10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCraiovenii, prea săraci ca să arunce ceva

Craiovenii, prea săraci ca să arunce ceva

Sâmbătă, în 110 localităţi din România s-a desfăşurat Campania naţională de colectare a deşeurilor electrocasnice. Locuitorii Craiovei s-au debarasat cu greu de lucrurile care nu le mai sunt de folos. Salubritatea şi REMAT au colectat doar câteva produse, care au încăput în trei camioane.

Din aprilie anul acesta, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a ieşit la rampă cu mai multe idei, dintre care, în privinţa reciclării, a rămas funcţionabilă una singură – cea cu adunatul din stradă a produselor electrice şi electrocasnice.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Craiova, ca de altfel în toate localităţile cu peste 20.000 de locuitori, s-a desfăşurat campania de colectare de la populaţie a deşeurilor electrice şi electrocasnice. Craiovenii însă s-au dovedit ori neinformaţi, ori prea săraci ca să se poată dispensa de produsele care nu mai sunt funcţionale. Salubritatea şi REMAT, firmele care s-au ocupat gratuit de colectarea deşeurilor, nu au reuşit să strângă decât câteva produse care au încăput în trei camioane. „Am vorbit cu lucrătorii noştri care sunt pe străzile Craiovei pentru a colecta produsele şi mi-au spus că oamenii n-au adus la platformele de gunoi sau în faţa caselor mare lucru: câteva televizoare alb-negru, câteva carcase de calculatoare, câteva aragazuri şi câteva frigidere fără congelator“, a spus Marin Zaman, şeful de coloană de la REMAT, care a ţinut permanent legătura cu echipele de colectori.

Una propune ministerul şi alta gândeşte cetăţeanul

Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Atila Korodi, a afirmat zilele trecute că „România este obligată să atingă, la 31 decembrie 2008, un nivel mediu de colectare separat, de cel puţin 4 kg pe cap de locuitor pe an de deşeuri electrice şi electrocasnice provenind din gospodăriile populaţiei, precum şi nivelurile de recuperare, refolosire şi reciclare a componentelor, materialelor şi substanţelor“. În acest moment, România este foarte departe de o asemenea realizare, iar reacţiile oamenilor sunt definitorii pentru genul de mentalitate care îmbracă încă acţiunile conaţionalilor noştri. G. Bucă, locuitor al Craiovei, crede că rezultatele slabe ale campaniei desfăşurate sămbătă la Craiova sunt cauzate de sărăcia oamenilor, care nu se îndură să arunce nimic pentru că ei dau altă destinaţie aparaturii care nu mai funcţionează. „Cum să-mi scot frigiderul în stradă? Mai bine-l duc la ţară, la mama, că poate să facă din el un dulap în care iarna să-şi ţină mâncarea, că nu are frigider. Dacă am un televizor vechi îi scot componentele şi cutia o duc tot la ţară, că poate să facă un cuibar în care să clocească găinile. Fiecărui lucru care nu-mi mai foloseşte îi găsesc altă destinaţie, nu arunc nimic! Mă obligă cineva să-l arunc?“, a spus intrigat G. Bucă.

Într-adevăr, statul nu poate obliga oamenii să-şi doneze produsele electrice şi electrocasnice vechi, această directivă încercând, în primul rând, pe termen lung, să realizeze un echilibru între legislaţia şi mentalitatea europeană şi cea românească.

De-a valma!

Ziua de 3 noiembrie nu a avut la Craiova rezultate spectaculoase. A reprezentat mai degrabă un test care va oferi o imagine clară în funcţie de care autorităţile vor adopta programe în aşa fel încât, până la sfârşitul anului 2008, deşeurile colectate de la populaţie să atingă 4 kg pe cap de locuitor. În Craiova încă nu funcţionează un sistem de selectare şi colectare a deşeurilor aşa cum există în marile oraşe ale Europei. De exemplu, în Bruxelles, oraşul către care se îndreaptă privirile tuturor, există mai multe tipuri de saci pentru deşeuri menajere, care se pot cumpăra din orice magazin alimentar: saci albaştri pentru peturi, cutii de aluminiu şi alte cutii de conserve, ambalaje multistrat (plastic, aluminiu, carton) de tip Tetra-pak, saci galbeni pentru hârtie şi carton, saci verzi pentru deşeuri de grădină şi saci albi pentru deşeuri neselectate, care vor merge la incinerare. În Craiova se pot cumpăra de la magazinele de profil doar saci negri, în care oamenii pun de-a valma toate deşeurile rezultate în gospodării. Chiar dacă şi-ar cumpăra saci coloraţi, firmele de salubritate nu sunt pregătite să ridice deşeurile selectate.

Gunoiul, cu tractorul

Campania naţională desfăşurată sâmbătă a fost iniţiată pentru stimularea procesului de colectare a deşeurilor electrice de la populaţie. Încet, dar sigur trebuie să ne aliniem la normele europene, care spun că în 2006 ar fi trebuit să colectăm 2 kg DEEE (deşeuri şi ehipamente electrice şi electronice) pe cap de locuitor, însă abia dacă s-au colectat 0,1 kg. În 2007, norma impusă de UE este de 3 kg pe cap de locuitor, însă este puţin probabil că va fi atinsă. Încă de la începutul lui 2006, în fiecare oraş ar fi trebuit să existe depozite specializate, gestionate de producătorii de astfel de produse, cu fonduri colectate din „timbrul verde“ plătit de cumpărători la achiziţionarea unui aparat electronic sau electrocasnic. În Craiova nu există nici măcar pubele de colectare a deşeurilor neselectate, în cartierele de la marginea oraşului gunoiului fiind ridicat cu tractorul şi remorca, iar depozitarea lui în gospodăriile populaţiei se face şi în prezent în saci de rafie, cutii de carton, bidoane de plastic şi în tot felul de recipienţi care nu au nici o legătură cu normele europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII