14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFlit la ajutorul statului

Flit la ajutorul statului

Nici un craiovean nu a solicitat, de anul trecut până acum, ajutorul de 20%, dar care nu poate depăşi 10.000 de euro, acordat de stat pentru construirea unei case. Acesta este unul dintre programele guvernamentale destinate tinerilor sub 35 de ani, fără locuinţă.

 

Nici la nivel naţional situaţia nu este mult diferită. Autorităţile precizează că mai puţin de 600 de persoane au solicitat până acum acest ajutor, dar nici acestea nu
s-au văzut toate cu banii în cont. Adică în bancă. În conformitate cu OUG nr. 51/2007, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor derulează „Programul naţional de sprijinire a construirii de locuinţe proprietate personală“, prin acordarea de subvenţii de la bugetul de stat de 20% din valoarea locuinţei construite, dar nu mai mult de 10.000 de euro. Cererile trebuie adresate consiliilor locale de persoanele fizice cu vârste până la 35 de ani, care au încheiat un contract de construire a unei locuinţe prin credit ipotecar cu agenţi economici specializaţi în construirea de locuinţe şi/sau cu dezvoltatori de proiecte imobiliare.

Cu toate că subvenţia acordată de la bugetul de stat reprezintă o sumă importantă din valoarea casei, nu mulţi s-au gândit să beneficieze de acest ajutor. Fie pentru că n-au aflat încă de această posibilitate, fie pentru că nu este lesne de întocmit documentaţia sau întrucât cei 10.000 de euro sunt acordaţi abia după ce construcţia a fost finalizată, cert este că numărul solicitanţilor este foarte mic.

 

Casă de minimum 50.000 de euro

 

„La noi s-au depus până acum doar trei cereri, dar nici una nu a fost acceptată, pentru că documentaţia era incompletă. Solicitanţii au fost înştiinţaţi de acest lucru, dar, deocamdată, nu s-a schimbat nimic în statutul cererii“, a precizat Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova. În ordonanţă se menţionează că, în stabilirea cuantumului subvenţiei, se ia în calcul numai valoarea locuinţei, conform devizului general de cheltuieli, fără a le cuprinde pe cele pentru obţinerea şi amenajarea terenului, pe cele pentru asigurarea utilităţilor, a garajelor, indiferent de locul de amplasare a acestora, precum şi anexele gospodăreşti nelegate structural de clădire. De asemenea, cuantumul subvenţiei nu poate depăşi valoarea creditului ipotecar contractat, ceea ce înseamnă că, pentru a beneficia de valoarea maximă a subvenţiei, de 10.000 de euro, creditul trebuie să fie de 50.000 de euro.

 

Finisajele, mai scumpe decât construcţia

 

O construcţie de 100 de metri pătraţi poate fi finalizată cu 50.000 de euro, suma minimă necesară obţinerii sprijinului maxim acordat de statul român tinerilor sub 35 de ani care vor să-şi ridice o locuinţă. Cu mai puţin de jumătate din sumă, în aproximativ trei luni, se poate ridica o casă „la roşu“, adică fundaţie, pereţi, acoperiş, urmând ca restul să intre în finisaje – tencuială, gletuire, instalaţii, ferestre etc. Suma de 10.000 de euro va fi virată direct către bancă, la finalul lucrării, în aşa fel încât beneficiarii nu vor vedea banii la culoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU