10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Se sparge buboiul Apei

Putregaiul de la Compania de Apă „Oltenia“ SA are zilele numărate. Liberal-democraţii, majoritari în Consiliul de Administraţie al unităţii, şi-au pus în cap să radă actuala conducere, considerată vinovată pentru dezastrul în care se zbate compania.

 

Directori care se roagă să se mai scufunde câte o maşină în asfalt, ca să afle şi ei pe unde le sunt conductele cangrenate. Şefi cu 4-5.000 de lei salariu lunar, fără a mai pune la socoteală primele, suportaţi de contribuabilii care plătesc apa şi serviciile mizere, precum şi întreţinerea de mântuială a reţelelor. Manageri instalaţi politic doar pentru a reprezenta interesele clicii. Profesionişti de doi bani, sub conducerea cărora mor oameni în accidente de muncă. Sunt sparte străzi abia asfaltate, rămân cartiere întregi fără apă potabilă, sunt racordate la sistem vile cu piscine ai căror proprietari achită consumul la pauşal sau deloc. Ei sunt la cârma societăţii comerciale Compania de Apă „Oltenia“ SA, al cărei acţionar majoritar este Consiliul Local Municipal Craiova. Aceştia sunt oamenii acceptaţi şi rotiţi în fotoliile bănoase ale fostei Regii de Apă Craiova, de zeci de ani: Liviu Mihai Ioniţă, actual director general, membru PSD, Gheorghe Popescu, director de exploatare, fost director general interimar tot sub comanda PSD, Ion Popa, director tehnic, fost şef al Serviciului tehnic, şi alţii. Personaje de care craiovenii s-au săturat până peste cap, dar asupra cărora ar putea decide numai indirect, prin aleşii lor. Iar aleşii tot promit că se vor implica. Până acum, noua legislatură, controlată de PD-L, a reuşit să-şi impună reprezentanţii în Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă „Oltenia“ SA: cinci din şapte locuri sunt ocupate de pedelişti. Cum era de aşteptat, preşedinte al CA a fost ales Doru Buruiană, omul recomandat de consilierii craioveni pentru această funcţie. La prima întrunire, CA trebuie să decidă cine va fi noul director general al unităţii.

 

Croitoru sau Stancu, în capul trebii

 

Potrivit unor membri marcanţi ai PD-L, toţi actualii directori, cu excepţia unuia, care este în cărţi chiar pentru şefia companiei, sunt pe făraş, acesta fiind singurul remediu împotriva molimei care a cuprins societatea. Surse din PD-L spun că partidul nu s-a hotărât cui să-i pună în cârcă fotoliul de director general. Numele vehiculate în acest moment sunt Ştefan Croitoru, fost şef al sucursalei de distribuţie pentru Craiova a Electrica Oltenia, şi Nicuşor Stancu, proaspăt director comercial la Compania de Apă „Oltenia“ SA, până mai ieri şef al Serviciului facturare, ambii înregimentaţi PD-L. Apropiaţi ai primarului Craiovei, Antonie Solomon, susţin însă că PD-L este departe de momentul unei concluzii şi că în joc mai pot intra şi alte persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

39 COMENTARII