10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Averea de vată

O firmă înfiinţată de o familie din Craiova a ajuns să fie cel mai mare producător de vată sanitară din România. Ajuns şomer în 1992, Cătălin Bănică s-a apucat de afaceri. A ajuns în faliment, a vândut totul, inclusiv casa, şi s-a mutat cu chirie. A luat-o de la capăt, dar noua fabrică a ars. La a treia încercare a asigurat bunăstarea familiei sale.

 

Gas Energocomplex SRL Craiova este singura firmă din Bănie şi una dintre puţinele din ţară care produc vată medicinală. Firma fondată de familia craioveanului Cătălin Bănică are acum o cifră de afaceri de circa 1,5 milioane de euro, distribuind prin intermediari produse pentru angrosişti, inclusiv pentru marii retaileri care şi-au făcut loc pe piaţa locală: Real, Metro, Pic etc. Bumbacul este importat din Turcia. După cum povesteşte, Cătălin Bănică
s-a apucat de prima sa afacere în 1993, după ce el şi soţia au rămas şomeri, părăsind IIRUC Craiova. „Am înfiinţat la început un mic atelier de confecţii, în care lucram eu şi soţia. Trei ani mai târziu, firma a intrat în faliment, una dintre cauzele majore fiind dobânzile bancare, care urcau spectaculos. Ţin minte că în numai două luni dobânzile au crescut de la 30% la 120%. Am decis să vindem totul şi să o luăm de la capăt. Doar maşina şi biblioteca nu le-am vândut. Am stat cu chirie patru ani, dar am reuşit să o luăm de la început. Au fost vremuri foarte grele, erau timpuri în care nu aveam în casă decât bani pentru pâine“. Din 1997, firma familiei Bănică s-a apucat de comerţ. Producţia de vată medicinală a fost o întâmplare, după cum a mărturisit Cătălin Bănică.

„Vindeam produse aflate la graniţa dintre farmacie şi cosmetică, apoi cineva care îmi datora bani mi-a plătit cu vată. Am văzut că se caută şi m-am axat pe acest produs. Ulterior, am găsit o fabrică în nordul ţării, de la care am cumpărat utilajele, şi am dat drumul la producţie. Am avut din nou ghinion. În 1999, fabrica a ars, aşa că am fost nevoiţi să o luăm din nou de la capăt“, a mai spus craioveanul.

 

De la o fabrică arsă, la afaceri imobiliare

 

Firma a renăscut din propria cenuşă. Cătălin Bănică şi-a amintit primele dezamăgiri din lucrul cu sistemul de stat, după care trebuia să aştepte ani pentru a-şi recupera banii pe marfa livrată: „Sistemul de plată a produselor livrate era deficitar. Primeam cu întârziere plata, astfel că în 2002 aproape că au intrat în incapacitate de plată. De atunci, am schimbat radical politica de vânzări a firmei. Am renunţat la contractele directe cu spitalele şi am decis să lucrez numai cu marii angrosişti şi intermediari, care îmi plăteau marfa la timp“.

Aşa se face că pe piaţa craioveană există vată produsă în Bănie, însă livrată de firme din… Bucureşti. „Este păcat că firmele care vând vată clienţilor nu apelează direct la producător, pentru că preţurile finale ar fi mai mici. Asta este însă situaţia. Mă îndrept spre cine îmi plăteşte mai repede marfa“, a precizat craioveanul. În prezent, singurul acţionar al firmei este băiatul lui Bănică, Andrei Eduard Bănică. De curând, firma s-a lansat şi în afaceri imobiliare. Patronii vor să investească într-un complex de vile, realizate după o nouă tehnică. „Vom lucra în tehnica «amvic» – un sistem de cofraje termoizolante din polistiren expandat ce rămân în pereţii construcţiei, ceea ce asigură casei o termoizolaţie superioară altor tipuri de construcţii. Am optat pentru acest sistem pentru că se construieşte repede şi este de o calitate superioară. Practic, vara nu ai nevoie de aer condiţionat în casă“, a dat asigurări Cătălin Bănică. Firma are în plan să construiască 32 de astfel de case, din care jumătate în acest an. „Cerere pe piaţă este suficientă. Am dat un anunţ la ziar şi am primi în două săptămâni peste 400 de telefoane. 40% din ele dacă s-ar concretiza în cumpărarea unei case ar fi excelent“, a conchis craioveanul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII