11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFord va construi la Craiova noul Fusion

Ford va construi la Craiova noul Fusion

Ford ar putea construi pentru început la uzina din Craiova noua generaţie a modelului Fusion, în 200.000 de unităţi anual, urmând să adauge alt model cu 100.000 de unităţi anual, a declarat, pentru NewsIn, Carol Thomas, analist la J.D. Power Automotive Forecasting (JDPA).

„Presupun că Ford va realiza la Craiova un model pentru care are nevoie iniţial de o capacitate anuală de 200.000 de unităţi, iar apoi, într-un an sau doi, va adăuga alt model. Sunt sigur că Ford va dori să înceapă cât mai repede producţia şi probabil că vom vedea primele maşini la finalul lui 2008 sau începutul lui 2009. O opţiune ar putea fi modelul Fusion, a cărui nouă generaţie ar trebui să apară în a doua parte a anului viitor“, a spus analistul JDPA.

În prezent, Fusion e construit în Germania, însă producţia ar putea fi transferată în Spania, unde nu va mai fi produs modelul Ka, acesta urmând să fie mutat la fabrica poloneză a Fiat. Analistul preconizează că noul Fusion va fi construit în 170.000 de unităţi anual, un volum care ar trebui să se potrivească la Craiova, iar Fusion e un model care se pretează a fi construit la o singură uzină, spre deosebire de Focus şi Fiesta, care sunt construite la mai multe. Fusion e un model de clasă mică, ale cărui preţuri încep de la aproximativ 11.000 de euro.

Carol Thomas a adăugat că, în ceea ce priveşte al doilea model, Ford ar avea mai multe variante, şi e greu de speculat, însă producătorul ar putea alege să construiască şi Fiesta la Craiova, pe o platformă comună cu Fusion. Fiesta e construit în prezent în Germania şi Spania, iar analistul JDPA nu exclude posibilitatea ca fabrica Ford din Spania să nu mai producă Fiesta, astfel că Ford ar putea muta o parte din producţie în România.

Şi viitoarea generaţie Focus ar putea fi un candidat pentru Craiova, consideră analistul JDPA, care spune că modelul, construit în prezent la Valencia, în Spania, va ieşi cu o nouă generaţie în 2011, iar Ford ar putea să împartă producţia celor 200-250.000 de unităţi pe an între uzinele de la St. Petersburg şi Craiova.

 

Ford va produce 1,88 milioane de maşini în 2007

 

Carol Thomas subliniază că Ford şi-a îmbunătăţit mult folosirea capacităţii de producţie din Europa, de la 70% în 2002, la 94% anul trecut. Pentru anul curent, JDPA estimează că Ford va produce 1,88 milioane de automobile în Europa – 95% din capacitate. Analistul a spus că estimările arată că Ford va produce peste două milioane de unităţi pe continent în 2011 sau 2012 şi deja e în curs de extindere a uzinelor din Rusia şi Turcia, ceea ce înseamnă 260.000 de unităţi anual în plus.

„Dacă adăugăm şi cele 300.000 de automobile ce urmează a fi produse anual la Craiova, rezultă că Ford îşi va mări capacitatea cu peste 500.000 de automobile anual. Cum prognozele arată că această companie îşi va mări per total producţia europeană cu mult mai puţin, e de presupus că Ford va muta în estul Europei o parte din producţia din Occident“, a mai spus Carol Thomas, care a adăugat că deja se preconizează că fabrica din Southampton (Marea Britanie) ar putea fi închisă peste câţiva ani, la apariţia noii generaţii Transit.

 

Forţa de muncă ieftină a atras Ford la Craiova

 

Reprezentantul JDPA a mai spus că forţa de muncă mult mai ieftină decât în Polonia, Cehia sau Slovacia este lucrul care a atras cel mai mult Ford la Craiova, care va deveni prima uzină din centrul Europei a companiei americane. Piaţa românească va aduce volume importante pentru constructor, iar faptul că va produce în ţară îi va oferi oportunităţi suplimentare pe piaţă.

Carol Thomas mai notează că Ford nu ar trebui să se confrunte cu o criză a forţei de muncă în ţară, aşa cum se întâmplă cu producătorii de automobile din Cehia, Slovacia şi sudul Poloniei. În plus, venirea Ford va atrage o serie de furnizori care vor produce pentru uzina de la Craiova, la fel cum s-a întâmplat şi la intrarea Kia în Slovacia sau a Volkswagen în Rusia.

Ford s-a angajat să facă investiţii directe de 675 de milioane de euro la Craiova pentru retehnologizarea şi modernizarea uzinei şi îşi propune ca în 2012 să aibă cheltuieli de un miliard de euro la uzina din Craiova, care în prezent are 3.900 de angajaţi, dar va ajunge la 7.000, posibil chiar la 9.000, au precizat în iulie oficialii Ford.

J.D Power Automotive Forecasting este divizia de prognoză şi analiză a J.D Power, lider mondial pe segmentul de studii de piaţă pentru industria auto. Compania efectuează în mod constant studii în cele mai mari pieţe auto din lume şi alcătuieşte topuri ale diferitelor branduri din industria auto, în funcţie de notele acordate de clienţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII