16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCreditul de refinanţare, soluţie-problemă

Creditul de refinanţare, soluţie-problemă

Cu toate că tentaţia contractării unui credit de refinanţare este mare, înainte de a face un astfel de împrumut, calculaţi bine costurile aferente acestuia.

Pentru cei mai mulţi craioveni, achiziţionarea de bunuri, produse electronice şi electrocasnice, maşini sau locuinţe, implică, de cele mai multe ori, eforturi financiare deosebite concretizate prin contractarea unui credit. Dacă însă în momentul împrumutului acesta era cea mai bună soluţie de finanţare, în timp, în raport cu alte produse asemănătoare, el îşi poate schimba caracteristicile iniţiale. Atât din pricina concurenţei din piaţa de profil (de la o lună la alta apar noi produse de creditare), cât şi a perfecţionării strategiilor de marketing bancar şi a evoluţiei leului în raport cu principalele valute (euro şi dolarul), unele credite devin neperformante, în sensul că implică din partea beneficiarilor costuri mult mai mari.

Motivele pentru renunţarea la vechiul credit

Tentaţia unor credite cu dobânzi mai mici (de la sfârşitul anului 2003, dobânda medie din sistemul bancar a coborât cu peste zece procente) s-a înregistrat încă de anul trecut. „În ultimul an, pe piaţa bancară, dobânzile au scăzut rapid de la 28% până sub limita de 10%. Fireşte că oamenii sunt tentaţi să ramburseze anticipat creditul şi să contracteze un credit mai avantajos“, au declarat vara trecută surse dintr-o unitate bancară comercială.

Anul acesta, neperformanţa creditelor a derivat şi din apariţia noilor norme ale Băncii Naţionale a României, care au permis băncilor comerciale să-şi stabilească singure condiţiile de creditare (cu avizul BNR). Multe bănci au ridicat gradul de îndatorare a persoanelor fizice împrumutate până la 60-70% şi au modificat avansul standard pentru creditele imobiliare/ipotecare (de la 25% la zero).

Scăpaţi de vechea DAE plătind un comision de rambursare anticipată

Indiferent cât de tentante ar fi, înainte de a contracta un credit de refinanţare trebuie să fiţi atenţi la costurile adiacente pe care le implică acesta.

Un prim cost pe care trebuie să-l luaţi în considerare este reprezentat de comisioanele de acordare, de risc, de administrare sau orice alt cost al noului credit, care pot fi mai mici sau mai mari decât cele iniţiale.

Alt cost al creditului de refinanţare este comisionul de rambursare anticipată pentru vechiul credit – un fel de compensaţie impusă de bancă pentru că se expune riscului de a nu mai primi dobânda pentru banii rambursaţi anticipat. Valoarea acestuia poate ajunge până la 5%. Nu scăpaţi însă din vedere faptul că în piaţă sunt şi bănci care nu percep comision de rambursare anticipată pentru refinanţarea unui produs propriu.

În cazul în care creditul de refinanţare îl faceţi la altă bancă, trebuie să aveţi în vedere şi costul eliberării referinţelor solicitate de banca refinanţatoare. În plus, înainte de a alege un credit de refinanţare, verificaţi ofertele mai multor bănci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS