17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgricultorii, în stradă

Agricultorii, în stradă

Câţiva dintre fermierii din judeţul Olt au ieşit miercuri în stradă cu utilajele agricole pentru a solicita autorităţilor statului scăderea preţului la pompă al motorinei folosite de producătorii agricoli.

Membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii conexe Agrostar, filiala Olt, afiliată la BNS, au cerut, la unison cu colegii lor din 14 judeţe, ca motorina folosită la lucrările agricole să coste mai puţin cu 50% faţă de preţul actual. Sindicaliştii au mărşăluit în Slatina pe traseul b-dul Constantin Bâncoveanu – str. George Poboran – str. Vintilă Vodă – b-dul A.I. Cuza, oprindu-se în faţa prefecturii, unde şi-au postat zeci de utilaje agricole, tractoare şi camioane. Ei şi-au exprimat nemulţumirile faţă de modul în care statul se implică în sprijinirea agriculturii româneşti, susţinând în faţa prefectului Ştefan Nicolae că întâmpină foarte multe greutăţi în activitate.

 

 

Carburantul este mai ieftin în Vestul Europei

 

La acţiunea de ieri au participat şi fermieri neafiliaţi sindical din mai multe zone ale judeţului. Valoarea actuală a subvenţiei la motorina folosită în agricultură a dus la reacţii dure din partea fermierilor, aceştia susţinând că preţul carburantului, în partea de vest a Europei, este mult mai mic. Ei vor condiţii egale pe piaţă, motiv pentru care cer guvernului să ia măsuri pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Fermierii sunt nemulţumiţi de faptul că executivul a redus acciza la motorină doar cu 65 de bani pe litru pentru 48 de litri la hectar pentru înfiinţarea culturilor. „Vrem reducerea preţului la motorină pentru agricultori cu 50% la pompă. Dorim ca şi în România să se respecte preţurile practicate în Uniunea Europeană. Acţiunea de astăzi (ieri-n.r.) este un semnal de alarmă. În cazul în care guvernul nu va respecta revendicările noastre, în 30 de zile Agrostar va bloca România“, a ameninţat Florin Ciobanu, directorul Legumicola Pleşoiu şi preşedintele Agrostar, filiala Olt.

Acţiunea fermierilor a început cu marşul utilajelor şi a urmat un miting care a avut loc pe platoul din faţa prefecturii. Utilajele au fost acoperite de bannere inscripţionate cu diverse lozinci, precum „Salvaţi Agricultura!“ sau „Motorină fără taxe!“.

 

Au cerut sprijin pentru înfiinţarea culturilor de toamnă

 

Mişcarea de ieri s-a vrut un semnal de alarmă. Protestatarii au anunţat că, dacă guvernul nu le va respecta revendicările, peste 30 de zile vor bloca rute importante în întreaga ţară.

Aceştia au mai cerut subvenţii europene pentru membrii grupurilor de producători care se acordă în sectorul legumicol, vegetal, cât şi sprijin pentru înfiinţarea culturilor de toamnă. „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a cerut guvernului respectarea prevederilor în domeniu. În Europa, grupurile de legumicultori primesc sprijin de 200-1.000 de euro la hectar. Şi noi am putea. Avem aprobarea de la Bruxelles, dar Ministerul Economiei şi Finanţelor spune că nu dispune de bani“, a mai afirmat Ciobanu.

Protestatarii au fost invitaţi de prefectul Nicolae la discuţii. După ce le-a ascultat păsurile, el le-a dat asigurări că revendicările lor vor ajunge pe masa premierului în scurt timp. „Au dreptate! Îi înţeleg. În maximum o oră, revendicările lor vor ajunge pe masa premierului“, a spus prefectul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU