat controalele administrative (fermierii care sunt selectaţi la controlul clasic pe teren sau la controlul prin teledetecţie nu vor primi adeverinţe).

Adeverinţa atestă suprafaţa determinată la plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS), respectiv pentru Plăţile Naţionale Directe Complementare în sectorul vegetal. „Această adeverinţă confirmă faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată. APIA nu va elibera adeverinţe beneficiarilor pentru care au fost stabilite sancţiuni multianuale“, se arată într-un comunicat emis de APIA.

 

Pentru 2008, nu s-a eliberat nici o adeverinţă

 

Asta înseamnă că, în 2007, fermierul respectiv nu trebuie să fi avut intenţie de fraudă (suprafaţa pentru care au solicitat subvenţie să nu fie mai mare cu 50% decât suprafaţa existentă). „O condiţie obligatorie pentru eliberarea adeverinţei este şi aceea ca dosarul respectivului fermier să fie complet şi toate documentele dosarului să fie introduse în baza de date (cerere de plată, formulare modificări, corecţii)“, a explicat Emil Călugăru.

Potrivit acestuia, până în prezent, doljenii au depus câteva solicitări de adeverinţe, însă nu le-au fost eliberate pentru că nu întruneau toate condiţiile. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat anul trecut. „În 2007, au fost eliberate 84 de adeverinţe către doljeni“, a precizat Călugăru.

Finanţări în 2007

Pentru campania 2007, finanţarea capitalului de lucru pentru fermieri a fost făcută de patru bănci: Alfa Bank, Banca Comercială Română SA, BRD – Groupe Societe Generale SA şi CEC Bank SA.

Sprijin de peste 227 lei/ha

Anul acesta, sprijinul oferit prin schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) este de 60,75 de euro pe hectar, plătibili în lei, la un curs de 3,7413 lei/euro, adică aproximativ 227 de lei/ha. La aceştia se adaugă un sprijin de 46,71 euro pentru un hectar, plătibili în lei, la un curs de 3,7413 lei/euro (peste 174 de lei/ha) oferit prin Plăţile Naţionale Directe Complementare în sectorul vegetal.

Exit mobile version