16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriS-a deschis târgul de vară de la Selgros

S-a deschis târgul de vară de la Selgros

Magazinul Selgros Cash&Carry Craiova găzduieşte, începând de ieri, târgul de vară, un eveniment dedicat atât clienţilor, cât şi furnizorilor magazinului. „Scopul târgului de vară este intermedierea contactului direct între clienţi şi furnizori. Magazinul Selgros Craiova este deschis de aproape doi ani, iar prin organizarea acestui târg dorim să mulţumim clienţilor pentru fidelitate şi încredere“, a declarat Petrică Ciorecan, directorul magazinului Selgros Craiova. Clienţii beneficiază pe o perioadă de trei zile (până mâine, inclusiv), între orele 10.00-18.00, de o serie de promoţii. În plus, aceştia pot afla informaţii referitoare la cele mai noi produse apărute pe piaţă chiar de la consilierii de specialitate ai furnizorilor şi vor putea testa şi degusta o serie de produse. La eveniment participă peste 30 de furnizori, printre care Procter&Gamble, Henkel, Caroli, Aldis, Farmic, Medeus, Delaco.

Târgul este cel de-al patrulea eveniment organizat de Selgros în acest an (după cel de la Ploieşti, din martie, Târgu Mureş – în iunie şi Suceava – în iulie) şi primul din Craiova. „În România, astfel de târguri se organizează din 2005, pornind de la ideea de a uni cele două părţi astfel încât să schimbe impresii şi informaţii despre produsele de pe piaţă“, a explicat Petrică Ciorecan.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS