Acasă Bani & Afaceri Calculatoarele liceenilor, păcăleală electorală

Calculatoarele liceenilor, păcăleală electorală

Nici unul dintre cei peste  900 de elevi doljeni nu a primit calculatorul promis de guvern prin programul pentru elevii de liceu şi de la şcolile de arte şi meserii (SAM). Calculatoarele nici măcar nu au ajuns în judeţ.

Un nou program, alt eşec. Aşa s-ar putea caracteriza legea prin care elevii din învăţământul liceal şi profesional primesc calculatoare.
Până acum, nici unul dintre cele 924 de computere pentru elevii din Dolj nu a ajuns în judeţ, iar detaliile, cum ar fi transportul, persoanele care se vor ocupa de sistem, instruirea elevilor şi modul în care computerele vor fi restituite, sunt încă o enigmă atât pentru serviciul tehnic al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, cât şi pentru unităţile de învăţământ.
„În noiembrie erau programate să vină 35 de computere la Şcoala de Arte şi Meserii Bistreţ, iar în decembrie, alte 898 de calculatoare, care ar fi trebuit distribuite în şcoli. Cum metodologia a apărut abia la începutul acestei luni, până acum nu am primit nici un calculator“, a explicat Dorel Popa, de la serviciul tehnic al ISJ Dolj.

Elevii de la SAM nu le mai apucă

Până în luna martie, 13.600 de elevi de la licee şi SAM ar fi trebuit să primească fiecare un computer, indiferent de situaţia materială a familiilor. Cum nici până acum programul nu a început, elevii din anul II SAM nu vor mai apuca să intre în posesia calculatoarelor, pentru că în primăvară ei termină oficial cursurile şi intră în practică.
Distribuirea calculatoarelor pare să fie o problemă pentru unităţile de învăţământ care nu au cu ce să transporte în cele mai bune condiţii computerele atunci când acestea vor ajunge în Craiova. „Este o activitate laborioasă, care implică multe resurse. E nevoie de oameni care să descarce şi să încarce cu grijă sute de calculatoare şi de un transport sigur“, a precizat Popa.

Doar pentru studiu, fără jocuri

Computerele pentru liceeni sunt de nouă generaţie, iar Ministerul Educaţiei le asigură şi internet gratuit, timp de trei luni. Au servicii educaţionale on line, contact de e-mail pentru fiecare elev, calendarul şcolii, al clasei, modalităţi moderne de rezolvare a problemelor şcolare, iar elevii pot comunica virtual cu colegii lor sau cu profesorii care au computer, ei nefiind incluşi în acest program.
„Au instalat Vista, Office Student şi un antivirus. Nu se pot instala jocuri, iar dacă îl desigilează sau umblă în el va trebui să îl înapoieze înainte de a finaliza liceul“, a menţionat Dorel Popa. Calculatoarele nu sunt un cadou din partea guvernanţilor şi ele va trebui să fie înapoiate când elevii vor termina liceul sau şcoala de arte şi meserii, iar următoarea generaţie de liceeni va intra în posesia calculatoarelor vechi. Valoarea unui astfel de computer este de 1.600 de lei.

Exit mobile version