Acasă Bani & Afaceri Cosmote România aşteaptă profit net abia din 2009

Cosmote România aşteaptă profit net abia din 2009

Operatorul de telefonie mobilă Cosmote România şi-a redus cu 40% pierderile operaţionale, în primele nouă luni, faţă de perioada similară a anului trecut, la 27,4 de milioane de euro, iar compania estimează că va trece pe profit operaţional anul viitor şi pe câştig net în 2009, informează un comunicat al companiei. Pierderile operaţionale în cel de-al treilea trimestru s-au menţinut, comparativ cu acelaşi interval din 2006, la 8,8 milioane de euro. „Compania estimează că va atinge EBITDA pozitiv în 2008“, se arată într-un comunicat al companiei.

Veniturile nete ale Cosmote România au înregistrat un rezultat negativ de 44,5 milioane de euro în al treilea trimestru al anului, fiind influenţate de pierderi financiare de 19 milioane de euro, cauzate în special de deprecierea leului în raport cu euro, valuta în care sunt calculate împrumuturile companiei.

De la începutul anului, pierderile Cosmote au totalizat 65,2 milioane de euro. „Cosmote estimează că va atinge profit net în 2009“, se spune în comunicat.

Afacerile operatorului au crescut în primele trei trimestre cu aproape 300%, la 105,2 milioane de euro, iar numai în trimestrul al treilea, veniturile s-au ridicat la 41,5 milioane de euro, comparativ cu nivelul de 12,5 milioane de euro, raportat în trimestrul al treilea din 2006.

Achiziţionarea Germanos, o adevărată afacere

Portofoliul de clienţi a crescut în trimestrul trei cu peste 600.000, dintre care 18% sunt abonaţi, ajungând la un total de 2,8 milioane de clienţi pentru primele nouă luni ale anului.

„Germanos a jucat un rol important în extinderea bazei de clienţi, mai ales pe segmentul post-paid. Cota de piaţă estimată la sfârşitul lunii septembrie este de 13%. La sfârşitul lunii octombrie, Cosmote România a anunţat deja depăşirea pragului de trei milioane de clienţi, în mai puţin de doi ani de la lansarea operaţiunilor“, se mai spune în comunicat.

Compania menţionează că acoperirea reţelei a crescut la 97% din populaţie, iar investiţiile în infrastructură vor ajunge la 200 de milioane de euro la sfârşitul anului.

Cosmote România a atras cele mai multe investiţii dintre companiile membre ale grupului, respectiv 132 de milioane de euro în primele nouă luni. Compania este controlată de Cosmote Grecia (70% din titluri) şi Romtelecom (30% din acţiuni).

Grupul Cosmote are activităţi în Grecia, România, Bulgaria, Albania şi Macedonia şi a avut la nouă luni venituri operaţionale de 2,25 miliarde de euro, în creştere cu 38,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul EBITDA consolidat a fost de 745,4 milioane de euro în primele trei trimestre din 2007, înregistrând o creştere de 15,9% faţă de primele nouă luni din 2006.

Grupul înregistra la sfârşitul lunii septembrie un total de 14,1 milioane de clienţi şi estimează să depăşească 15 milioane de clienţi în următoarele şase luni, mai devreme decât termenul anunţat iniţial, respectiv anul 2009. Pe piaţa telefoniei mobile mai activează Orange România, Vodafone România şi Telemobil, operatorul serviciului Zapp.

Exit mobile version