16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPR-ul, cheia către o afacere de succes

PR-ul, cheia către o afacere de succes

Indiferent de mărimea unei firme, pentru a-ţi construi o imagine credibilă în piaţă şi în faţa angajaţilor, e nevoie de instrumente de relaţii publice. Specialiştii din domeniu spun că, în timp ce prin publicitate îţi faci o imagine bună, relaţiile publice te ajută să-ţi dezvolţi una credibilă.

 

Relaţiile publice (PR) reprezintă o funcţie a managementului şi înseamnă un mediator între firmă şi colaboratori, fie ei angajaţi sau clienţi. „E foarte important să fii credibil. Dacă dezmăgeşti lumea sau îţi pierzi credibilitatea, nu mai exişti ca organizaţie. Iar PR-ul te ajută să devii credibil prin comunicarea directă şi sinceră. În străinătate, foarte mult din bugetul unei companii se alocă publicităţii şi relaţiilor publice. În timp ce publicitatea te ajută să fii vizibil (în mass-media, în publicitate stradală, etc.), relaţiile publice te ajută prin organizarea de evenimente interne şi externe, să obţii bunăvoinţa angajaţilor şi partenerilor, respectiv a publicului larg (concursuri, team-building-uri, petreceri, spectacole, trainguri), acoperirea media în articole, trimiterea de news-letters, e-mail-uri personalizate, comunicarea cu ajutorul blogurilor şi al reţelelor sociale“, a declarat Alin Mechenici, preşedintele „PR Pătrat“, prima asociaţie de comunicare şi relaţii publice din Oltenia.

PR-ul, indispensabil organizaţiilor mijlocii şi mari

Alin Mechenici a explicat că PR-ul este cel care ajută firmele, fie ele mici sau mari, să se diferenţieze faţă de competitori prin grija şi atenţia pe care le acordă mediului intern (angajaţi) şi extern (clienţi, colaboratori). „PR-ul este indispensabil în special organizaţiilor mijlocii şi mari, care se adresează mai multor tipuri de public şi au o responsabilitate mai mare faţă de mediul în care-şi desfăşoară activitatea“, a precizat Alin Mechenici.

În funcţie de nevoile de comunicare, fiecare întreprindere poate să-şi angajeze personal calificat sau să apeleze la agenţii specializate în acest domeniu. „Avantajul apelării la o firmă specializată este că presupune costuri doar atunci când este nevoie de organizarea unei activităţi specifice. Înfiinţarea unui departament propriu de PR înseamnă costuri mai mari de întreţinere, dar şi avantajul că reprezentanţii acestuia cunosc mai bine mediul intern al organizaţiei şi pot acţiona într-un timp mult mai scurt în cazul unei crize, dar pot să şi ajute la dezvoltarea unor proiecte ce necesită mai multe persoane şi un timp mai îndelungat de desfăşurare“, a spus Mechenici.

„Cucereşte piaţa prin PR“

Dacă în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, numărul agenţiilor de succes specializate pe servicii de consultanţă şi PR a depăşit câteva zeci, în Craiova şi în Dolj, ele sunt aproape inexistente. Oportunitatea dezvoltării unei afaceri în acest domeniu nu ar trebui neglijată. Totuşi, specialiştii spun că, pentru a avea succes într-o astfel de afacere, este nevoie, în primul rând, de seriozitate şi profesionalism. „Calitatea dă tonul. Nu poţi avea succes doar dacă eşti pasionat. E nevoie de foarte multă implicare, de seriozitate, iar pregătirea profesională în domeniu trebuie să fie la înălţime“, a spus preşedintele „PR Pătrat“. Potrivit acestuia, cei care vor să afle mai multe se pot întâlni cu profesionişti chiar la Craiova. „Pe 24 ferbuarie, la Craiova va avea loc conferinţa cu titlul «Cucereşte piaţa prin PR». La eveniment vor fi invitaţi specialişti de marcă din domeniu, printre care preşedintele Asociaţiei Române a Profesioniştilor de Relaţii Publice şi un dublu laureat al Romanian PR Awards“, a mai spus Alin Mechenici.

Temele abordate vor viza credibilitatea, mediatizarea evenimentelor, marketingul social, PR-ul intern şi comunicarea on line.

Ce este „PR Pătrat“?

Asociaţia de Comunicare şi Relaţii Publice „PR Pătrat“ a luat fiinţă în 2007 şi are ca obiective promovarea comunicării şi a relaţiilor publice, sprijinirea proiectelor ce pot contribui la dezvoltarea lor şi crearea unui context favorabil dialogului între principalii actori din domeniul comunicării şi al relaţiilor publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII