10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCapcane la creditele pentru companii

Capcane la creditele pentru companii

O societate care vrea să se împrumute la bancă trebuie să ştie că există zeci de clauze în contract, care, dacă nu sunt studiate din vreme, pot duce creditul la costuri exorbitante. Băncile speculează orice detaliu al companiei şi scot bani din orice neglijenţă a clientului.

Veniturile babane ale băncilor provin din dobânzile de la creditele acordate firmelor. Aici se învârt cifrele cele mai mari, creditele cel mai importante şi comisioanele cele mai avantajoase. Pentru bănci, fireşte! Mai devreme sau mai târziu, aproape orice firmă intră într-o astfel de relaţie contractuală cu banca. Fie că sunt IMM-uri, fie că sunt mari agenţi economici, cu toţii apelează la bănci pentru credite de investiţii sau pentru linii de credit care să le asigure desfăşurarea curentă a activităţii. Ofertele băncilor sunt deosebit de tentante. Concurenţa în domeniu face ca fiecare unitate bancară să dispună de cel puţin două-trei produse de creditare destinate mediului de afaceri. Banca speculează orice pentru a-şi spori profiturile. Pentru firme este neplăcut să se împrumute, pentru că ratele nu pot întârzia nici măcar cu o zi, iar pentru un timp nu mai pot dispune de anumite bunuri mobile şi imobile, pentru că vor fi puse gaj la bănci. Companiile debitoare către bănci pot cădea în capcane la momentul semnării contractului dacă nu studiază cu atenţie clauzele specificate, mai ales cele din josul paginii, scrise cu litere mai mici. Asta mai ales la creditele pe termen lung, când după un an-doi de plată firma debitoare se poate trezi că are de achitat către unitatea bancară o rată mai mare decât la început, fără să ştie de ce.

 

Şmecheriile firmei

 

În primul rând, „o firmă trebuie să se evalueze foarte bine înainte de a merge la bancă pentru credit. Trebuie să ştie care e cota ei de piaţă, dar, mai ales, cum este situată pe piaţa locală“, a spus un om de afaceri din Craiova, care are experienţă în domeniul contractării de credite bancare.

Oricum, banca va face propria evaluare a firmei şi va ţine cont de toate detaliile. De exemplu, pentru acordarea unor credite mari, o bancă din Craiova a ţinut cont inclusiv de valoarea cash pe care clientul care se împrumuta o vira zilnic în conturile curente deschise la banca respectivă. Cu cât firma avea lichidităţi mai mari, cu atât îi creştea cota în faţa băncii, deci bonitatea era ca şi garantată.

Altă şmecherie dintre puţinele pe care le are la dispoziţie o societate în raport cu banca ar fi aceea de a cunoaşte dinainte care dintre indicatorii de afaceri au cea mai mare greutate pentru bancă, atunci când aceasta face propria evaluare asupra agentului economic ce se împrumută. Spre exemplu, banca ţine cont de profitul companiei, de investiţii, de fondul de amortizare, de spaţii, de mijloace fixe (adică de utilaje, în cazul firmelor de producţie), de alte mijloace de transport, de numărul de angajaţi. În unele cazuri, se ţine cont chiar şi de fluctuaţia de personal din cadrul firmei, pe considerentul că, dacă angajaţii sunt stabili la respectivul loc de muncă, atunci firma are un atu în plus. „Dacă ştii ce indicatori ia în calcul banca atunci când te evaluează, poţi cunoaşte dinainte ce şansă ai să iei creditul dorit. De asemenea, ca să te respecte banca, trebuie să ai o firmă solidă. Cine rupe acum facturile şi nu le înregistrează în contabilitate va avea de pierdut mai târziu. Va conta volumul de activitate şi cifra reală de afaceri în raport cu banca“, a spus businessman-ul craiovean.

 

Şmecheriile băncii

 

Băncile speculează orice detaliu, orice eroare a firmei, orice punct slab, pentru a o taxa. Dacă o companie se grăbeşte să ia un împrumut şi face greşeala să spună la bancă acest lucru, atunci sigur va avea de pierdut şi va fi exploatat la maximum de către bancă acest lucru. Banca le vâră sub nas reprezentanţilor companiei un contract stufos (de multe ori, de zeci de pagini) pe care dacă se grăbesc nu au timp să-l parcurgă şi să desluşească toate clauzele, oarecum neclare şi interpretabile. Clauzele trebuie citite şi chiar negociate cu bancă.

Din practica din mediul craiovean de afaceri a reieşit faptul că la creditele pe care le iau firmele pe termen lung, capcanele băncilor pot fi mai mari. O firmă craioveană a contractat un credit pe trei ani, la care avea comision de rambursare anticipată 0%.

Dar, după doi ani, firma a mers la bancă să achite tot creditul şi să ia altul mai mare. Fără să ştie că avea o clauză în contract care spunea că, dacă dorea o refinanţare, atunci plătea şi comision de rambursare anticipată la primul credit de 2% din valoare. Există şi comisioane de acordare a creditelor pentru companii care pot să varieze, la aceeaşi bancă, de la 0,3% la 2% din valoare, ceea ce reprezintă sume foarte mari percepute de bănci. Acestea au şi comision de transfer de bani dintr-un cont în altul, ambele la aceeaşi unitate bancară. Încă o capcană bancară poate fi stabilirea dobânzii. Ofiţerii de credite pot informa compania clientă că viitorul credit va avea o dobândă cu formula de calcul „EURIBOR, plus 2%“.

Firma îşi face calculele şi vede că iese în avantaj. În realitate, există EURIBOR (dobânda medie interbancară pe piaţa europeană) la o lună, la două luni şi chiar la un an. Iar EURIBOR la un an poate fi cu 1% mai mare decât cea la o lună. Deci, firma noastră crede că plăteşte, să zicem, o rată de 2.000 de lei pe lună, dar după un timp are de plată brusc 2.700 de lei lunar, fără să ştie de ce.

Ghid pentru firmele care iau credite

Din experienţa din mediul local de afaceri, vă prezentăm un mic ghid comportamental al unei firme care vrea să contracteze un credit bancar. Viitoarea companie debitoare la bancă trebuie:

– să fie o firmă corectă, cu o contabilitate exemplară;

– să nu se grăbească în contractarea unui credit;

– să cunoască toate detaliile propriei afaceri;

– să studieze foarte atent contractul cu banca, împreună cu juriştii;

– să desluşească fiecare clauză contractuală;

– să parcurgă oferte comparative de la mai multe bănci;

– să negocieze cu banca atât dobânda, cât şi clauzele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU