Acasă Bani & Afaceri Căldura craiovenilor, ameninţată de datorii

Căldura craiovenilor, ameninţată de datorii

Furnizarea căldurii craiovenilor pentru anotimpul rece stă sub semnul întrebării, deoarece Regia Autonomă de Termoficare are conturile blocate şi mari datorii către Complexul Energetic Craiova. CE trebuie să recupereze de la Termoficare debite în valoare de 84 de milioane de lei, la care se adaugă penalităţi de 30 de milioane de lei. Drept urmare, nu s-ar grăbi să furnizeze agent termic pe conducte până nu primeşte banii.

Corneliu Diţescu, directorul CE, nu a vrut să facă prea multe declaraţii: „Să vedem cum va plăti Termoficarea banii pentru datorii. Întrebaţi-i pe ei“. La rândul său, directorul Regiei de Termoficare, Tatian Tudorache, recunoaşte că, din luna mai a acestui an, instituţia pe care o conduce are conturile blocate prin executorul judecătoresc angajat de CE. Totodată, îşi pune mari speranţe în firma de avocatură angajată să recupereze datoriile populaţiei către Termoficare, pentru a acoperi debitele pe care le are regia şi a nu se ajunge la o situaţie de criză.

„Conturile noastre sunt blocate din luna mai. Am trecut la recuperarea restanţelor. Este prea devreme să mă pronunţ. Vom vedea ce va fi“, a spus Tudorache.

 

Doi „recuperatori“ se bat pentru a încasa debitele Regiei

 

În prezent, pentru încasarea datoriilor la căldură se bat doi „recuperatori“. Pe de o parte, executorul judecătoresc Mircea Iacob, al cărui birou a fost angajat de CE să recupereze, în baza unui titlu executoriu, debitele regiei. Pe de altă parte, firma de avocatură „Urban şi Asociaţii“ promite recuperarea restanţelor pe care populaţia le are către Termoficare.

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version