10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRaiffeisen a preluat HVB Banca pentru Locuinţe

Raiffeisen a preluat HVB Banca pentru Locuinţe

Raiffeisen Bank, Raiffeisen Bausparkasse (Austria) şi Bausparkasse Schwäbisch Hall (Germania) au preluat toate acţiunile HVB Banca pentru Locuinţe (HVB BpL) de la Vereinsbank Victoria Bauspar (VVB), Bank Austria Creditanstalt şi UniCredit Ţiriac Bank. Acordul semnat luni în acest sens urmează să fie aprobat de Consiliul Concurenţei şi de BNR.
„Vânzarea HVB BpL reprezintă o decizie strategică a VVB de a se concentra pe piaţa germană, acesta fiind pasul logic după vânzarea unei bănci similare în Cehia la începutul acestui an“, a declarat Ludwig Roth, membru al Directoratului la VVB şi HVB BpL.
Pe de altă parte, reprezentanţii Raiffeisen spun că preluarea va duce la o nouă viziune asupra conceptului de economisire-creditare.
„Prin preluarea HVB BpL va rezulta un şi mai puternic #1 al pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ“, a precizat Steven van Groningen, preşedinte al Raiffeisen Bank România.

Despre RBL şi HBV BpL

În prezent, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) (fondată în 2004 de Raiffeisen Bank România, Raiffeisen Bausparkasse şi Bausparkasse Schwäbisch Hall) administrează contracte de economisire – creditare pentru aproximativ 160.000 de clienţi cu o valoare contractuală totală de 600 de milioane de euro.
Economiile totale ale clienţilor RBL depăşesc 70 de milioane de euro, în creştere de 20% comparativ cu 2006. HVB Banca pentru Locuinţe a fost lansată în 2005, având trei acţionari: Vereinsbank Victoria Bauspar AG, Bank Austria Creditanstalt AG şi UniCredit Ţiriac Bank. În 2007, numărul de contracte de economisire-creditare a crescut cu 46% comparativ cu sfârşitul anului 2006.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS